În acest an prin Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare se va sublinia impactul pe care schimbările climatice îl au asupra păsărilor migratoare. Pentru a înţelege mai bine acestea vom face o scurtă prezentare a originii păsărilor şi a migraţiei acestora.
Originea păsărilor încă reprezintă un subiect controversat. Cei mai mulţi biologi consideră că păsările au evoluat din dinozaurii de pradă bipezi. Această teorie este susţinută de multe fosile descoperite în ultimii 150 de ani. Descoperirea lui Archaeopteryx, în special, a convins mulţi oameni de faptul că păsările moderne se trag din dinozauri.
Teoria descendenţei păsărilor din dinozauri nu este unanim acceptată. Există biologi care consideră că primele păsări au evoluat cu mult înainte să apară Archaeopteryx, cam în aceeaşi perioadă cu primii dinozauri, probabil din strămoşi reptilieni patrupezi. Conform acestei teorii, multe specii de păsări au apărut şi apoi au dispărut o dată cu dinozaurii.
Indiferent cum au evoluat, păsările au devenit unul dintre cele mai diverse şi mai de succes grupuri de animale de pe planetă. În prezent, se cunosc aproape 9 700 specii de păsări, care ocupă fiecare habitat şi fiecare nişă ecologică imaginabilă.
Migraţia păsărilor este un fenomen remarcabil, întâlnit în cazul a sute de specii din întreaga lume. Multe specii de păsări din regiunile temperate şi tropicale îşi petrec viaţa aproximativ în acelaşi habitat, însă altele migrează pe distanţe foarte mari, în funcţie de schimbarea anotimpurilor.
Unele specii de păsări migrează datorită surselor de hrană. Păsările care trăiesc în zonele mai calde, din preajma Ecuatorului, îşi pot găsi hrana în tot timpul anului, însă aici ziua este mult mai scurtă, ajungând la numai 12 ore chiar pe linia Ecuatorului. Pentru că majoritatea speciilor de păsări îşi reperează hrana folosindu-şi văzul, durata scurtă a zilei limitează perioada în care se pot hrăni, iar aceasta poate fi o problemă foarte mare în special pentru părinţii care încearcă să adune hrană pentru puii lor înfometaţi. Deplasându-se către nord sau către sud, înspre zone cu climă mai caldă, păsările migratoare se asigură că pot găsi hrană pe tot parcursul anului, profitând în acelaşi timp de zilele mai lungi din zonele mai apropiate de poli.
Există diverse specii de păsări care migrează, străbătând uneori mii de kilometri. Cea mai impresionantă specie migratoare este rândunica arctică. Aceasta îşi fac cuibul la nord de Cercul Arctic, însă migrează 17.600 km spre sud, când vara nordică se transformă în iarnă. Multe specii de raţe, gâşte şi lebede migrează spre sud, din regiunile arctice spre Europa, Asia şi America de Nord, în timpul iernii, revenind în regiunile nordice primăvara, pentru a se înmulţi. Mecanismele care declanşează migraţia păsărilor nu sunt încă pe deplin înţelese de oamenii de ştiinţă, deşi durata zilei, direcţia vântului şi modificările hormonale par să fie elemente determinante esenţiale. De asemenea, nu se ştie încă sigur cum îşi găsesc drumul înapoi spre casă păsările care migrează pe distanţe foarte mari. Anumite studii sugerează că aceste specii se ghidează după soare şi după stele, precum şi după anumite detalii ale peisajului. Alte specii se pare că folosesc câmpul magnetic al Pământului, care le ajută să îşi găsească drumul atunci când zboară pe deasupra unui peisaj foarte monoton sau pe deasupra oceanului.
Păsările sunt ameninţate de multe pericole. Ca în cazul tuturor animalelor, supravieţuirea lor depinde integral de mediul în care trăiesc. Sunt foarte sensibile la schimbările din ecosistemul lor. Chiar şi deteriorări minore ale mediului lor pot avea urmări catastrofice asupra populaţiei de păsări. În 2002, Uniunea Internaţională pentru Protecţia Naturii a estimat că 1.192 specii de păsări erau în pericol de dispariţie la nivel mondial, la momentul respectiv. 800 dintre acestea erau în mod deosebit vulnerabile - adică aproximativ 20% din toate speciile de păsări cunoscute. Pierderea habitatului lor natural este cea mai mare ameninţare cu care se confruntă păsările. Despăduririle, defrişările, asanarea mlaştinilor, plantarea unor arbori non-nativi şi pierderea zonei rurale în favoarea dezvoltărilor urbane reprezintă pericole majore pentru păsări. Ca urmare, multe alte specii înregistrează o scădere pronunţată a numărului de indivizi. Asemenea pierderi sunt cu precădere grave pe insule, unde populaţiile de păsări sunt adesea foarte reduse la număr şi foarte fragile. Schimbările de climă, datorate fenomenului de încălzire globală, au şi ele consecinţe imposibil de neglijat asupra populaţiei de păsări, la nivel mondial, provocând întreruperea ciclurilor reproductive ale multor specii şi silind speciile migratoare să îşi schimbe obiceiurile legate de migraţie. Păsările migratoare sunt considerate indicatorii a efectelor schimbărilor climatice care pot afecta şi alte grupuri de animale sălbatice. Majoritatea speciilor migratoare pot fi influenţate de schimbări climatice cum sunt modificările regimului apelor, limitarea resurselor de hrană sau modificările distribuţiei, abundenţei şi prezenţei în timp ale speciilor pradă, creşterile nivelului mărilor, modificările habitatelor sau creşterea frecvenţei furtunilor.
Poluarea este un alt factor major de risc pentru populaţiile de păsări. Insecticidele, în special, reprezintă o problemă gravă: multe specii de păsări se hrănesc cu insecte, iar diminuarea populaţiilor de insecte le afectează în mod direct numărul. Efectele toxice ale acestor substanţe chimice pot ucide în mod direct sau pot avea efecte secundare, ca de pildă subţierea coajei oului. Ca urmare, şi alte specii de păsări au de suferit, în special cele care se hrănesc cu păsări mai mici, de exemplu vulturul sau uliul. Diminuarea populaţiei de şoimi călători în anii 1960 şi 1970 se pare că a fost rezultatul direct al otrăvirii păsărilor cu DDT. Şi petele de petrol provoacă pagube imense în rândul populaţiei de păsări, năclăindu-le penele şi otrăvindu-le. Asemenea accidente ecologice au declanşat scăderea dramatică a numărului de păsări marine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu