MIGRATIA BERZELOR

Călătoare între continente
Barza albă ne părăseşte pe la mijlocul lui august, începutul lui septembrie. Prima dată pleacă puii, care vor fi urmaţi după câteva zile de către adulţi. Nici părinţii nu călătoresc împreună: legătura dintre ei se destramă la sfârşitul sezonului de cuibărit.
În general, berzele călătoresc în grupuri formate din peste o sută de păsări. Din cauza mărimii lor şi a aripiilor lungi şi late, berzele nu pot efectua zboruri active prin bătăi de aripi o perioadă mai lungă de timp. Astfel, ele sunt nevoite să parcurgă cea mai mare parte a drumului prin zbor planat. În acest scop, berzele se folosesc de curenţii calzi ascendenţi care se formează ziua deasupra uscatului. În aceste locuri, aerul cald se ridică ca într-un horn purtând în sus şi berzele. Rotindu-se cu aripile întinse, berzele ating în 3-4 minute înălţimi de 600-800 m, după care una câte una încep să părăsească curentul ascendent. Într-un front larg, probabilitatea găsirii unui alt curent ascendent creşte. Aflate în zbor planat, glisează 3-50 de kilometri până la următorul „horn”, de unde este reluat procedeul descris. În mod firesc, berzele pot migra numai ziua şi numai deasupra uscatului, pentru că deasupra suprafeţelor de apă nu se formează curenţi calzi ascendenţi.
Pe baza datelor a celor aproximativ 30 000 de berze inelate regăsite, ştim că berzele din Europa ocolesc Marea Mediterană prin două căi: păsările din vestul Europei migrază prin Strâmtoarea Gibraltar, iar berzele din România împreună cu celelalte păsări provenind din Europa Centrală şi de Est ajung în Africa prin traversarea Bosforului. Pe baza datelor a celor aproximativ 400 de berze inelate în Bazinul Carpatic, regăsite ulterior în Africa, ştim că zonele de iernare a păsărilor noastre se întind de la obârşia Nilului până în sudul Africii. În ultima vreme, migraţia berzelor se urmăreşte cu ajutorul unor radioemiţătoare. Datele obţinute prin urmărirea prin satelit a 120 de berze pe spatele cărora au fost ataşate asemenea radioemiţătoare ne arată că viteza migraţiei este de 30-90 km/oră, iar într-o singură zi berzele parcurg în medie distanţe de 220 km. De asemenea, s-a constatat că în ultima vreme zonele de iernare a speciei s-au mutat mai spre nord: tot mai multe păsări din Europa occidentală iernează în Spania, iar berzele din estul Europei tot mai rar ajung până la Africa de Sud.Zonele staţionare preferate de berze în Africa sunt terenurile deschise, înierbate (savanele). Aici îşi petrec timpul hrănindu-se şi odihnindu-se până la momentul reîntoarcerii. Berzele noastre se hrănesc în Africa preponderent cu insecte. Primăvara, berzele se întorc pe acelaşi traseu pe care îl traversează şi toamna, însă migraţia de primăvară este mai rapidă. Berzele tinere nu se întorc acasă pentru cuibărit, ele hoinăresc de-a lungul căii de migraţie până la vârsta de 2-3 ani. Vor începe să clocească numai la vârsta de 3-4 ani, când ating maturitatea sexuală. În general îşi caută un loc de cuibărit situat la o distanţă de 50-100 km faţă de locul lor de naştere, dar câteodată se întâmplă să ajungă să cuibărească şi la distanţe mult mai mari.
În 2004-2005, Societatea Ornitologică Română în colaborare cu Ligue pour la Protection des Oiseaux (Liga pentru Protecţia Păsărilor - BirdLife Franţa) şi cu sprijinul financiar al Ministerului Ecologiei şi Dezvoltării Durabile din Franţa, a derulat un proiect ale cărui obiective au fost evaluarea şi ocrotirea populaţiei de barză albă din Lunca Dunării.
O noutate absolută pentru ornitologia română, dar şi pentru cea din sud-estul Europei, a fost cea de urmărire a migraţiei berzelor albe din România spre cartierele de iernare prin sistemul satelitar Argos. În acest scop au fost ataşate radioemiţătoare alimentate de baterii solare pe spatele a trei exemplare de barză albă.
Această acţiune a oferit informaţii importante referitoare la migraţia berzelor albe din România, la locurile de iernat, căile de migraţie şi zonele de popas.

WWW.ciconia.ro