birdsandeggs.blogspot.com

Va salut pe toti cei carora LUMEA PASARILOR DOMESTICE SI SALBATICE vi se pare un domeniu interesant de studiat,de apreciat si de placut in acelas timp.

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 13 februarie 2011

Amestecuri furajere in hrana gainilor ouatoare

Materiile prime furajere care intra in componenta amestecurilor vor trebui stocate in cantitati necesare pentru perioada urmatoare (de la inceperea anului avicol - 1 noiembrie - pana la recolta urmatoare).
Pentru stabilirea acestui necesar este bine sa se stie ca o gaina ouatoare are nevoie zilnic, in functie de rasa, de 110 - 115 g de amestec la gaini usoare si mixte ouatoare (hibrizi Albo si Roso, gaini Italiene sau Gat golas), 140 g pentru gaini mixte care au greutate vie de 2.2 - 2,6 kg (Rhode-Island, Sussex, Plymouth barat etc.) sau 160 - 180 g de amestec pentru gaini grele (Cornish, Plymouth alb etc.).
In functie de aceste date, de numarul prevazut de pasari si de proportia in care fiecare materie prima intra in amestec, se poate stabili necesarul pentru perioada urmatoare.

Pentru producerea amestecului furajer de ferma destinat hranirii gainilor ouatoare sunt necesare cate minimum 2 - 4 materii prime furajere din urmatoarele grupe de furaje care trebuie prevazute obligatoriu:
-graunte de cereale, bogate in glucide (porumb, orz, sorg, grau etc.), care sa participe in amestec in proportie de 65%;
-nutreturi bogate in proteine vegetale (mazare, tarate, seminte sau turte de floarea-soarelui, sroturi de soia sau floarea-soarelui etc.), care pot fi folosite in proportie de 22 - 26%;
-nutreturi bogate in proteine animale (fainuri de carne sau de peste, zer sau zara etc.), care pot fi folosite in cantitati relativ mici, chiar de numai 2 - 4%;
-nutreturi minerale in proportie de 8% din care obligatoriu 7% calciu (creta furajera, faina din cochilii de scoici, var stins de cel putin 6 luni etc.), 0,8% sursa de fosfor (fosfat de calciu, faina de oase etc.) si maximum 0,2% sare;
-nutreturi specifice vitaminoase, ca un zoofort A5, A6 sau A7 care se poate procura prin FNC-uri si se introduce in proportie de 1% (continand si microelemente minerale si alte substante utile) sau preparate farmaceutice, ca de exemplu preparatul vitaminic A, D, E, ce pot fi procurate de la farmaciile veterinare.

Toate elementele componente mentionate, uruite si bine amestecate, se pot administra in stare uscata sau ca pasta umeda, in vase de hrana construite si amplasate astfel, incat sa nu permita risipa prin racaire sau prin scuturare cu ciocul.
La toate acestea, pentru a completa hrana cu substante nutritive importante, trebuie sa se adauge zilnic, la discretie (o data pe zi atat cat pasarile pot consuma la un tain) furaje verzi sau inlocuitori ale acestora, mai ales atunci cand ne lipseste zoofortul.
Pentru furaje verzi se pot folosi cele mai diverse vegetale, plante verzi tinere, incepand cu secara, lucerna (trifoiul), urzica, diverse alte frunze de sezon (sfecla, salcam, floarea-soarelui, resturi de varza, ceapa, usturoi etc.).
Pentru inlocuirea furajelor verzi in perioadele de seceta si mai ales iarna se pot folosi, in acelasi timp, urmatoarele: frunze din fan de lucerna inmuiate in apa fierbinte si amestecate in furajul umed, bostanoase si radacinoase tocate marunt (sfecla si morcov), precum si graunte incoltite (cel mai bun este ovazul incoltit cu coltul alb de 5 - 8 mm lungime).
In acest fel, cu asemenea amestecuri administrate cu regularitate in hrana gainilor ouatoare, bineinteles daca se asigura si celelalte conditii, se pot atinge performante satisfacatoare in producerea de oua pe tot parcursul anului.

Prof. univ. dr. Mihail BALASESCU

sursa:www.fermierul .ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu