Detinerea unei pasari aduce dupa sine si responsabilitati. Una dintre cele mai mari responsabilitati pe care le ai este intretinerea curateniei coliviei. Mentinerea curateneiei coliviei este importanta atat pentru sanatatea pasarii cat si pentru a celor din jur. Pentru a face acest lucru insa este important sa cunosti cateva notiuni de baza.
Curatarea coliviei unei pasari implica respectarea anumitor reguli si totodata, luarea unor masuri de precautie impotriva acumularii de germeni si virusi care pot duce la imbolnavirea pasarii. Cea mai buna modalitate de a mentine curatenia coliviei este sa-ti creezi un program pe care sa-l respecti intocmai.
1 Curatenia zilnica
Majoritatea coliviilor sunt dotate cu o tavita care poate fi foarte usor de scos, fara a exista pericolul ca pasarea sa evadeze. Aseaza pe aceasta o bucata de hartie. In acest fel, vei evita ca excrementele pasarii sa ajunga pe tavita de unde vor fi indepartate cu greu. Este indicat sa eviti hartiile provenite din diverse reviste sau ziare, deoarece exista pericolul ca pasarea sa roada hartia, intoxicandu-se cu cerneala tipografica.
Schimba zilnic hartia deoarece pasarea o va murdari rapid.
Curata-i zilnic bolurile de apa si de mancare. Acestea sunt principalele locuri in care microbii se pot dezvolta in voie. Asadar, de fiecare data cand schimbi apa sau ii dai mancare pasarii nu uita sa speli recipientele cu apa curata.
Indeparteaza resturile de mancare umeda din cusca imediat ce pasarea a terminat de mancat. Bucatile de fructe sau legume oferite pasarii pot atrage foarte usor diferite insecte precum furnici. De asemenea, daca acestea raman in cusca pentru o perioada indelungata de timp, se pot altera, existand pericolul ca pasarea sa se imbolnaveasca.
2 Curatenia saptamanala
O data pe saptamana spala cu atentie tavita coliviei astfel incat sa indepartezi murdaria care a ajuns pe aceasta. In cazul in care tavita nu este curatata, in aceasta se vor dezvolta multi microbi care pot fi daunatori atat pentru pasare cat si pentru tine. De asemenea, este important sa cureti saptamanal atat betele pe care pasarea sta, cat si jucariile acesteia.
Priveste cu atentie colivia pasarii. Daca observi mizerie depusa in alte zone (de exemplu pe gratii) curat-o imediat cu ajutorul unei carpe curate, inmuiata in prealabil in apa calda.
3 Dezinfectarea periodica
O data la o luna, maxim doua este necesar sa dezinfectezi colivia pasarii.
Pentru a face acest lucru este important ca ininte sa lasi pasarea libera prin casa sau sa-i gasesti o locuinta provizorie. Pe perioada curatarii coliviei o poti pune sub o cutie de carton incapatoare. Ai grija ca inainte sa gauresti cutia din loc in loc pentru ca aerul sa poata circula.
Realizeaza o solutie de curatat amestecand clor cu apa in proportie de 1:4. Folosind o carpa curata intinde aceasta solutie pe toata suprafata coliviei. Lasa substanta sa stea pe colivia pasarii timp de aproximativ 5 minute.
Clateste colivia cu apa curata din abundenta, pentru a te asigura ca nu a ramas nicio urma de clor pe aceasta.
Inainte de a pune pasarea inapoi in colivie asigura-te ca aceasta este uscata.
sursa:animale.acasa.ro
Postări populare
-
Anul acesta m-am gandit sa-mi pun la incubator si oua de gasca. Asa am si procedat,am cumparat 30 de oua de gasca din diverse locuri,si le-a... -
in ceea ce priveste incubareaoualor de rata,este ca la gaini,eu am incubat oua de rate si le-am intors ouale de 2 ori/zi,si le-am stropit c...
-
La pasari, ca si la celelalte specii de animale, fecundarea se produce in interiorul organismului femel. Dezvoltarea embrionului in continua...
-
Rața leșească este o specie de rață care nu se înrudește cu rața sălbatică (cele cu capul verde). În ciuda numelui ei (leșesc=polonez, ruses...
-
Cel mai târziu la sfârşitul lui februarie, cuştile pentru depunerea ouălor trebuie pregătite pentru primirea femelelor. În colţuri se pun ră...
-
Ouăle de fazan se clocesc într-un interval de 24-25 de zile, cu excepţia raselor la care perioada de incubaţie este de 27-28 de zile. Înaint...
-
Activitatea de a “scoate” pui sau boboci este o indeletnicire straveche. Desigur, este de dorit ca si la noi tractorul sa ia locul calului s...
-
Daca doriti sa apelati la incubarea oualor cu ajutorul unui incubator eu vi-l recomand pe CLEO Iata cateva date tehnice ale acestui inc...
duminică, 6 martie 2011
Top 5 cele mai populare pasari de colivie
Te-ai intrebat vreodata care sunt cele mai populare pasari cu statutul de animale de companie? Cercetatorii au descoperit ca oamenii opteaza in general pentru pasarile de mici dimensiuni sau pentru cele foarte inteligente. Iata un clasament al celor mai intalnite 5 specii de pasari din casele oamenilor de pretutindeni:
1 Perusii
Perusii sunt animale de companie perfecte atat pentru copii cat si pentru cei care nu au mai ingrijit pasari pana acum.Acesti papagali de mici dimensiuni se gasesc intr-o multitudine de culori care atrag privirile. Perusii sunt usor de ingrijit si nu au nevoie de un spatiu foarte mare in care sa fie tinuti.
Perusii atrag prin comportamentul lor vioi si atentia pe care o manifesta unul fata de celalalt atunci cand sunt tinuti in pereche. Adora sa se joace toata ziua si sa ciripeasca in permanenta. Daca li se acorda suficienta atentie, unele exemplare pot invata sa vorbeasca. Speranta de viata la perusi este de 12-15 ani.
2 Nimfele
Nimfele sunt papagali de dimensiuni medii. Acestia sunt cunoscuti pentru talentul lor de a invata sa imite sunete, sa cante sau sa fluiere. Desi sunt pasari care pot invata sa vorbeasca, majoritatea prefera mai degraba sa fluiere sau sa imite anumite sunete precum soneria telefonului.
Nimfele mai atrag prin faptul ca devin foarte atasate de stapanii lor. Acestea isi pot petrece ore in sir stand pe umarul sau pe degetul acestuia. Speranta de viata a nimfelor este de aproximativ 15-20 de ani.
3 Canarii
Canarii se situeaza pe locul 3 in topul celor mai populare pasari de apartament. Aceste pasari de dimensiuni foarte mici (masurand aproximativ 12 cm), atrag prin multitudinea de culori dar si prin diferitele subspecii in care pot fi intalnite.
Canarii se adapteaza perfect la viata de apartament si nu au nevoie colivii de mari dimensiuni. Ei pot trai fericiti si in colivii mai mici, spre deosebire de alte pasari care au nevoie de un spatiu generos. Aceste pasari au devenit apreciate datorita ciripitului melodios. Speranta de viata a canarilor este de minim 10 ani.
4 Papagalii inseparabili
Cunoscuti si sub numele de pasarile iubirii sau Agapornis, papagalii inseparabili traiesc numai in pereche. Au dimensiuni mici, iar penajul este viu colorat. Sunt pasari inteligente, jucause, blande si foarte curioase. Deoarece Agapornis nu pot trai in singuratate, acestia vor comunica in permanenta cu perechea, lucru care iti va ingreuna munca de a-l invata sa vorbeasca. Acest lucru nu este insa imposibil, fiind nevoit sa ai mai multa rabdare cu ei. Speranta de viata a papagalilor inseparabili este de aproximativ 20 de ani.
5 Papagalii Gri Africani
Papagalii Gri Africani sunt papagali de mari dimensiuni si sunt unii dintre cei mai inteligenti. Este singura specie care poate memora peste 2000 de cuvinte si poate invata usor sa recunoasca anumite obiecte si culori. Din cauza acestor indeletniciri pe care le au, Papagalii Gri Africani sunt tot mai cautati ca si animale de companie. Un atu este speranta de viata foarte mare, in comparatie cu restul papagalilor, acestia putand sa traiasca intre 50 si 70 de ani.
Daca esti in cautarea unui prieten inteligent si afectuos, alegerea cea mai buna pe care o poti face este sa optezi pentru Marele Gri African.
sursa:animale.acasa.ro
1 Perusii
Perusii sunt animale de companie perfecte atat pentru copii cat si pentru cei care nu au mai ingrijit pasari pana acum.Acesti papagali de mici dimensiuni se gasesc intr-o multitudine de culori care atrag privirile. Perusii sunt usor de ingrijit si nu au nevoie de un spatiu foarte mare in care sa fie tinuti.
Perusii atrag prin comportamentul lor vioi si atentia pe care o manifesta unul fata de celalalt atunci cand sunt tinuti in pereche. Adora sa se joace toata ziua si sa ciripeasca in permanenta. Daca li se acorda suficienta atentie, unele exemplare pot invata sa vorbeasca. Speranta de viata la perusi este de 12-15 ani.
2 Nimfele
Nimfele sunt papagali de dimensiuni medii. Acestia sunt cunoscuti pentru talentul lor de a invata sa imite sunete, sa cante sau sa fluiere. Desi sunt pasari care pot invata sa vorbeasca, majoritatea prefera mai degraba sa fluiere sau sa imite anumite sunete precum soneria telefonului.
Nimfele mai atrag prin faptul ca devin foarte atasate de stapanii lor. Acestea isi pot petrece ore in sir stand pe umarul sau pe degetul acestuia. Speranta de viata a nimfelor este de aproximativ 15-20 de ani.
3 Canarii
Canarii se situeaza pe locul 3 in topul celor mai populare pasari de apartament. Aceste pasari de dimensiuni foarte mici (masurand aproximativ 12 cm), atrag prin multitudinea de culori dar si prin diferitele subspecii in care pot fi intalnite.
Canarii se adapteaza perfect la viata de apartament si nu au nevoie colivii de mari dimensiuni. Ei pot trai fericiti si in colivii mai mici, spre deosebire de alte pasari care au nevoie de un spatiu generos. Aceste pasari au devenit apreciate datorita ciripitului melodios. Speranta de viata a canarilor este de minim 10 ani.
4 Papagalii inseparabili
Cunoscuti si sub numele de pasarile iubirii sau Agapornis, papagalii inseparabili traiesc numai in pereche. Au dimensiuni mici, iar penajul este viu colorat. Sunt pasari inteligente, jucause, blande si foarte curioase. Deoarece Agapornis nu pot trai in singuratate, acestia vor comunica in permanenta cu perechea, lucru care iti va ingreuna munca de a-l invata sa vorbeasca. Acest lucru nu este insa imposibil, fiind nevoit sa ai mai multa rabdare cu ei. Speranta de viata a papagalilor inseparabili este de aproximativ 20 de ani.
5 Papagalii Gri Africani
Papagalii Gri Africani sunt papagali de mari dimensiuni si sunt unii dintre cei mai inteligenti. Este singura specie care poate memora peste 2000 de cuvinte si poate invata usor sa recunoasca anumite obiecte si culori. Din cauza acestor indeletniciri pe care le au, Papagalii Gri Africani sunt tot mai cautati ca si animale de companie. Un atu este speranta de viata foarte mare, in comparatie cu restul papagalilor, acestia putand sa traiasca intre 50 si 70 de ani.
Daca esti in cautarea unui prieten inteligent si afectuos, alegerea cea mai buna pe care o poti face este sa optezi pentru Marele Gri African.
sursa:animale.acasa.ro
marți, 1 martie 2011
Bolile la pasari – infectiile paratifice (paratifozele)
Afectiunile foarte des intalnite in fermele avicole sunt cele produse de serotipul Salmonella. Afectiunile poarta numele de paratifoze si reunesc infectii produse de numeroase serotipuri de salmonele mobile, capabile sa determine imbolnaviri la puii numeroaselor specii de pasari, evoluand asimptomatic la pasarile adulte si determinand prin procentul ridicat de purtatori, toxiinfectii la om prin consumul produselor comercializate.
Datorita impactului negativ al Salmonellei asupra sanatatii oamenilor, in continuare va voi prezenta cateva metode de “distrugere” al acesteia: prajiti puii la temperatura de minim 79 grade, daca folositi carne tocata de pui/pasare este indicat sa fie gatita la minim 60 grade, timp de 5 minute, ouale trebuie fierte minim 3-5 minute pentru a pasteuriza albusul, ce poate fi purtator de Salmonella.
Metode ce pot fi utilizate in ferme, pentru tratarea infectarii cu Salmonella: se recomanda tratamentul cu abur al furajelor paletate pentru pasari, deoarece, distruge atat salmonelele inoculate experimental, cat si pe cele existente in mod natural; radiatia gama a fost aplicata cu mare succes in vederea reducerii nivelului contaminarii cu salmonele la carnea de pasare, produsele din oua si preparatele din pui; s-au dovedit de asemenea letale, iradierea ultravioleta si tratamentul ultrasonic.
Apa oxigenata, acidul acetic, acidul lactic, sorbatul de potasiu, clorul, fosfatul trisodic, reduc incidenta sau nivelul contaminarii in carcasele de broileri. Fumigatia cu formaldehida sau peroxid de hidrogen si aspersarea cu hidroclorhidrat de polihexametilenbiguanidina, s-au dovedit eficace in asanarea oualor incubate.
Caracteristicile epidemiologice ale infectarii cu Salmonella
La infectia naturala, sunt receptive majoritatea speciilor de pasari tinere, si anume: puii de gaina, curca, bibilica, prepelita, bobocii de rata si gasca. Bobocii de rata si gasca sunt predispusi la imbolnavire pana la varsta de 10 zile, puii de gaina si curca, pana la varsta de doua saptamani iar porumbeii de orice varsta, prezinta receptivitate crescuta la infectia naturala.
Sursele potentiale de infectie sunt considerate mamiferele receptive, in special rozatoarele, insectele si furajele de origine animala.
Sursa principala de infectie o reprezinta insa, pasarile purtatoare si excretoare de germeni, iar coaja contaminata a oualor introduse la incubat este calea cea mai frecventa de diseminare a infectiei salmonelice.
Transmiterea bolii se poate realiza prin ou sau prin contaminarea la nivelul cloacei, a cojii oului. Se presupune ca transmiterea transovariana este mai frecvent intalnita la rata si curca si mai rara la gaina.
Salmonelele mobile patrunse in ou infecteaza continutul acestuia in decurs de 5-14 zile de la expulzarea lui, sau pot infecta embrionul in decursul primei saptamani de incubatie. Puii si bobocii se pot infecta ulterior, pe cale orizontala, fie mecanic, prin contaminarea de pe coaja oului, fie prin inhalarea germenilor prezenti in eclozionatoare. Infectia orizontala se realizeaza atat pe cale respiratorie, cat si digestiva.
Infectia paratifica evolueaza enzootic numai la tineretul aviar, fiind in corelatie cu prevalenta infectiei si conditiile tehnologice de crestere ale efectivului matca.
Pierderile inregistrate pot ajunge la bobocii de rata pana la 95%, la puii de curca pana la 50%, iar la puii de gaina pana la 30-40%. Curba mortalitatii inregistreaza varful deceselor la varsta de 3-7 zile, mentinandu-se apoi constanta, pana la 10-12 zile, dupa care, mortalitatea scade vertiginos.
La pasarile adulte nu s-au observat decat cazuri exceptionale de morbiditate si mortalitate datorate salmonelelor paratifice.
Manifestarea bolii
In primul stadiu al infectiei se produce colonizarea tractusului digestiv. Apoi, urmeaza invazia post intestinala, colonizarea ficatului si splinei, ultimul stadiu fiind multiplicarea salmonelei in tesutul reticuloendotelial. Salmonelele patrund ulterior in circulatia sangvina, determinand septicemii cu evolutii mai mult sau mai putin rapide. In aceste cazuri se produc fenomene congestive la nivelul mucoaselor si seroaselor, hiperemia si hipertrofia ficatului, splinei si rinichiului. Evolutiile mai lente sunt datorate cantonarii germenilor in organe, unde induc modificari locale de tip necrotic sau nodular.
Combaterea infectiei cu Salmonella
Se impune supravegherea prin examen de laborator (bacteriologic si serologic), a tuturor efectivelor destinate reproductiei si a statiunilor de incubatie. Efectivele de pasari pentru reproductie, inca din faza de tineret in care s-au depistat infectii produse de salmonele paratifice se vor destina productiei de carne.
Se va avea in vedere combaterea permanenta a rozatoarelor, insectelor si pasarilor salbatice, purtatori si vectori de agenti paratifici.
Igiena oului de incubat se va asigura pe tot fluxul productiei prin:
- salubrizarea si igienizarea asternutului din hale si in mod deosebit al celui din cuibare;
- ouale destinate incubatiei vor fi recoltate la intervale scurte;
- recoltarea si manipularea oualor se va face numai in cofraje din material plastic, usor lavabile si dezinfectabile;
- dezinfectia oului se face imediat dupa recoltare, urmata de repetarea operatiunii in camera de depozitare si stocare, prin fumigare cu vapori de formol;
- igiena si dezinfectia incubatoarelor si statiilor de incubatie.
Se vor institui practici rigide de biosecuritate privind restrictionarea intrarii in halele de productie, accesul fiind permis numai personalului calificat, autorizat. Se interzice si circulatia intre hale.
In vederea eliminarii contaminarii prin furaje este necesar ca acestea sa fie supuse procedeelor de granulare si tratare termica.
In combaterea infectiilor paratifice la pasari prin mijloace nespecifice a aparut o procedura numita in literatura de specialitate „excluderea competitiva”(EC). Aceasta consta in administrarea la pasari a culturilor totale din flora intestinala, obtinute de la gaini sanatoase, in scopul de a coloniza tubul digestiv cu microflora utila si de a impiedica fixarea salmonelelor paratifice.
Eficienta tratamentului prin excluderea competitiva s-a constatat atat prin scaderea coeficientului de colonizare intestinala cu salmonelele paratifice in loturile tratate, cat si al invaziilor in organe. Administrarea de preparate EC la varsta tanaraă a dus la o colonizare a tubului digestiv la pasari cu flora utila, prevenind infectiile cu salmonele paratifice, iar in unele situatii a determinat disparitia infectiilor preexistente.
Preparatele, constituite din culturi de microflora intestinala cunoscuta, prezentate de obicei liofilizate, se administreaza in apa de baut sau se incorporeaza in furaje.
S-au mai testat produse cu efect probiotic constituite din lactobacili, care actioneaza ca si preparatele descrise anterior, si care in faza experimentala au dat rezultate satisfacatoare in prevenirea paratifozelor si imbunatatirea starii sanitare a pasarilor.
sursa:agricultura-romania.ro
Datorita impactului negativ al Salmonellei asupra sanatatii oamenilor, in continuare va voi prezenta cateva metode de “distrugere” al acesteia: prajiti puii la temperatura de minim 79 grade, daca folositi carne tocata de pui/pasare este indicat sa fie gatita la minim 60 grade, timp de 5 minute, ouale trebuie fierte minim 3-5 minute pentru a pasteuriza albusul, ce poate fi purtator de Salmonella.
Metode ce pot fi utilizate in ferme, pentru tratarea infectarii cu Salmonella: se recomanda tratamentul cu abur al furajelor paletate pentru pasari, deoarece, distruge atat salmonelele inoculate experimental, cat si pe cele existente in mod natural; radiatia gama a fost aplicata cu mare succes in vederea reducerii nivelului contaminarii cu salmonele la carnea de pasare, produsele din oua si preparatele din pui; s-au dovedit de asemenea letale, iradierea ultravioleta si tratamentul ultrasonic.
Apa oxigenata, acidul acetic, acidul lactic, sorbatul de potasiu, clorul, fosfatul trisodic, reduc incidenta sau nivelul contaminarii in carcasele de broileri. Fumigatia cu formaldehida sau peroxid de hidrogen si aspersarea cu hidroclorhidrat de polihexametilenbiguanidina, s-au dovedit eficace in asanarea oualor incubate.
Caracteristicile epidemiologice ale infectarii cu Salmonella
La infectia naturala, sunt receptive majoritatea speciilor de pasari tinere, si anume: puii de gaina, curca, bibilica, prepelita, bobocii de rata si gasca. Bobocii de rata si gasca sunt predispusi la imbolnavire pana la varsta de 10 zile, puii de gaina si curca, pana la varsta de doua saptamani iar porumbeii de orice varsta, prezinta receptivitate crescuta la infectia naturala.
Sursele potentiale de infectie sunt considerate mamiferele receptive, in special rozatoarele, insectele si furajele de origine animala.
Sursa principala de infectie o reprezinta insa, pasarile purtatoare si excretoare de germeni, iar coaja contaminata a oualor introduse la incubat este calea cea mai frecventa de diseminare a infectiei salmonelice.
Transmiterea bolii se poate realiza prin ou sau prin contaminarea la nivelul cloacei, a cojii oului. Se presupune ca transmiterea transovariana este mai frecvent intalnita la rata si curca si mai rara la gaina.
Salmonelele mobile patrunse in ou infecteaza continutul acestuia in decurs de 5-14 zile de la expulzarea lui, sau pot infecta embrionul in decursul primei saptamani de incubatie. Puii si bobocii se pot infecta ulterior, pe cale orizontala, fie mecanic, prin contaminarea de pe coaja oului, fie prin inhalarea germenilor prezenti in eclozionatoare. Infectia orizontala se realizeaza atat pe cale respiratorie, cat si digestiva.
Infectia paratifica evolueaza enzootic numai la tineretul aviar, fiind in corelatie cu prevalenta infectiei si conditiile tehnologice de crestere ale efectivului matca.
Pierderile inregistrate pot ajunge la bobocii de rata pana la 95%, la puii de curca pana la 50%, iar la puii de gaina pana la 30-40%. Curba mortalitatii inregistreaza varful deceselor la varsta de 3-7 zile, mentinandu-se apoi constanta, pana la 10-12 zile, dupa care, mortalitatea scade vertiginos.
La pasarile adulte nu s-au observat decat cazuri exceptionale de morbiditate si mortalitate datorate salmonelelor paratifice.
Manifestarea bolii
In primul stadiu al infectiei se produce colonizarea tractusului digestiv. Apoi, urmeaza invazia post intestinala, colonizarea ficatului si splinei, ultimul stadiu fiind multiplicarea salmonelei in tesutul reticuloendotelial. Salmonelele patrund ulterior in circulatia sangvina, determinand septicemii cu evolutii mai mult sau mai putin rapide. In aceste cazuri se produc fenomene congestive la nivelul mucoaselor si seroaselor, hiperemia si hipertrofia ficatului, splinei si rinichiului. Evolutiile mai lente sunt datorate cantonarii germenilor in organe, unde induc modificari locale de tip necrotic sau nodular.
Combaterea infectiei cu Salmonella
Se impune supravegherea prin examen de laborator (bacteriologic si serologic), a tuturor efectivelor destinate reproductiei si a statiunilor de incubatie. Efectivele de pasari pentru reproductie, inca din faza de tineret in care s-au depistat infectii produse de salmonele paratifice se vor destina productiei de carne.
Se va avea in vedere combaterea permanenta a rozatoarelor, insectelor si pasarilor salbatice, purtatori si vectori de agenti paratifici.
Igiena oului de incubat se va asigura pe tot fluxul productiei prin:
- salubrizarea si igienizarea asternutului din hale si in mod deosebit al celui din cuibare;
- ouale destinate incubatiei vor fi recoltate la intervale scurte;
- recoltarea si manipularea oualor se va face numai in cofraje din material plastic, usor lavabile si dezinfectabile;
- dezinfectia oului se face imediat dupa recoltare, urmata de repetarea operatiunii in camera de depozitare si stocare, prin fumigare cu vapori de formol;
- igiena si dezinfectia incubatoarelor si statiilor de incubatie.
Se vor institui practici rigide de biosecuritate privind restrictionarea intrarii in halele de productie, accesul fiind permis numai personalului calificat, autorizat. Se interzice si circulatia intre hale.
In vederea eliminarii contaminarii prin furaje este necesar ca acestea sa fie supuse procedeelor de granulare si tratare termica.
In combaterea infectiilor paratifice la pasari prin mijloace nespecifice a aparut o procedura numita in literatura de specialitate „excluderea competitiva”(EC). Aceasta consta in administrarea la pasari a culturilor totale din flora intestinala, obtinute de la gaini sanatoase, in scopul de a coloniza tubul digestiv cu microflora utila si de a impiedica fixarea salmonelelor paratifice.
Eficienta tratamentului prin excluderea competitiva s-a constatat atat prin scaderea coeficientului de colonizare intestinala cu salmonelele paratifice in loturile tratate, cat si al invaziilor in organe. Administrarea de preparate EC la varsta tanaraă a dus la o colonizare a tubului digestiv la pasari cu flora utila, prevenind infectiile cu salmonele paratifice, iar in unele situatii a determinat disparitia infectiilor preexistente.
Preparatele, constituite din culturi de microflora intestinala cunoscuta, prezentate de obicei liofilizate, se administreaza in apa de baut sau se incorporeaza in furaje.
S-au mai testat produse cu efect probiotic constituite din lactobacili, care actioneaza ca si preparatele descrise anterior, si care in faza experimentala au dat rezultate satisfacatoare in prevenirea paratifozelor si imbunatatirea starii sanitare a pasarilor.
sursa:agricultura-romania.ro
Cresterea si exploatarea pasarilor de curte
Pentru a se obisnui pasarile cu o anumita ordine, cuibarele se inchd seara si se deschid dimineata, astfel incat puicutele sa nu se obisnuiasca sa doarma in cuibare, murdarindu-le.
Toate ouale gasite pe asternut se strang si se pun in cuibare pentru ca pasarile sa nu se obisnuiasca sa oua pe jos..La inceputul perioadei de ouat, din instinct puicutele oua in cuibarele in care mai sunt oua si le evitape cele goale, astfe, unele cuibare vor fi prea aglomerate, fapt ce va atrage pierderi de oua prin spargere.Pentru a evita acesteneajunsuri, la inceputul perioadei de ouat se vor pune oua in fiecare cuibar, spre a determina folosirea lor in masura cat mai egala.Trebuie evitata obisnuirea gainilor de a consuma ouale sparte, deoarece acest viciu este foarte periculos se poate extinde la un numar mare de pasari.
Prin control sistematic, ouale sparte trebuie identificate la intervale cat mai scurte si indepartate.
Pentru a se obisnui pasarile cu o anumita ordine, cuibarele se inchd seara si se deschid dimineata, astfel incat puicutele sa nu se obisnuiasca sa doarma in cuibare, murdarindu-le.
Toate ouale gasite pe asternut se strang si se pun in cuibare pentru ca pasarile sa nu se obisnuiasca sa oua pe jos..La inceputul perioadei de ouat, din instinct puicutele oua in cuibarele in care mai sunt oua si le evitape cele goale, astfe, unele cuibare vor fi prea aglomerate, fapt ce va atrage pierderi de oua prin spargere.Pentru a evita acesteneajunsuri, la inceputul perioadei de ouat se vor pune oua in fiecare cuibar, spre a determina folosirea lor in masura cat mai egala.Trebuie evitata obisnuirea gainilor de a consuma ouale sparte, deoarece acest viciu este foarte periculos se poate extinde la un numar mare de pasari.
Prin control sistematic, ouale sparte trebuie identificate la intervale cat mai scurte si indepartate.
sursa:www.referate.mylovex.net
Toate ouale gasite pe asternut se strang si se pun in cuibare pentru ca pasarile sa nu se obisnuiasca sa oua pe jos..La inceputul perioadei de ouat, din instinct puicutele oua in cuibarele in care mai sunt oua si le evitape cele goale, astfe, unele cuibare vor fi prea aglomerate, fapt ce va atrage pierderi de oua prin spargere.Pentru a evita acesteneajunsuri, la inceputul perioadei de ouat se vor pune oua in fiecare cuibar, spre a determina folosirea lor in masura cat mai egala.Trebuie evitata obisnuirea gainilor de a consuma ouale sparte, deoarece acest viciu este foarte periculos se poate extinde la un numar mare de pasari.
Prin control sistematic, ouale sparte trebuie identificate la intervale cat mai scurte si indepartate.
Pentru a se obisnui pasarile cu o anumita ordine, cuibarele se inchd seara si se deschid dimineata, astfel incat puicutele sa nu se obisnuiasca sa doarma in cuibare, murdarindu-le.
Toate ouale gasite pe asternut se strang si se pun in cuibare pentru ca pasarile sa nu se obisnuiasca sa oua pe jos..La inceputul perioadei de ouat, din instinct puicutele oua in cuibarele in care mai sunt oua si le evitape cele goale, astfe, unele cuibare vor fi prea aglomerate, fapt ce va atrage pierderi de oua prin spargere.Pentru a evita acesteneajunsuri, la inceputul perioadei de ouat se vor pune oua in fiecare cuibar, spre a determina folosirea lor in masura cat mai egala.Trebuie evitata obisnuirea gainilor de a consuma ouale sparte, deoarece acest viciu este foarte periculos se poate extinde la un numar mare de pasari.
Prin control sistematic, ouale sparte trebuie identificate la intervale cat mai scurte si indepartate.
sursa:www.referate.mylovex.net
Produsele utilizate pentru combaterea pãduchilor la pãsãrile de curte
NEGUVON-1% prin prãfuiri sau pulverizare-produs organofosforic
ALFACRON 50 WP- prãfuire (1:49 amestec cu talc); stropire (100g la 10l apã) din care 20-50 ml solutie / pasãre - produs organofosforic
SEVIN- prãfuire (0,5%); pulverizare (2%)-produs grupa carbamatilor
BUTOX, PARASECT, ECTOMIN- în solutie de 0,5ml / litru apã - produse grupa piretrinoidelor
ITABON, TAKTIC, SENCAR - în doze prescrise de firma producãtoare-produse grupa formamidelor. Tratamentele se fac la douã sãptãmâni, insotite de deparazitare a adãpostului, de imbunãtãtirea conditiilor de igienã si de îngrijire. Pãsãrile parazitate slãbesc, nu se hrãnesc suficient, si ca urmare scade productia de ouã.
sursa:www.gazetadeagricultura.info
ALFACRON 50 WP- prãfuire (1:49 amestec cu talc); stropire (100g la 10l apã) din care 20-50 ml solutie / pasãre - produs organofosforic
SEVIN- prãfuire (0,5%); pulverizare (2%)-produs grupa carbamatilor
BUTOX, PARASECT, ECTOMIN- în solutie de 0,5ml / litru apã - produse grupa piretrinoidelor
ITABON, TAKTIC, SENCAR - în doze prescrise de firma producãtoare-produse grupa formamidelor. Tratamentele se fac la douã sãptãmâni, insotite de deparazitare a adãpostului, de imbunãtãtirea conditiilor de igienã si de îngrijire. Pãsãrile parazitate slãbesc, nu se hrãnesc suficient, si ca urmare scade productia de ouã.
sursa:www.gazetadeagricultura.info
Grãunte folosite în hrana pãsãrilor
Porumbul constituie 35-45 % din hrana zilnicã si se administreazã sub formã de boabe, uruit sau încoltit. Gãinile se ouã mai putin si sunt mai sensibile la boli dacã consumã numai porumb.
Orzul constituie 35-45% din hrana zilnicã si se administreazã sub formã de boabe, uruit sau încoltit.
Ovãzul poate constitui maxim 20% din hrana zilnicã si se administreazã sub formã de boabe, uruit sau încoltit.
Grâul se administreazã sub formã de boabe si uruit, fiind mai bogat în proteinã decât porumbul.
Mazãre poate constituie 10% din hrana zilnicã si se administreazã sub formã de boabe, uruit sau încoltit.
Soia constituie obligatoriu 5-10% din ratie si se administreazã sub formã de srot.
Făinurile proteice de peşte şi de carne sunt obligatorii în hrana păsărilor.
Creta furajeră se foloseşte în hrana păsărilor în proporţie de 1-3% din totalul uruieli.
Nutreţurile bogate în vitamine sunt zooforturile (nutreţ combinat-vitamine A, D2, E, K, B1, B2, B6, B7,B12 – Acid pantotenic, nicotinic, folic – minerale seleniu, iod, cobalt, mangan, cupru, fier, potasiu, zinc, antioxidant- administrare 1kg furaj +100 grame zoofort +3 kg furaj +6 kg furaj= 10 kg furaj combinat. 1kg zoofort = 100kg furaj)
sursa:www.gazetadeagricultura.info
Orzul constituie 35-45% din hrana zilnicã si se administreazã sub formã de boabe, uruit sau încoltit.
Ovãzul poate constitui maxim 20% din hrana zilnicã si se administreazã sub formã de boabe, uruit sau încoltit.
Grâul se administreazã sub formã de boabe si uruit, fiind mai bogat în proteinã decât porumbul.
Mazãre poate constituie 10% din hrana zilnicã si se administreazã sub formã de boabe, uruit sau încoltit.
Soia constituie obligatoriu 5-10% din ratie si se administreazã sub formã de srot.
Făinurile proteice de peşte şi de carne sunt obligatorii în hrana păsărilor.
Creta furajeră se foloseşte în hrana păsărilor în proporţie de 1-3% din totalul uruieli.
Nutreţurile bogate în vitamine sunt zooforturile (nutreţ combinat-vitamine A, D2, E, K, B1, B2, B6, B7,B12 – Acid pantotenic, nicotinic, folic – minerale seleniu, iod, cobalt, mangan, cupru, fier, potasiu, zinc, antioxidant- administrare 1kg furaj +100 grame zoofort +3 kg furaj +6 kg furaj= 10 kg furaj combinat. 1kg zoofort = 100kg furaj)
sursa:www.gazetadeagricultura.info
PAUNUL
Păunul asiatic (Pavo cristatus) este o pasăre din familia fazanilor (Phasianidae), ordinul Galliformes. Păunul asiatic sau păunul albastru poate fi considerat o pasăre decorativă, masculul are un aspect morfologic deosebit când coada este deschisă în formă de evantai. In prezent păsările trăiesc și sub fomă domestică răspândite pe tot globul.
Răspândire
In forma sălbatică păunul populează unele ținuturi din India, Pakistan și Sri Lanka, unde trăiește în cârduri mari, preferând regiunele deluroase și luminișurile în apropiere de apă din pădurea ecuatorială. Păunul poate fi văzut și în parcuri, deoarece este o pasăre sedentară care preferă să nu-și părăsească locul.
Hrana
Păsările pornesc în căutare de hrană dimineața devreme și seara în timpul amurgului, hrana lor fiind constituită din șerpi tineri, ele sunt foarte prețuite în India, deoarece consumă și cobrele tinere.
Aspect
Din punct de vedere al aspectului morfologic are penajul frumos colorat. Masculul este albăstrui-siniliu pe piept și gât, brun dechis pe aripi, penele din coadă sunt foarte lungi, având pe ele un desen multicolor, desen numit „ochi de păun”. Femele sunt mai puțin colorate, la ele predomină culoarea brun-deschis.
Împerecherea
In timpul împerecherii masculii își răsfiră penele cozii într-un evantai. Aceasta fiind un mijloc vizibil de marcare a revirului său în timpul perioadei de reproducție. De îngrijirea puilor se ocupă numai femela.
Altele
Păunul a fost adus ca pasăre decorativă deja cu 4000 de ani în urmă în bazinul mediteran.Păunul este pasăre mitologică, în Grecia, India și Sri Lanka. Carnea de păun a fost servit ca delicatesă în Egiptul Antic, sau în Roma Antică.
Clasificare științifică
Ordin: Galliformes
Familia Phasianidae
Gen: Pavo
Nume binomial
Nume: Pavo cristatus
Clasificare: Linnaeus, 1758
sursa:ro.wikipedia.org
Răspândire
In forma sălbatică păunul populează unele ținuturi din India, Pakistan și Sri Lanka, unde trăiește în cârduri mari, preferând regiunele deluroase și luminișurile în apropiere de apă din pădurea ecuatorială. Păunul poate fi văzut și în parcuri, deoarece este o pasăre sedentară care preferă să nu-și părăsească locul.
Hrana
Păsările pornesc în căutare de hrană dimineața devreme și seara în timpul amurgului, hrana lor fiind constituită din șerpi tineri, ele sunt foarte prețuite în India, deoarece consumă și cobrele tinere.
Aspect
Din punct de vedere al aspectului morfologic are penajul frumos colorat. Masculul este albăstrui-siniliu pe piept și gât, brun dechis pe aripi, penele din coadă sunt foarte lungi, având pe ele un desen multicolor, desen numit „ochi de păun”. Femele sunt mai puțin colorate, la ele predomină culoarea brun-deschis.
Împerecherea
In timpul împerecherii masculii își răsfiră penele cozii într-un evantai. Aceasta fiind un mijloc vizibil de marcare a revirului său în timpul perioadei de reproducție. De îngrijirea puilor se ocupă numai femela.
Altele
Păunul a fost adus ca pasăre decorativă deja cu 4000 de ani în urmă în bazinul mediteran.Păunul este pasăre mitologică, în Grecia, India și Sri Lanka. Carnea de păun a fost servit ca delicatesă în Egiptul Antic, sau în Roma Antică.
Clasificare științifică
Ordin: Galliformes
Familia Phasianidae
Gen: Pavo
Nume binomial
Nume: Pavo cristatus
Clasificare: Linnaeus, 1758
sursa:ro.wikipedia.org
GAINA
'Găina este o pasăre domestică; sub formă sălbatică mai trăiește în prezent în Asia de Sud Est, India , Indonezia si Europa. Face parte din familia fazanului (Phasianidae), specia Ga llus gallus. Este crescută pentru carne și ouă. Masculul găinii se numește cocoș'. El este mai mare decât femela, are un cioc ascuțit, penajul multicolor, o creastă roșie și pinteni puternici la picioare.
Rase de găini mai cunoscute
Rase ușoare producătoare de ouă
Leghorn
Rase grele pentru carne
Brahma
Rase mixte de carne si ouă
Australorp
Amrock
Cochinchina
Gât Golaș de Transilvania
Langshahn
Newhampshire
Orlov
Orpington
Plymouth
Rasa Hamburg
Rasa italiană
Rhode-island
Sussex
Wyandotte
Rase luptătoare
Combatanta engleză
Combatanta indiană
Combatanta de malaezia
Rase de ornament
Găina de porțelan
Phoenix
Barac pitic
Cochin pitic
Rasa japoneză
Moțata Olandeză
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Cordata
Subîncrengătură: Vertebrate
Clasă: Aves
Ordin: Galliformes
Familie: Phasianidae
Gen: Gallus
Specie: 'G. gallus'
sursa:ro.wikipedia.org
Rase de găini mai cunoscute
Rase ușoare producătoare de ouă
Leghorn
Rase grele pentru carne
Brahma
Rase mixte de carne si ouă
Australorp
Amrock
Cochinchina
Gât Golaș de Transilvania
Langshahn
Newhampshire
Orlov
Orpington
Plymouth
Rasa Hamburg
Rasa italiană
Rhode-island
Sussex
Wyandotte
Rase luptătoare
Combatanta engleză
Combatanta indiană
Combatanta de malaezia
Rase de ornament
Găina de porțelan
Phoenix
Barac pitic
Cochin pitic
Rasa japoneză
Moțata Olandeză
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Cordata
Subîncrengătură: Vertebrate
Clasă: Aves
Ordin: Galliformes
Familie: Phasianidae
Gen: Gallus
Specie: 'G. gallus'
sursa:ro.wikipedia.org
RATA LESEASCA
Rața leșească este o specie de rață care nu se înrudește cu rața sălbatică (cele cu capul verde).
În ciuda numelui ei (leșesc=polonez, rusesc), această specie provine din Mexic. Este o rață de tip greu: femela poate avea 3-4 kg femela, iar masculul 5-7 kg. În jurul anului 1600 a fost domesticită pe scara largă în Europa.
Rața leșească are ca specific noduli roșii în jurul ochiului. Dintre păsările de curte, la aceasta rață clocitul durează cel mai mult 5 săptămâni. Se împerechează de trei ori pe an, depunând 150 de ouă pe sezon (martie - august). Aceasta este o rață care nu măcăne, emițând niste sunete asemănătoare sâsâitului. Când sunt amenințate sau se împerechează, acestea dau din cap și din coadă.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Subclasă: Neornithes
Infraclasă: Neognathae
Supraordin: Galloanserae
Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen: 'Cairina'
Specie: ''C. moschata''
SURSA:ro.wikipedia.org
În ciuda numelui ei (leșesc=polonez, rusesc), această specie provine din Mexic. Este o rață de tip greu: femela poate avea 3-4 kg femela, iar masculul 5-7 kg. În jurul anului 1600 a fost domesticită pe scara largă în Europa.
Rața leșească are ca specific noduli roșii în jurul ochiului. Dintre păsările de curte, la aceasta rață clocitul durează cel mai mult 5 săptămâni. Se împerechează de trei ori pe an, depunând 150 de ouă pe sezon (martie - august). Aceasta este o rață care nu măcăne, emițând niste sunete asemănătoare sâsâitului. Când sunt amenințate sau se împerechează, acestea dau din cap și din coadă.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Subclasă: Neornithes
Infraclasă: Neognathae
Supraordin: Galloanserae
Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen: 'Cairina'
Specie: ''C. moschata''
SURSA:ro.wikipedia.org
vineri, 25 februarie 2011
OUL BIO
Oul ecologic are o ridicata valoare nutritiva echilibrat in principii macro si microergici, savuros la gust si cu un aspect sensorial exceptional.
Toate aceste insusiri calitative se datoresc tehnologii de obtinere: gaina este alimentata natural, beneficiaza de confort tehnologic, fiziologic si etalogic, traieste in armonie cu mediul sau, nu este fortata artificial si este ferita de stresuri majore
Fata de oul conventional obtinut in sistemul intensive oul bio are valoare nutritionala si fiziologica superioara pentru ca:
oul bio este dietetic foarte digestibil lipsit de componenti nocivi,
este savuros la gust si cu aspesct sensorial exceptional,
mai bogat de 2-4 ori in vitamina E,
culoarea placuta a galbenusului,
pretabilitate larga in arta culinara,
oul bio este cel mai recomandat copiilor.
SURSA:www.gazetadeagricultura.info
Toate aceste insusiri calitative se datoresc tehnologii de obtinere: gaina este alimentata natural, beneficiaza de confort tehnologic, fiziologic si etalogic, traieste in armonie cu mediul sau, nu este fortata artificial si este ferita de stresuri majore
Fata de oul conventional obtinut in sistemul intensive oul bio are valoare nutritionala si fiziologica superioara pentru ca:
oul bio este dietetic foarte digestibil lipsit de componenti nocivi,
este savuros la gust si cu aspesct sensorial exceptional,
mai bogat de 2-4 ori in vitamina E,
culoarea placuta a galbenusului,
pretabilitate larga in arta culinara,
oul bio este cel mai recomandat copiilor.
SURSA:www.gazetadeagricultura.info
FURAJAREA GAINILOR OUATOARE
Productiile mari de care sunt capabile rasele ameliorate actuale si hibrizii acestora nu pot fi realizate decat atunci cand se asigura pasarilor conditii corespunzatoare de viata privind adapostirea, ingrijirea, pastrarea sanatatii etc. si mai ales hranirea completa si indestulatoare.
Pentru a trai si a produce normal, pasarile trebuie sa primeasca in hrana toate substantele hranitoare: proteine, glucide, grasimi, substante minerale, vitamine etc.
Cum in natura toate acestea nu se gasesc niciodata impreuna si in proportiile trebuitoare, se impune folosirea de amestecuri obtinute din mai multe materii prime furajere.
Nutreturile combinate, care reprezinta un amestec fabricat in unitati specializate, asigura toate substantele necesare animalelor in retete diferite pentru fiecare categorie de pasari (specie, rasa, varsta, directie de productie etc.).
Concentratele PVM reprezinta, de asemenea, amestecuri ale unor materii prime care completeaza ce lipseste cerealelor cu care se pot amesteca in proportie de 10 - 35%.
Amestecul de ferma este un furaj ce se poate produce in gospodarie din disponibilitati sau din ceea ce se poate procura cu usurinta.
Materiile prime furajere care intra in componenta amestecurilor vor trebui stocate in cantitati necesare pentru perioada urmatoare (de la inceperea anului avicol - 1 noiembrie - pana la recolta urmatoare).
Pentru stabilirea acestui necesar este bine sa se stie ca o gaina ouatoare are nevoie zilnic, in functie de rasa, de:
110 - 115 g de amestec la gaini usoare si mixte ouatoare (hibrizi Albo si Roso, gaini Italiene sau Gat golas);
140 g pentru gaini mixte care au greutate vie de 2.2 - 2,6 kg (Rhode-Island, Sussex, Plymouth barat etc.);
160 - 180 g de amestec pentru gaini grele (Cornish, Plymouth alb etc.).
In functie de aceste date, de numarul prevazut de pasari si de proportia in care fiecare materie prima intra in amestec, se poate stabili necesarul pentru perioada urmatoare.
Pentru producerea amestecului furajer de ferma destinat hranirii gainilor ouatoare sunt necesare cate minimum 2 - 4 materii prime furajere din urmatoarele grupe de furaje care trebuie prevazute obligatoriu:
graunte de cereale, bogate in glucide (porumb, orz, sorg, grau etc.), care sa participe in amestec in proportie de 65%;
nutreturi bogate in proteine vegetale (mazare, tarate, seminte sau turte de floarea soarelui, sroturi de soia sau floarea-soarelui etc.), care pot fi folosite in proportie de 22 - 26%;
nutreturi bogate in proteine animale (fainuri de carne sau de peste, zer sau zara etc.), care pot fi folosite in cantitati relativ mici, chiar de numai 2 - 4%;
nutreturi minerale in proportie de 8% din care obligatoriu 7% calciu (creta furajera, faina din cochilii de scoici, var stins de cel putin 6 luni etc.), 0,8% sursa de fosfor (fosfat de calciu, faina de oase etc.) si maximum 0,2% sare;
nutreturi specifice vitaminoase, ca un zoofort A5, A6 sau A7 care se poate procura prin FNC-uri si se introduce in proportie de 1% (continand si microelemente minerale si alte substante utile) sau preparate farmaceutice, ca de exemplu preparatul vitaminic A, D, E, ce pot fi procurate de la farmaciile veterinare.
Toate elementele componente mentionate, uruite si bine amestecate, se pot administra in stare uscata sau ca pasta umeda, in vase de hrana construite si amplasate astfel, incat sa nu permita risipa prin racaire sau prin scuturare cu ciocul.
La toate acestea, pentru a completa hrana cu substante nutritive importante, trebuie sa se adauge zilnic, la discretie (o data pe zi atat cat pasarile pot consuma la un tain) furaje verzi sau inlocuitori ale acestora, mai ales atunci cand ne lipseste zoofortul. Pentru furaje verzi se pot folosi cele mai diverse vegetale, plante verzi tinere, incepand cu secara, lucerna (trifoiul), urzica, diverse alte frunze de sezon (sfecla, salcam, floarea-soarelui, resturi de varza, ceapa, usturoi etc.).
Pentru inlocuirea furajelor verzi in perioadele de seceta si mai ales iarna se pot folosi, in acelasi timp, urmatoarele: frunze din fan de lucerna inmuiate in apa fierbinte si amestecate in furajul umed, bostanoase si radacinoase tocate marunt (sfecla si morcov), precum si graunte incoltite (cel mai bun este ovazul incoltit cu coltul alb de 5 - 8 mm lungime).
In acest fel, cu asemenea amestecuri administrate cu regularitate in hrana gainilor ouatoare, bineinteles daca se asigura si celelalte conditii, se pot atinge performante satisfacatoare in producerea de oua pe tot parcursul anului.
sursa:www.gazetadeagricultura.info
Pentru a trai si a produce normal, pasarile trebuie sa primeasca in hrana toate substantele hranitoare: proteine, glucide, grasimi, substante minerale, vitamine etc.
Cum in natura toate acestea nu se gasesc niciodata impreuna si in proportiile trebuitoare, se impune folosirea de amestecuri obtinute din mai multe materii prime furajere.
Nutreturile combinate, care reprezinta un amestec fabricat in unitati specializate, asigura toate substantele necesare animalelor in retete diferite pentru fiecare categorie de pasari (specie, rasa, varsta, directie de productie etc.).
Concentratele PVM reprezinta, de asemenea, amestecuri ale unor materii prime care completeaza ce lipseste cerealelor cu care se pot amesteca in proportie de 10 - 35%.
Amestecul de ferma este un furaj ce se poate produce in gospodarie din disponibilitati sau din ceea ce se poate procura cu usurinta.
Materiile prime furajere care intra in componenta amestecurilor vor trebui stocate in cantitati necesare pentru perioada urmatoare (de la inceperea anului avicol - 1 noiembrie - pana la recolta urmatoare).
Pentru stabilirea acestui necesar este bine sa se stie ca o gaina ouatoare are nevoie zilnic, in functie de rasa, de:
110 - 115 g de amestec la gaini usoare si mixte ouatoare (hibrizi Albo si Roso, gaini Italiene sau Gat golas);
140 g pentru gaini mixte care au greutate vie de 2.2 - 2,6 kg (Rhode-Island, Sussex, Plymouth barat etc.);
160 - 180 g de amestec pentru gaini grele (Cornish, Plymouth alb etc.).
In functie de aceste date, de numarul prevazut de pasari si de proportia in care fiecare materie prima intra in amestec, se poate stabili necesarul pentru perioada urmatoare.
Pentru producerea amestecului furajer de ferma destinat hranirii gainilor ouatoare sunt necesare cate minimum 2 - 4 materii prime furajere din urmatoarele grupe de furaje care trebuie prevazute obligatoriu:
graunte de cereale, bogate in glucide (porumb, orz, sorg, grau etc.), care sa participe in amestec in proportie de 65%;
nutreturi bogate in proteine vegetale (mazare, tarate, seminte sau turte de floarea soarelui, sroturi de soia sau floarea-soarelui etc.), care pot fi folosite in proportie de 22 - 26%;
nutreturi bogate in proteine animale (fainuri de carne sau de peste, zer sau zara etc.), care pot fi folosite in cantitati relativ mici, chiar de numai 2 - 4%;
nutreturi minerale in proportie de 8% din care obligatoriu 7% calciu (creta furajera, faina din cochilii de scoici, var stins de cel putin 6 luni etc.), 0,8% sursa de fosfor (fosfat de calciu, faina de oase etc.) si maximum 0,2% sare;
nutreturi specifice vitaminoase, ca un zoofort A5, A6 sau A7 care se poate procura prin FNC-uri si se introduce in proportie de 1% (continand si microelemente minerale si alte substante utile) sau preparate farmaceutice, ca de exemplu preparatul vitaminic A, D, E, ce pot fi procurate de la farmaciile veterinare.
Toate elementele componente mentionate, uruite si bine amestecate, se pot administra in stare uscata sau ca pasta umeda, in vase de hrana construite si amplasate astfel, incat sa nu permita risipa prin racaire sau prin scuturare cu ciocul.
La toate acestea, pentru a completa hrana cu substante nutritive importante, trebuie sa se adauge zilnic, la discretie (o data pe zi atat cat pasarile pot consuma la un tain) furaje verzi sau inlocuitori ale acestora, mai ales atunci cand ne lipseste zoofortul. Pentru furaje verzi se pot folosi cele mai diverse vegetale, plante verzi tinere, incepand cu secara, lucerna (trifoiul), urzica, diverse alte frunze de sezon (sfecla, salcam, floarea-soarelui, resturi de varza, ceapa, usturoi etc.).
Pentru inlocuirea furajelor verzi in perioadele de seceta si mai ales iarna se pot folosi, in acelasi timp, urmatoarele: frunze din fan de lucerna inmuiate in apa fierbinte si amestecate in furajul umed, bostanoase si radacinoase tocate marunt (sfecla si morcov), precum si graunte incoltite (cel mai bun este ovazul incoltit cu coltul alb de 5 - 8 mm lungime).
In acest fel, cu asemenea amestecuri administrate cu regularitate in hrana gainilor ouatoare, bineinteles daca se asigura si celelalte conditii, se pot atinge performante satisfacatoare in producerea de oua pe tot parcursul anului.
sursa:www.gazetadeagricultura.info
Fermier / crescător păsări de curte
Cine sunt si cu ce se ocupa? Meseria de crescator de pasari consta în a creste, hrani si trata pasarile de curte si de apa.
Care sunt îndatoririle postului? Obligatiile includ: - monitorizarea starii de sanatate a pasarilor si descoperirea oricaror simptome ale diverselor boli ale pasarilor de curte - administrarea si supravegherea incubatoarelor - sa faca diverse munci legate de furajarea si cresterea pasarilor - sa acorde primul ajutor, cum ar fi sa-i asiste pe veterinarii care lucreaza cu pasari bolnave - sa creasca pasari de rasa - sa hraneasca pasarile de curte inclusiv sa le dea suplimente alimentare si medicamente profilactice - sa stabileasca importanta pasarilor de curte din punct de vedere al rasei lor si al felului cum au fost crescute - sa fixeze, sa întretina si sa repare dispozitivele care servesc la furajarea si adaparea pasarilor de curte si sa curete echipamentele.
Unde se desfasoara activitatea si în ce conditii? Munca se desfasoara în crescatorii de pasari de curte sau în ferme, unde mediul de lucru implica cantitati mari de praf si mirosuri neplacute.
Ce instrumente / echipamente folosesc? Cel mai frecvent utilizate ustensile sunt incubatoarele, liniile de furajare, dispozitivele de adapare, echipamentele de aer conditionat, echipamentele pentru curatarea locurilor unde stau pasarile de curte, echipamente de adunat oua etc., precum si alte unelte si dispozitive.
De ce aveti nevoie pentru a reusi?
sursa:www.go.ise.ro
Care sunt îndatoririle postului? Obligatiile includ: - monitorizarea starii de sanatate a pasarilor si descoperirea oricaror simptome ale diverselor boli ale pasarilor de curte - administrarea si supravegherea incubatoarelor - sa faca diverse munci legate de furajarea si cresterea pasarilor - sa acorde primul ajutor, cum ar fi sa-i asiste pe veterinarii care lucreaza cu pasari bolnave - sa creasca pasari de rasa - sa hraneasca pasarile de curte inclusiv sa le dea suplimente alimentare si medicamente profilactice - sa stabileasca importanta pasarilor de curte din punct de vedere al rasei lor si al felului cum au fost crescute - sa fixeze, sa întretina si sa repare dispozitivele care servesc la furajarea si adaparea pasarilor de curte si sa curete echipamentele.
Unde se desfasoara activitatea si în ce conditii? Munca se desfasoara în crescatorii de pasari de curte sau în ferme, unde mediul de lucru implica cantitati mari de praf si mirosuri neplacute.
Ce instrumente / echipamente folosesc? Cel mai frecvent utilizate ustensile sunt incubatoarele, liniile de furajare, dispozitivele de adapare, echipamentele de aer conditionat, echipamentele pentru curatarea locurilor unde stau pasarile de curte, echipamente de adunat oua etc., precum si alte unelte si dispozitive.
De ce aveti nevoie pentru a reusi?
sursa:www.go.ise.ro
CRESTEREA PAUNILOR
Paunul (Pavo cristatus domesticus), este o pasare originara din Asia, unde traieste in stare domestica si salbatica.
In Europa paunul a fost adus in secolul VI, in Grecia si Italia pentru a fi crescut in parcuri amenajate special. Mult mai tarziu paunul a fost adus la noi in tara. Primele exemplare au fost crescute in orasele Arad, Timisoara si Oradea.
Populatiile care exista la ora actuala in Romania prezinta cinci varietati de culoare: paunul comun albastru; paunul cu aripi negre; paunul alb; paunul cu gatul verde; paunul baltat.
Paunul comun albastru
Culoarea penajului la mascul este albastra, iar pe gat si pe partea interioara a pieptului este albastrui cu luciu metalic verzui. Culoarea de pe cap este tot albastra, avand luciri aurii. Restul pieptului este de culoare neagra. Culoarea penajului spinarii este albastru puternic si se modifica pe partile laterale in nuante verde albastrui cu chenar negru. Penajul aripilor si al umerilor este bruna ruginie, dungat cu negru si cu luciu verzui metalic. Penajul cozii este maro-cenusiu si este acoperit de coada evantai. Penajul la coada evantai are inspre varf formatiuni numite "ochi" de culoare verde cu reflexe aurii spre exterior si albastru inchis in centrul ochiului. Culoarea penajului la femela este mai putin frumos ca la mascul, predominand nuantele maro-cenusii.
Paunul cu aripi negre
Este o varietate intalnita foarte rar in tara noastra si difera de paunul de culoare albastra prin aceia ca umerii si aripile sunt negre. Penele au in cadrul marginal nuante verzuie albastra, cu luciu metalic.
Paunul alb
Paunul alb are culoarea de fond al penajului alba mata, fond pe care se observa desenele de la paunul albastru, respectiv cercuri marginale de nuanta de un alb stralucitor. Restul coloritului este asemanator cu paunul albastru. Rezistenta organismului acestei varietati este mult mai scazuta la intemperii.
Paunul cu gatul verde
Paunul cu gatul verde difera de paunul comun, doar prin coloritul verde cu luciu metalic al penelor de pe gat. Spre deosebire de paunul albastru nuantele de luciu verzui aurii sunt mult mai puternice.
Paunul baltat
Este rezultatul imperechierilor realizate intre varietatile de culoare albastra si alba. Acesti produsi prezinta penajul de aspect baltat cu alb care este clar deliminat si uniform repartizat, facandui mai apreciati de catre crescatori.
Conditii de crestere
Paunii reprezinta o specie nepretentioasa la condititiile de hranire si de clima din tara noastra, pe timpul iernii putand sa doarma in afara adapostului prin pomi, garduri, acoperisuri.
Totusi crescatorul trebuie sa asigure conditii de adapostire asemanatoare cu cele pentru cresterea curcilor, respectiv stinghii pentru odihna si dormit amplasate la 1,5m fata de pardoseala
Ouatul
Incepand din primavara femela depune in locuri ascunse, ferite de zonele de circulatie, 6-7 oua, de culoare bruna galbuie, cu puncte de culoare mai inchisa. Clocitul dureaza 30 de zile. Paunitele sunt closti foarte bune si au o deosebita grija fata de pui, timp de pana la 6-8 luni. Rezistenta puilor mici este foarte scazuta dar cresc foarte repede.
Norme de ingrijire
Climatul din adapost si sistemul de crestere a puilor de paun este identic cu cel pentru cresterea curcilor. Pana la 12-14 luni nu se observa vreo deosebire intre femela si masculi. Dupa varsta de 16 luni incepe se se formeze la masculi coada evantai, iar penajul complet se realizeaza la varsta de 24-26 luni. Frumusetea deplina a penajului se realizeaza la 4-5 ani.
Maturitatea sexuala este atinsa la 3 ani de catre masculi si la 2 ani de catre femele. Raportul optim intre sexe este de un mascul la cinci femele.
Hranirea puilor de paun
Puii de paun au nevoie de proteina de origine vegetalaun timp indelungat (oua fierte si branza proaspata de vaca).In perioada de formarea a menajului se introduce in ratie mici cantitati de seminte oleioase. Pui de adulti consuma amestecuri de cereale intregi ca si cei de curca. Totusi, este bine ca zilnic, sa fie administrate un tain, sub forma umeda, format dint-un amestec de concentrate macinate.
sursa:www.gazetadeagricultura.info
In Europa paunul a fost adus in secolul VI, in Grecia si Italia pentru a fi crescut in parcuri amenajate special. Mult mai tarziu paunul a fost adus la noi in tara. Primele exemplare au fost crescute in orasele Arad, Timisoara si Oradea.
Populatiile care exista la ora actuala in Romania prezinta cinci varietati de culoare: paunul comun albastru; paunul cu aripi negre; paunul alb; paunul cu gatul verde; paunul baltat.
Paunul comun albastru
Culoarea penajului la mascul este albastra, iar pe gat si pe partea interioara a pieptului este albastrui cu luciu metalic verzui. Culoarea de pe cap este tot albastra, avand luciri aurii. Restul pieptului este de culoare neagra. Culoarea penajului spinarii este albastru puternic si se modifica pe partile laterale in nuante verde albastrui cu chenar negru. Penajul aripilor si al umerilor este bruna ruginie, dungat cu negru si cu luciu verzui metalic. Penajul cozii este maro-cenusiu si este acoperit de coada evantai. Penajul la coada evantai are inspre varf formatiuni numite "ochi" de culoare verde cu reflexe aurii spre exterior si albastru inchis in centrul ochiului. Culoarea penajului la femela este mai putin frumos ca la mascul, predominand nuantele maro-cenusii.
Paunul cu aripi negre
Este o varietate intalnita foarte rar in tara noastra si difera de paunul de culoare albastra prin aceia ca umerii si aripile sunt negre. Penele au in cadrul marginal nuante verzuie albastra, cu luciu metalic.
Paunul alb
Paunul alb are culoarea de fond al penajului alba mata, fond pe care se observa desenele de la paunul albastru, respectiv cercuri marginale de nuanta de un alb stralucitor. Restul coloritului este asemanator cu paunul albastru. Rezistenta organismului acestei varietati este mult mai scazuta la intemperii.
Paunul cu gatul verde
Paunul cu gatul verde difera de paunul comun, doar prin coloritul verde cu luciu metalic al penelor de pe gat. Spre deosebire de paunul albastru nuantele de luciu verzui aurii sunt mult mai puternice.
Paunul baltat
Este rezultatul imperechierilor realizate intre varietatile de culoare albastra si alba. Acesti produsi prezinta penajul de aspect baltat cu alb care este clar deliminat si uniform repartizat, facandui mai apreciati de catre crescatori.
Conditii de crestere
Paunii reprezinta o specie nepretentioasa la condititiile de hranire si de clima din tara noastra, pe timpul iernii putand sa doarma in afara adapostului prin pomi, garduri, acoperisuri.
Totusi crescatorul trebuie sa asigure conditii de adapostire asemanatoare cu cele pentru cresterea curcilor, respectiv stinghii pentru odihna si dormit amplasate la 1,5m fata de pardoseala
Ouatul
Incepand din primavara femela depune in locuri ascunse, ferite de zonele de circulatie, 6-7 oua, de culoare bruna galbuie, cu puncte de culoare mai inchisa. Clocitul dureaza 30 de zile. Paunitele sunt closti foarte bune si au o deosebita grija fata de pui, timp de pana la 6-8 luni. Rezistenta puilor mici este foarte scazuta dar cresc foarte repede.
Norme de ingrijire
Climatul din adapost si sistemul de crestere a puilor de paun este identic cu cel pentru cresterea curcilor. Pana la 12-14 luni nu se observa vreo deosebire intre femela si masculi. Dupa varsta de 16 luni incepe se se formeze la masculi coada evantai, iar penajul complet se realizeaza la varsta de 24-26 luni. Frumusetea deplina a penajului se realizeaza la 4-5 ani.
Maturitatea sexuala este atinsa la 3 ani de catre masculi si la 2 ani de catre femele. Raportul optim intre sexe este de un mascul la cinci femele.
Hranirea puilor de paun
Puii de paun au nevoie de proteina de origine vegetalaun timp indelungat (oua fierte si branza proaspata de vaca).In perioada de formarea a menajului se introduce in ratie mici cantitati de seminte oleioase. Pui de adulti consuma amestecuri de cereale intregi ca si cei de curca. Totusi, este bine ca zilnic, sa fie administrate un tain, sub forma umeda, format dint-un amestec de concentrate macinate.
sursa:www.gazetadeagricultura.info
miercuri, 23 februarie 2011
TURTURICA DIAMANT
Aceasta tuturica este originala din australia si este cea mai mica pasare cunoscuta din neamul turturelelor de marimea unei vrabi si doar coada o face sa para mai mare .Coloritul acestor pasarele este gri mai deschis in partea dinainte a corpului si batind in cafeniu pe aripi si penele cozi lungi.IN jurul ochiului,pleoapa este roscata in special la mascul.Pe deasupra aripilor se afla niste stropi deschisi colorati impodobindule ca niste diamante,de aici si denumirea de turturele diamant.
Ca si celelalte tuturele si porumbei ,masculul se distinge putin de femela ,in afara de cintec care este propiu numai masculului acesta se mai deosebeste de femela prin coloritul mai deschis pe piept si aripi ,punctele deschisecu care este stropit pe aripi si care sint mai stralucitoare si mai mari precum si mai rosii la mascul fata de femela.
Aceste pasari nu au nevoie de voliera mare daca nu se urmareste reproducerea lor ,dar nimic nui mai interesant de vazut decit felul in care aceste mici inaripate isi instaleaza cuibul si isi clocesc ouale din care vor iesi minusculii pui.
Pentru a le usura munca de construire a cuibului ,li se va instala in voliera un cuib facut de noi nu mai mare de o scrumiera avind diametrul de 10cm si o scobitura de 2-4 cm in mijoc.Acest cuib confectionat din ramurele si fin ,cusut cu sirma pentru a i se asigura trainicia se instaleaza intr-un loc mai ferit din voliera ,fixindu-se chiar intre crengile unui mic pom artificial pe care il instalam in interior.Putin dupa vederea cuibului masculul il va cerceta cu atentie si prin chemari repetari va invita femela sa-l ocupe .NU este rau daca instalam mai multe cuiburi pentru a da posibilitatea pasarilor sa si-l aleaga pe cel dorit.
Depunerea oualelor nu va intirzia ,acestea in numar de doua de marimea unei alune ,au un colorit alb ,usor transparent .
Clocitul dureaza 13-14 zile fiind asigurat cu rindul de ambii parteneri ,iar dupa 16-18 zile ,pui vor fi capabili sa zboare ,iar parinti vor depune alt rind de oua,chiar inainte ca acestea sa fie complect dezvoltati.
Tuturelele diamant la fel ca si tuturelele rizatoare trebuie introduse iarna la caldura deoarece nu suporta frigul iernilor noastre.
HRANA acestora consta de asemenea in seminte de diferite feluri insa numai din acelea marunte pentru a putea fi inghitite.APA pentru baut si scaldat ,precum si substante minerale,coji de ou pisate ,mici pietricele nu trebuie sa le lipseasca nici lor.Atit silueta lor fina si cintecul lor melodios si discret si plecaciunile insotite de rasfirarea ritmica a penelor cozii in forma de evantai fac din aceste mici turturele un adevarat deliciu pentru cel care le priveste si le asculta.
sursa:www.asociatiaornitologica.ro
Ca si celelalte tuturele si porumbei ,masculul se distinge putin de femela ,in afara de cintec care este propiu numai masculului acesta se mai deosebeste de femela prin coloritul mai deschis pe piept si aripi ,punctele deschisecu care este stropit pe aripi si care sint mai stralucitoare si mai mari precum si mai rosii la mascul fata de femela.
Aceste pasari nu au nevoie de voliera mare daca nu se urmareste reproducerea lor ,dar nimic nui mai interesant de vazut decit felul in care aceste mici inaripate isi instaleaza cuibul si isi clocesc ouale din care vor iesi minusculii pui.
Pentru a le usura munca de construire a cuibului ,li se va instala in voliera un cuib facut de noi nu mai mare de o scrumiera avind diametrul de 10cm si o scobitura de 2-4 cm in mijoc.Acest cuib confectionat din ramurele si fin ,cusut cu sirma pentru a i se asigura trainicia se instaleaza intr-un loc mai ferit din voliera ,fixindu-se chiar intre crengile unui mic pom artificial pe care il instalam in interior.Putin dupa vederea cuibului masculul il va cerceta cu atentie si prin chemari repetari va invita femela sa-l ocupe .NU este rau daca instalam mai multe cuiburi pentru a da posibilitatea pasarilor sa si-l aleaga pe cel dorit.
Depunerea oualelor nu va intirzia ,acestea in numar de doua de marimea unei alune ,au un colorit alb ,usor transparent .
Clocitul dureaza 13-14 zile fiind asigurat cu rindul de ambii parteneri ,iar dupa 16-18 zile ,pui vor fi capabili sa zboare ,iar parinti vor depune alt rind de oua,chiar inainte ca acestea sa fie complect dezvoltati.
Tuturelele diamant la fel ca si tuturelele rizatoare trebuie introduse iarna la caldura deoarece nu suporta frigul iernilor noastre.
HRANA acestora consta de asemenea in seminte de diferite feluri insa numai din acelea marunte pentru a putea fi inghitite.APA pentru baut si scaldat ,precum si substante minerale,coji de ou pisate ,mici pietricele nu trebuie sa le lipseasca nici lor.Atit silueta lor fina si cintecul lor melodios si discret si plecaciunile insotite de rasfirarea ritmica a penelor cozii in forma de evantai fac din aceste mici turturele un adevarat deliciu pentru cel care le priveste si le asculta.
sursa:www.asociatiaornitologica.ro
PAUNUL(PAVO CRISTATUS)
In Europa paunul a fost adus in secolul VI, in Grecia si Italia pentru a fi crescut in parcuri amenajate special. Mult mai tarziu paunul a fost adus la noi in tara. Primele exemplare au fost crescute in orasele Arad, Timisoara si Oradea.
Valoarea unui ou de paunita este de 40 de euro. Anual, o femela produce, in medie, aproximativ 15 oua, iar o pereche adulta de pauni poate valora peste 1.000 de euro. Asa se face ca investitia intr-o ferma de pasari “exotice” se poate dovedi mai mult decat profitabila.
Practic, la o ferma de crestere a paunilor, totul se poate valorifica. “O paunita produce, in medie, aproximativ 15 oua pe an. Un ou se vinde cu 40 de euro bucata. si piata de desfacere este in continua dezvoltare.
Un pui de paun, ajuns la varsta de un an, se vinde la preturi cuprinse intre 50 si 100 de euro, iar un pui cu varsta cuprinsa intre unu si doi ani se comercializeaza la preturi cuprinse intre 100 si 200 de euro.
Pretul minim de la care porneste strigarea la o pereche de pauni adulti este de 700 de euro. Dar poate ajunge cu usurinta la 1.000 de euro. In ceea ce priveste penajul, un paun adult “produce”, annual, circa 150 de pene cu aspect comercial. Colectarea penelor se face numai dupa ce paunii au implinit varsta de trei ani iar perioada in care se face aceasta operatie este luna august – septembrie.
O parte dintre pene cad singure, restul sunt smulse manual. Eu am vandut penele de paun la preturi cuprinse intre 0,5 si 1 euro. Cele mai la indemana piate de desfacere au fost targurile organizate in comunele mari, dar exista si magazine de profil din tara care le comercializeaza pe post de suveniruri.
Penele mai sunt folosite in industria textila, ca ornament pentru palarii dar si pentru producerea plutelor de pescuit. si piata externa este deschisa unui asemenea comert. In Ungaria, spre exemplu, pretul unei pene de paun poate ajunge si la cinci euro. Cat despre comertul cu pauni adulti, targul de pasari exotice de la Pecs ( Ungaria) este tinta predilecta a tuturor crescatorilor din Estul Europei.
Conditii de crestere
Paunii reprezinta o specie nepretentioasa la condititiile de hranire si de clima din tara noastra, pe timpul iernii putand sa doarma in afara adapostului prin pomi, garduri, acoperisuri.
Totusi crescatorul trebuie sa asigure conditii de adapostire asemanatoare cu cele pentru cresterea curcilor, respectiv stinghii pentru odihna si dormit amplasate la 1,5m fata de pardoseala
Cresterea paunilor nu necesita cunostinte aprofundate, O familie este formata dintr-un mascul si patru femele.Spatiul necesar este de minimum 16 metri patrati. In cazul in care nu aveti posibilitatea sa achizitionati un incubator si vreti sa demarati afacerea de la stadiul de oua puteti folosi pe post de clocitoare alte pasari de curte.
Paunii sunt pasari foarte rezistente şi grijulii. Ei pot trai pana la 40 de ani.
In privinta puilor, acestia trec printr-o perioada critica, incepand de la varsta de 6 luni pana ajung la noua luni. In acest interval de timp, puii, necesita o atentie mai speciala din partea crescatorului
De asemenea trebuie sa tineti cont de faptul ca, la varsta de trei ani, puii trebuie despartiti de parintii lor. Este deja perioada la care masculii isi impart teritoriile si…femelele. Ceea ce duce la lupte intre masculi.
Hrana - Sub raportul hranei, la modul general pentru pasarile mature trebuie avute in vedere: semintele, masa verde, fructele, radacinoasele (vegetalele), hrana de origine animala, suplimentele alimentare. Semintele pot fi date ca atare sau macinate sub forma de crupe sau urluiala. Din prima categorie pot fi amintite boabele de porumb, floarea soarelui, ovaz, orz, canepa, semintele de bostan sau de dovleac, mei. Atunci cand se realizeaza diferite tipuri de furaje macinate, pot fi folosite toate cele de mai sus, alaturi de mazare si soia. Proportia intre diferite seminte difera de la crescator la crescator, dar orientativ pot fi recomandate proportiile: 40-50% boabe porumb, 25-35% floarea soarelui, 10-15% soia sau mazare, 20-30% ovaz sau orz, 2-5% canepa, etc. Masa verde poate fi constituita din: papadie, lucerna, trifoi rosu, trifoi alb tarator, rocoina (Stellaria media), busuioc cerbesc (Galinsoga parviflora), hrean, frunzele de sfecla, de conopida, de telina sau de patrunjel, varza, salata verde (Lactuca sativa), palamida (Cirsium arvense), susai (Sonchus arvensis), laptuca (Lactuca srriola), stevie de gradina (Rumex patientia), macrisul calului (Rumex obtusifolius), frunze de golomat (Dactylis glomerata) sau alte graminee. Iarna acest sortiment poate fi suplinit cu succes prin strohurile de fan (scuturatura de fan) sau prin lucerna sau trifoiul uscate dar tocate marunt. Ca fructe foarte apreciate sunt merele, perele, pepenele rosu, patlagelele rosii, dovlecelul si bostanul (maruntite pentru a putea fi inghitite), ciresele, prunele si nu in ultimul rand boabele de struguri. Dintre radacinoase, mai ales in sezonul rece, apreciate sunt: sfecla furajera, sfecla rosie, morcovul date printr-o razatoare, precum si cartoful fiert. In categoria hranei de origine animala ce poate fi asigurata relativ usor in captivitate intra: oul fiert, branza de vaci, carnea fiarta si maruntita, larvele sau adultii de carabus, ramele, diverse alte insecte.
In categoria suplimentelor alimentare intra: vitaminele (solubile in apa sau amestecate cu furajul), numeroasele premixuri prezente in magazinele de specialitate, coaja de ou sfaramata, carbunele de lemn, nisipul si pietrisul fin, scoicile sfaramate. De asemenea, alimente precum painea, mamaliga sau diferite alte produse de patiserie sunt consumate cu placere de catre pauni. In cazul hranirii puilor problema poate fi mult simplificata folosindu-se cu succes diferitele furaje pentru cresterea puilor de curca, fazan, a puilor de gaina de carne (broiler) sau chiar cel pentru cresterea prepelitelor, in magazinele de specialitate fiind prezenta o gama din ce in ce mai mare de sortimente, diferentiate pe varsta, specie, granulatie etc. Foarte important la alegerea unui furaj e si prezenta adausurilor medicamentoase (de exemplu coccidiostaticile), care scutesc crescatorul de numeroase probleme de ordin medical ce pot apare la puii de paun. Nelipsita din alimentatia puilor trebuie sa fie si masa verde sau hrana de origine animala (ou fiert, branza de vaci, carne fiarta si tocata).
Un alt aspect important este acela ca, in perioada cand femelele se pregatesc de ouat (primavara si toamna) este bine ca in hrana sa le adaugam lapte de calciu.
Acesta le va ajuta sa obtina niste oua a caror coaja are o duritate buna. In plus, paunii, ca orice alte pasari de curte au nevoie de vaccinari periodice si de deparazitari trimestriale. conteaza foarte mult regimul de hrana de care de bucura, fapt ce se reflecta in calitatea oualor (marimea, forma, grosimea cojii) si chiar in numarul acestora. Ouale sunt depuse seara, foarte rar dimineata, unul la doua zile (uneori chiar la 3 zile). Ponta poate fi formata din 4-8 oua (11), dupa unii crescatori chiar mai multe. La sfarsitul perioadei de ouat, daca ouale sunt lasate in cuibar femela cade closca, paunitele fiind foarte bune mame. Incubarea se poate realiza artificial cu ajutorul incubatoarelor sau natural cu ajutorul gainilor, curcilor sau a paunitelor. Perioada de incubatie teoretica este de 28 de zile, dar de cele mai multe ori puii eclozeaza dupa 27 de zile.
Paunitele sunt closti foarte bune si au o deosebita grija fata de pui, timp de pana la 6-8 luni. Rezistenta puilor mici este foarte scazuta dar cresc foarte repede.
Puii pot fi crescuti cu ajutorul clostilor sau fara, in incaperi corespunzatoare, la sol sau chiar in baterii speciale pe varste sau marimi. Puii cresc relativ repede in primele luni, ajungand ca la 1 an sau chiar mai repede sa aiba talia adultilor, urmand sa se dezvolte complet si sa ia in greutate pana la 18-20 luni.
Pentru cineva dispus sa investeasca aproximativ 20.000 de euro, afacerea ”Paunul” se prezinta ca fiind destul de profitabila. Practic, cu acesti bani, puteti achizitiona patru familii de pauni adulte (o familie -un mascul si patru femele). Mai aveti nevoie de un spatiu ingradit si amenajat (paunilor le place sa stea in copaci) de minimum 64 de metri patrati.
Un calcul “al hartiei” arata ca daca mergeti pe ideea valorificarii oualor, la sfarsitul unui an, puteti inregistra un profit mediu net de aproximativ 10.000 de euro. Avantajul acestei alegerii este ca nu aveti probleme cu cresterea si supravegherea puilor.
In acest caz, in maximum doi ani va puteti amortiza investitia. Daca demarati afacerea in ideea valorificarii puilor cu varsta cuprinsa intre unu si doi ani, inregistrati un maxim de profit. Concret, daca totul merge bine, aveti mari sanse sa obtineti un profit annual mediu net, de aproximativ 35.000 de euro.
Populatiile care exista la ora actuala in Romania prezinta cinci varietati de culoare: paunul comun albastru; paunul cu aripi negre; paunul alb; paunul cu gatul verde; paunul baltat.
Paunul comun albastru
Culoarea penajului la mascul este albastra, iar pe gat si pe partea interioara a pieptului este albastrui cu luciu metalic verzui. Culoarea de pe cap este tot albastra, avand luciri aurii. Restul pieptului este de culoare neagra. Culoarea penajului spinarii este albastru puternic si se modifica pe partile laterale in nuante verde albastrui cu chenar negru. Penajul aripilor si al umerilor este bruna ruginie, dungat cu negru si cu luciu verzui metalic. Penajul cozii este maro-cenusiu si este acoperit de coada evantai. Penajul la coada evantai are inspre varf formatiuni numite "ochi" de culoare verde cu reflexe aurii spre exterior si albastru inchis in centrul ochiului. Culoarea penajului la femela este mai putin frumos ca la mascul, predominand nuantele maro-cenusii.
Paunul cu aripi negre
Este o varietate intalnita foarte rar in tara noastra si difera de paunul de culoare albastra prin aceia ca umerii si aripile sunt negre. Penele au in cadrul marginal nuante verzuie albastra, cu luciu metalic.
Paunul alb
Paunul alb are culoarea de fond al penajului alba mata, fond pe care se observa desenele de la paunul albastru, respectiv cercuri marginale de nuanta de un alb stralucitor. Restul coloritului este asemanator cu paunul albastru. Rezistenta organismului acestei varietati este mult mai scazuta la intemperii.
Paunul cu gatul verde
Paunul cu gatul verde difera de paunul comun, doar prin coloritul verde cu luciu metalic al penelor de pe gat. Spre deosebire de paunul albastru nuantele de luciu verzui aurii sunt mult mai puternice.
Paunul baltat
Este rezultatul imperechierilor realizate intre varietatile de culoare albastra si alba. Acesti produsi prezinta penajul de aspect baltat cu alb care este clar deliminat si uniform repartizat, facandui mai apreciati de catre crescatori.
Norme de ingrijire
Climatul din adapost si sistemul de crestere a puilor de paun este identic cu cel pentru cresterea curcilor. Pana la 12-14 luni nu se observa vreo deosebire intre femela si masculi. Dupa varsta de 16 luni incepe se se formeze la masculi coada evantai, iar penajul complet se realizeaza la varsta de 24-26 luni. Frumusetea deplina a penajului se realizeaza la 4-5 ani.
Maturitatea sexuala este atinsa la 3 ani de catre masculi si la 2 ani de catre femele. Raportul optim intre sexe este de un mascul la cinci femele.
Hranirea puilor de paun
Puii de paun au nevoie de proteina de origine vegetalaun timp indelungat (oua fierte si branza proaspata de vaca).In perioada de formarea a menajului se introduce in ratie mici cantitati de seminte oleioase. Pui de adulti consuma amestecuri de cereale intregi ca si cei de curca. Totusi, este bine ca zilnic, sa fie administrate un tain, sub forma umeda, format dint-un amestec de concentrate macinate.
Concluzia ? Nu la orice casa si in nici un caz oricarui temperament i se potriveste un paun. Aviz amatorilor!
Sa trecem acum la cunostintele indispensabile oricarei persoane care doreste sa se ocupe de cresterea paunilor. In mare parte informatiile referitoare la incubatul oulor, scoaterea si intretinerea puilor in baterii speciale se aseamana cu cele prezentate in cazul prepelitelor. Din acest motiv va rugam sa revizualizati articolele deja tratate. In continuare sa analizam particularitati in cresterea paunilor, indiferent de specie:
*
pasari iubitoare de calm, armonie, afectiune, atentie si spatiu;
*
au nevoie de un adapost bun toamna si iarna;
* femelele isi incep perioada de ouat primavara;
* nu adapostiti puanii in acelasi spatiu cu alte pasari;
* au nevoie regulat de apa curata si mancare adecvata, bogata in proteine;
* spatiul inchis in care locuiesc trebuie sa fie cat mai curat, altfel veti avea probleme incepand de la oua si pana la adulti!
* perioada de incubatie o oualor este de 28 de zile;
* dupa o anumita perioada bateriile devin neincapatoare si incomode, astfel puii sunt mutati intr-un spatiu mai larg, bine protejat de pradatori, frig, vand si umezeala;
* dezvoltarea cozilor dureaza circa 2-3 ani, iar acestea pot ajunge la 1.82 m lungime (asadar atentie la spatiu de cazare);
* paunita nu se imperecheaza pana in treilea an de viata, sunt foarte bune mame si se lasa greu impresionate in timpul imperecherii;
* aveti grija de unde cumparati oua si pasari!
* in cazul aveti probleme grave cu pasarile dumneavoastra consultati un medic veterinar;
sursa:www.asociatiaornitologica.ro
Valoarea unui ou de paunita este de 40 de euro. Anual, o femela produce, in medie, aproximativ 15 oua, iar o pereche adulta de pauni poate valora peste 1.000 de euro. Asa se face ca investitia intr-o ferma de pasari “exotice” se poate dovedi mai mult decat profitabila.
Practic, la o ferma de crestere a paunilor, totul se poate valorifica. “O paunita produce, in medie, aproximativ 15 oua pe an. Un ou se vinde cu 40 de euro bucata. si piata de desfacere este in continua dezvoltare.
Un pui de paun, ajuns la varsta de un an, se vinde la preturi cuprinse intre 50 si 100 de euro, iar un pui cu varsta cuprinsa intre unu si doi ani se comercializeaza la preturi cuprinse intre 100 si 200 de euro.
Pretul minim de la care porneste strigarea la o pereche de pauni adulti este de 700 de euro. Dar poate ajunge cu usurinta la 1.000 de euro. In ceea ce priveste penajul, un paun adult “produce”, annual, circa 150 de pene cu aspect comercial. Colectarea penelor se face numai dupa ce paunii au implinit varsta de trei ani iar perioada in care se face aceasta operatie este luna august – septembrie.
O parte dintre pene cad singure, restul sunt smulse manual. Eu am vandut penele de paun la preturi cuprinse intre 0,5 si 1 euro. Cele mai la indemana piate de desfacere au fost targurile organizate in comunele mari, dar exista si magazine de profil din tara care le comercializeaza pe post de suveniruri.
Penele mai sunt folosite in industria textila, ca ornament pentru palarii dar si pentru producerea plutelor de pescuit. si piata externa este deschisa unui asemenea comert. In Ungaria, spre exemplu, pretul unei pene de paun poate ajunge si la cinci euro. Cat despre comertul cu pauni adulti, targul de pasari exotice de la Pecs ( Ungaria) este tinta predilecta a tuturor crescatorilor din Estul Europei.
Conditii de crestere
Paunii reprezinta o specie nepretentioasa la condititiile de hranire si de clima din tara noastra, pe timpul iernii putand sa doarma in afara adapostului prin pomi, garduri, acoperisuri.
Totusi crescatorul trebuie sa asigure conditii de adapostire asemanatoare cu cele pentru cresterea curcilor, respectiv stinghii pentru odihna si dormit amplasate la 1,5m fata de pardoseala
Cresterea paunilor nu necesita cunostinte aprofundate, O familie este formata dintr-un mascul si patru femele.Spatiul necesar este de minimum 16 metri patrati. In cazul in care nu aveti posibilitatea sa achizitionati un incubator si vreti sa demarati afacerea de la stadiul de oua puteti folosi pe post de clocitoare alte pasari de curte.
Paunii sunt pasari foarte rezistente şi grijulii. Ei pot trai pana la 40 de ani.
In privinta puilor, acestia trec printr-o perioada critica, incepand de la varsta de 6 luni pana ajung la noua luni. In acest interval de timp, puii, necesita o atentie mai speciala din partea crescatorului
De asemenea trebuie sa tineti cont de faptul ca, la varsta de trei ani, puii trebuie despartiti de parintii lor. Este deja perioada la care masculii isi impart teritoriile si…femelele. Ceea ce duce la lupte intre masculi.
Hrana - Sub raportul hranei, la modul general pentru pasarile mature trebuie avute in vedere: semintele, masa verde, fructele, radacinoasele (vegetalele), hrana de origine animala, suplimentele alimentare. Semintele pot fi date ca atare sau macinate sub forma de crupe sau urluiala. Din prima categorie pot fi amintite boabele de porumb, floarea soarelui, ovaz, orz, canepa, semintele de bostan sau de dovleac, mei. Atunci cand se realizeaza diferite tipuri de furaje macinate, pot fi folosite toate cele de mai sus, alaturi de mazare si soia. Proportia intre diferite seminte difera de la crescator la crescator, dar orientativ pot fi recomandate proportiile: 40-50% boabe porumb, 25-35% floarea soarelui, 10-15% soia sau mazare, 20-30% ovaz sau orz, 2-5% canepa, etc. Masa verde poate fi constituita din: papadie, lucerna, trifoi rosu, trifoi alb tarator, rocoina (Stellaria media), busuioc cerbesc (Galinsoga parviflora), hrean, frunzele de sfecla, de conopida, de telina sau de patrunjel, varza, salata verde (Lactuca sativa), palamida (Cirsium arvense), susai (Sonchus arvensis), laptuca (Lactuca srriola), stevie de gradina (Rumex patientia), macrisul calului (Rumex obtusifolius), frunze de golomat (Dactylis glomerata) sau alte graminee. Iarna acest sortiment poate fi suplinit cu succes prin strohurile de fan (scuturatura de fan) sau prin lucerna sau trifoiul uscate dar tocate marunt. Ca fructe foarte apreciate sunt merele, perele, pepenele rosu, patlagelele rosii, dovlecelul si bostanul (maruntite pentru a putea fi inghitite), ciresele, prunele si nu in ultimul rand boabele de struguri. Dintre radacinoase, mai ales in sezonul rece, apreciate sunt: sfecla furajera, sfecla rosie, morcovul date printr-o razatoare, precum si cartoful fiert. In categoria hranei de origine animala ce poate fi asigurata relativ usor in captivitate intra: oul fiert, branza de vaci, carnea fiarta si maruntita, larvele sau adultii de carabus, ramele, diverse alte insecte.
In categoria suplimentelor alimentare intra: vitaminele (solubile in apa sau amestecate cu furajul), numeroasele premixuri prezente in magazinele de specialitate, coaja de ou sfaramata, carbunele de lemn, nisipul si pietrisul fin, scoicile sfaramate. De asemenea, alimente precum painea, mamaliga sau diferite alte produse de patiserie sunt consumate cu placere de catre pauni. In cazul hranirii puilor problema poate fi mult simplificata folosindu-se cu succes diferitele furaje pentru cresterea puilor de curca, fazan, a puilor de gaina de carne (broiler) sau chiar cel pentru cresterea prepelitelor, in magazinele de specialitate fiind prezenta o gama din ce in ce mai mare de sortimente, diferentiate pe varsta, specie, granulatie etc. Foarte important la alegerea unui furaj e si prezenta adausurilor medicamentoase (de exemplu coccidiostaticile), care scutesc crescatorul de numeroase probleme de ordin medical ce pot apare la puii de paun. Nelipsita din alimentatia puilor trebuie sa fie si masa verde sau hrana de origine animala (ou fiert, branza de vaci, carne fiarta si tocata).
Un alt aspect important este acela ca, in perioada cand femelele se pregatesc de ouat (primavara si toamna) este bine ca in hrana sa le adaugam lapte de calciu.
Acesta le va ajuta sa obtina niste oua a caror coaja are o duritate buna. In plus, paunii, ca orice alte pasari de curte au nevoie de vaccinari periodice si de deparazitari trimestriale. conteaza foarte mult regimul de hrana de care de bucura, fapt ce se reflecta in calitatea oualor (marimea, forma, grosimea cojii) si chiar in numarul acestora. Ouale sunt depuse seara, foarte rar dimineata, unul la doua zile (uneori chiar la 3 zile). Ponta poate fi formata din 4-8 oua (11), dupa unii crescatori chiar mai multe. La sfarsitul perioadei de ouat, daca ouale sunt lasate in cuibar femela cade closca, paunitele fiind foarte bune mame. Incubarea se poate realiza artificial cu ajutorul incubatoarelor sau natural cu ajutorul gainilor, curcilor sau a paunitelor. Perioada de incubatie teoretica este de 28 de zile, dar de cele mai multe ori puii eclozeaza dupa 27 de zile.
Paunitele sunt closti foarte bune si au o deosebita grija fata de pui, timp de pana la 6-8 luni. Rezistenta puilor mici este foarte scazuta dar cresc foarte repede.
Puii pot fi crescuti cu ajutorul clostilor sau fara, in incaperi corespunzatoare, la sol sau chiar in baterii speciale pe varste sau marimi. Puii cresc relativ repede in primele luni, ajungand ca la 1 an sau chiar mai repede sa aiba talia adultilor, urmand sa se dezvolte complet si sa ia in greutate pana la 18-20 luni.
Pentru cineva dispus sa investeasca aproximativ 20.000 de euro, afacerea ”Paunul” se prezinta ca fiind destul de profitabila. Practic, cu acesti bani, puteti achizitiona patru familii de pauni adulte (o familie -un mascul si patru femele). Mai aveti nevoie de un spatiu ingradit si amenajat (paunilor le place sa stea in copaci) de minimum 64 de metri patrati.
Un calcul “al hartiei” arata ca daca mergeti pe ideea valorificarii oualor, la sfarsitul unui an, puteti inregistra un profit mediu net de aproximativ 10.000 de euro. Avantajul acestei alegerii este ca nu aveti probleme cu cresterea si supravegherea puilor.
In acest caz, in maximum doi ani va puteti amortiza investitia. Daca demarati afacerea in ideea valorificarii puilor cu varsta cuprinsa intre unu si doi ani, inregistrati un maxim de profit. Concret, daca totul merge bine, aveti mari sanse sa obtineti un profit annual mediu net, de aproximativ 35.000 de euro.
Populatiile care exista la ora actuala in Romania prezinta cinci varietati de culoare: paunul comun albastru; paunul cu aripi negre; paunul alb; paunul cu gatul verde; paunul baltat.
Paunul comun albastru
Culoarea penajului la mascul este albastra, iar pe gat si pe partea interioara a pieptului este albastrui cu luciu metalic verzui. Culoarea de pe cap este tot albastra, avand luciri aurii. Restul pieptului este de culoare neagra. Culoarea penajului spinarii este albastru puternic si se modifica pe partile laterale in nuante verde albastrui cu chenar negru. Penajul aripilor si al umerilor este bruna ruginie, dungat cu negru si cu luciu verzui metalic. Penajul cozii este maro-cenusiu si este acoperit de coada evantai. Penajul la coada evantai are inspre varf formatiuni numite "ochi" de culoare verde cu reflexe aurii spre exterior si albastru inchis in centrul ochiului. Culoarea penajului la femela este mai putin frumos ca la mascul, predominand nuantele maro-cenusii.
Paunul cu aripi negre
Este o varietate intalnita foarte rar in tara noastra si difera de paunul de culoare albastra prin aceia ca umerii si aripile sunt negre. Penele au in cadrul marginal nuante verzuie albastra, cu luciu metalic.
Paunul alb
Paunul alb are culoarea de fond al penajului alba mata, fond pe care se observa desenele de la paunul albastru, respectiv cercuri marginale de nuanta de un alb stralucitor. Restul coloritului este asemanator cu paunul albastru. Rezistenta organismului acestei varietati este mult mai scazuta la intemperii.
Paunul cu gatul verde
Paunul cu gatul verde difera de paunul comun, doar prin coloritul verde cu luciu metalic al penelor de pe gat. Spre deosebire de paunul albastru nuantele de luciu verzui aurii sunt mult mai puternice.
Paunul baltat
Este rezultatul imperechierilor realizate intre varietatile de culoare albastra si alba. Acesti produsi prezinta penajul de aspect baltat cu alb care este clar deliminat si uniform repartizat, facandui mai apreciati de catre crescatori.
Norme de ingrijire
Climatul din adapost si sistemul de crestere a puilor de paun este identic cu cel pentru cresterea curcilor. Pana la 12-14 luni nu se observa vreo deosebire intre femela si masculi. Dupa varsta de 16 luni incepe se se formeze la masculi coada evantai, iar penajul complet se realizeaza la varsta de 24-26 luni. Frumusetea deplina a penajului se realizeaza la 4-5 ani.
Maturitatea sexuala este atinsa la 3 ani de catre masculi si la 2 ani de catre femele. Raportul optim intre sexe este de un mascul la cinci femele.
Hranirea puilor de paun
Puii de paun au nevoie de proteina de origine vegetalaun timp indelungat (oua fierte si branza proaspata de vaca).In perioada de formarea a menajului se introduce in ratie mici cantitati de seminte oleioase. Pui de adulti consuma amestecuri de cereale intregi ca si cei de curca. Totusi, este bine ca zilnic, sa fie administrate un tain, sub forma umeda, format dint-un amestec de concentrate macinate.
Concluzia ? Nu la orice casa si in nici un caz oricarui temperament i se potriveste un paun. Aviz amatorilor!
Sa trecem acum la cunostintele indispensabile oricarei persoane care doreste sa se ocupe de cresterea paunilor. In mare parte informatiile referitoare la incubatul oulor, scoaterea si intretinerea puilor in baterii speciale se aseamana cu cele prezentate in cazul prepelitelor. Din acest motiv va rugam sa revizualizati articolele deja tratate. In continuare sa analizam particularitati in cresterea paunilor, indiferent de specie:
*
pasari iubitoare de calm, armonie, afectiune, atentie si spatiu;
*
au nevoie de un adapost bun toamna si iarna;
* femelele isi incep perioada de ouat primavara;
* nu adapostiti puanii in acelasi spatiu cu alte pasari;
* au nevoie regulat de apa curata si mancare adecvata, bogata in proteine;
* spatiul inchis in care locuiesc trebuie sa fie cat mai curat, altfel veti avea probleme incepand de la oua si pana la adulti!
* perioada de incubatie o oualor este de 28 de zile;
* dupa o anumita perioada bateriile devin neincapatoare si incomode, astfel puii sunt mutati intr-un spatiu mai larg, bine protejat de pradatori, frig, vand si umezeala;
* dezvoltarea cozilor dureaza circa 2-3 ani, iar acestea pot ajunge la 1.82 m lungime (asadar atentie la spatiu de cazare);
* paunita nu se imperecheaza pana in treilea an de viata, sunt foarte bune mame si se lasa greu impresionate in timpul imperecherii;
* aveti grija de unde cumparati oua si pasari!
* in cazul aveti probleme grave cu pasarile dumneavoastra consultati un medic veterinar;
sursa:www.asociatiaornitologica.ro
CLOCIREA OUALOR LA FAZANI
Ouăle de fazan se clocesc într-un interval de 24-25 de zile, cu excepţia raselor la care perioada de incubaţie este de 27-28 de zile. Înainte de a fi introduse în incubator, ouăle se vor lăsa 24 de ore, după transport, pentru a se „odihni”.
Clocirea artificială
În clocitorile fermelor de fazani se folosesc incubatoare automate universale. Pentru nevoile crescătorilor amatori de păsări se produc diferite sisteme de incubatoare plate, cu o capacitate de 100-1000 de ouă, cu indicatori tehnici foarte buni.
În incubatorul cilindric, ouăle sunt puse în câte 4 serii, la intervale de câte 5 zile. Temperatura se menţine constant la 37,8 grade iar umiditatea relativă la 52-56%. În cazul alimentării cu prima şi cea de-a doua serie, porţile de ventilaţie sunt deschise la jumătate, iar după introducerea şi celei de-a 3-a şi a 4-a serii sau când incubatorul este plin, se deschid în totalitate. Umiditatea relativă se menţine prin vaporizarea apei din tăvi şi prin deschiderea gurilor de ventilaţie.
Ouăle se întorc la fiecare 2-4 ore, până în ziua a 21-a. prima examinare de control se realizează în cea de-a 7-a zi, iar cea de-a 2-a, în a 21-a zi. Timp de 5-6 ore temperatura este ridicată la 39,5 grade, iar umiditatea relativă se menţine la 65-70%. În timpul clocirii, temperatura poate fi mărită până la 40 de grade Celsius.
În ultimele zile ale incubaţiei se intensifică schimbul de proteine al embrionilor iar temperatura lor creşte. Pentru a nu se încălzi prea tare, zilnic, de preferinţă dimineaţa, ouăle sunt stropite cu apă de băut, fiartă şi filtrată, cu o temperatură de 38 grade.
În fiecare dimineaţă, se va lăsa uşa incubatorului deschisă 5 minute, apoi progresiv până la 15 minute după 15 zile.
Incubatoarele plate sunt construite cu diferite sisteme de încălzire. Unele au sisteme de încălzire dispuse deasupra ouălor şi, drept rezultat, ouăle care sunt în zona centrală, în imediata apropiere a acestor sisteme de încălzire, se încălzesc mai mult, în comparaţie cu cele aflate pe margine. Acest inconvenient este înlăturat prin mutarea periodică a ouălor.
Alte incubatoare au sisteme de încălzire a vasului cu apă iar umezit şi încălzit are temperatura necesară în întreaga cameră de clocire. La început este menţinută temperatura de 37,5 grade, iar în ultimele 4 zile ea urcă la 39 grade. Umiditatea relativă a aerului este de 60%, iar în ultimele zile de creştere până la 70-80%. Răcirea se realizează la fel ca în cazul incubatoarelor circulare.
Ouăle din incubatoarele plate se întorc din cea de-a 3-a zi până la ieşirea puilor, la fiecare 8 ore sau de 3 ori pe zi.
Incubatoarele plate cu un volum mai mic reacţionează la temperatura din cameră, care trebuie să fie menţinută la o valoare relativ egală. Camerele în care sunt aşezate trebuie să fie aerisite mai des şi la un interval mai scurt de timp. În incubatoarele mai mici mai lipsesc aparatele pentru măsurarea umidităţii, iar clocirea se controlează prin măsurarea temperaturii aerului în camera de clocire.
După ieşirea din ouă şi uscare, puii de fazani sunt aşezaţi într-o baterie de cuşti. Dacă se foloseşte o lampă cu infraroşii, aceasta se ridică la 40 cm deasupra puilor, iar ulterior la 60 cm.
În cazul creşterii naturale, ouăle se clocesc direct pe pământ, unde se răcoresc şi absorb umiditatea necesară pentru dezvoltarea normală a embrionilor.
Întârzierea ecloziunii se datorează temperaturii scăzute din incubator sau eclozionator, a calităţii scăzute a ouălor (vechi). Dacă temperatura este prea ridicată, ecloziunea întârzie, creşte concentraţia de dioxid de carbon, puii vor avea abdomen mare şi murdari de conţinutul oului.
Ecloziunea prematură este datorată temperaturii prea ridicată în eclozionator. Apar pui de talie mică, cu embrion uscat.
Dacă avem exces de aerisire, rezultând o umiditate scăzută în eclozionator, coaja oului se sfărâmă uşor, membrana devine elastică, de consistenţa cauciucului, şi puiul moare asfixiat.
Dacă avem umiditate prea scăzută în eclozionator coroborată cu ouă vechi sau păstrate incorect, aerisire insuficientă sau supraîncălzirii camerei de ecloziune, exces de umiditate în incubator, puii cresc foarte mari şi nu pot ieşi din ou, murind sufocaţi. Aceasta se mai datorează şi oscilaţiilor de temperatură şi în mod special supraîncălzirii în primei săptămâni a incubatorului, incubaţiei la o temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată.
Embrionii mor în ou, datorită excesului de temperatură în incubator în timpul primelor 15 zile, neîntoarcerii ouălor deloc sau neregulat.
Temperatura foarte ridicată în incubator produce hemoragii şi moartea embrionilor în special între a 3-a ţi a 15-a zi de incubaţie. Temperatura prea ridicată în eclozionator în timpul zvântării puilor îi face foarte nervoşi.
Clocirea naturală
Multe rase de fazani nu clocesc ouăle atunci când sunt crescuţi în mediul artificial sau atunci când volierele sunt strâmte. De aceea, crescătorii de fazani preferă să folosească găini sau curci pentru clocirea ouălor de fazani. Sunt preferate găinile care sunt mai liniştite şi nu ciupesc ouăle de fazan. Cloştile trebuie mai întâi deparazitate pentru a se obţine pui sănătoşi şi cu o vitalitate crescută.
Clocirea ouălor de fazan se deosebeşte de clocirea altor păsări de curte. Embrionii se dezvoltă normal numai atunci când au o umiditate suficientă şi solul este răcit. Dacă în cuibar există fân sau paie, care împiedică ouăle să atingă pământul, rezultatele clocirii sunt proaste – fie embrionii mor, fie puii se nasc morţi.
Crescătorii de fazani trebuie să aleagă locul de cuibar într-o poiană cu iarbă, dacă se poate într-o depresiune naturală. Alături de cuibar se pune nişte fân, muşchi sau frunziş, care trebuie să aibă întotdeauna contact cu pământul iar atunci când se usucă, trebuie stropite cu apă rece.
Înainte de a fi pusă pe ouă, cloşca trebuie obişnuită să clocească. Ea este pusă pe nişte ouă încălzite, seara, după ce a fost hrănită şi a băut apă, într-o cameră întunecată, în decurs de două până la trei zile. Dacă ea rămâne aşezată peste aceste ouă, ele trebuie schimbate cu cele de fazan. Sub găinuşe se pun zece ouă, sub găini câte 15 ouă iar sub curci 25 de ouă. Cloştile se ridică în fiecare seară de pe ouă, pentru a fi hrănite cu furaje din cereale. Furajele cu multă apă nu sunt indicate deoarece pot provoca colici şi alte deranjamente ale stomacului. La început, cloştile sunt ridicate de pe ouă pentru o perioadă scurtă – în prima săptămână pentru maxim 10 minute, în cea de-a 2-a săptămână pentru un sfert de oră, iar ultimele zile pentru 20 de minute. Astfel, ouăle se răcoresc iar cloşca se poate hrăni şi adăpa. Unii crescători de fazani consideră că prin atingerea pământului ouăle se răcoresc suficient şi de aceea ridică cloşca de pe cuib o dată la 2 zile. În cea de-a 23-a zi, puii de fazan încep să dea semne de viaţă şi ies din ouă în următoarele 2 zile. Pentru uşurarea ieşirii puilor din ouă, acestea sunt stropite, din cea de-a 18-a zi, cu apă de băut fiartă, care o temperatură de 39-40 grade. După ce puii au ieşit din ouă, cuibul este curăţat de coji iar cloşca şi puii sunt lăsaţi în locul unde vor fi crescuţi.
sursa:fazanibizz.tripod.com
Clocirea artificială
În clocitorile fermelor de fazani se folosesc incubatoare automate universale. Pentru nevoile crescătorilor amatori de păsări se produc diferite sisteme de incubatoare plate, cu o capacitate de 100-1000 de ouă, cu indicatori tehnici foarte buni.
În incubatorul cilindric, ouăle sunt puse în câte 4 serii, la intervale de câte 5 zile. Temperatura se menţine constant la 37,8 grade iar umiditatea relativă la 52-56%. În cazul alimentării cu prima şi cea de-a doua serie, porţile de ventilaţie sunt deschise la jumătate, iar după introducerea şi celei de-a 3-a şi a 4-a serii sau când incubatorul este plin, se deschid în totalitate. Umiditatea relativă se menţine prin vaporizarea apei din tăvi şi prin deschiderea gurilor de ventilaţie.
Ouăle se întorc la fiecare 2-4 ore, până în ziua a 21-a. prima examinare de control se realizează în cea de-a 7-a zi, iar cea de-a 2-a, în a 21-a zi. Timp de 5-6 ore temperatura este ridicată la 39,5 grade, iar umiditatea relativă se menţine la 65-70%. În timpul clocirii, temperatura poate fi mărită până la 40 de grade Celsius.
În ultimele zile ale incubaţiei se intensifică schimbul de proteine al embrionilor iar temperatura lor creşte. Pentru a nu se încălzi prea tare, zilnic, de preferinţă dimineaţa, ouăle sunt stropite cu apă de băut, fiartă şi filtrată, cu o temperatură de 38 grade.
În fiecare dimineaţă, se va lăsa uşa incubatorului deschisă 5 minute, apoi progresiv până la 15 minute după 15 zile.
Incubatoarele plate sunt construite cu diferite sisteme de încălzire. Unele au sisteme de încălzire dispuse deasupra ouălor şi, drept rezultat, ouăle care sunt în zona centrală, în imediata apropiere a acestor sisteme de încălzire, se încălzesc mai mult, în comparaţie cu cele aflate pe margine. Acest inconvenient este înlăturat prin mutarea periodică a ouălor.
Alte incubatoare au sisteme de încălzire a vasului cu apă iar umezit şi încălzit are temperatura necesară în întreaga cameră de clocire. La început este menţinută temperatura de 37,5 grade, iar în ultimele 4 zile ea urcă la 39 grade. Umiditatea relativă a aerului este de 60%, iar în ultimele zile de creştere până la 70-80%. Răcirea se realizează la fel ca în cazul incubatoarelor circulare.
Ouăle din incubatoarele plate se întorc din cea de-a 3-a zi până la ieşirea puilor, la fiecare 8 ore sau de 3 ori pe zi.
Incubatoarele plate cu un volum mai mic reacţionează la temperatura din cameră, care trebuie să fie menţinută la o valoare relativ egală. Camerele în care sunt aşezate trebuie să fie aerisite mai des şi la un interval mai scurt de timp. În incubatoarele mai mici mai lipsesc aparatele pentru măsurarea umidităţii, iar clocirea se controlează prin măsurarea temperaturii aerului în camera de clocire.
După ieşirea din ouă şi uscare, puii de fazani sunt aşezaţi într-o baterie de cuşti. Dacă se foloseşte o lampă cu infraroşii, aceasta se ridică la 40 cm deasupra puilor, iar ulterior la 60 cm.
În cazul creşterii naturale, ouăle se clocesc direct pe pământ, unde se răcoresc şi absorb umiditatea necesară pentru dezvoltarea normală a embrionilor.
Întârzierea ecloziunii se datorează temperaturii scăzute din incubator sau eclozionator, a calităţii scăzute a ouălor (vechi). Dacă temperatura este prea ridicată, ecloziunea întârzie, creşte concentraţia de dioxid de carbon, puii vor avea abdomen mare şi murdari de conţinutul oului.
Ecloziunea prematură este datorată temperaturii prea ridicată în eclozionator. Apar pui de talie mică, cu embrion uscat.
Dacă avem exces de aerisire, rezultând o umiditate scăzută în eclozionator, coaja oului se sfărâmă uşor, membrana devine elastică, de consistenţa cauciucului, şi puiul moare asfixiat.
Dacă avem umiditate prea scăzută în eclozionator coroborată cu ouă vechi sau păstrate incorect, aerisire insuficientă sau supraîncălzirii camerei de ecloziune, exces de umiditate în incubator, puii cresc foarte mari şi nu pot ieşi din ou, murind sufocaţi. Aceasta se mai datorează şi oscilaţiilor de temperatură şi în mod special supraîncălzirii în primei săptămâni a incubatorului, incubaţiei la o temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată.
Embrionii mor în ou, datorită excesului de temperatură în incubator în timpul primelor 15 zile, neîntoarcerii ouălor deloc sau neregulat.
Temperatura foarte ridicată în incubator produce hemoragii şi moartea embrionilor în special între a 3-a ţi a 15-a zi de incubaţie. Temperatura prea ridicată în eclozionator în timpul zvântării puilor îi face foarte nervoşi.
Clocirea naturală
Multe rase de fazani nu clocesc ouăle atunci când sunt crescuţi în mediul artificial sau atunci când volierele sunt strâmte. De aceea, crescătorii de fazani preferă să folosească găini sau curci pentru clocirea ouălor de fazani. Sunt preferate găinile care sunt mai liniştite şi nu ciupesc ouăle de fazan. Cloştile trebuie mai întâi deparazitate pentru a se obţine pui sănătoşi şi cu o vitalitate crescută.
Clocirea ouălor de fazan se deosebeşte de clocirea altor păsări de curte. Embrionii se dezvoltă normal numai atunci când au o umiditate suficientă şi solul este răcit. Dacă în cuibar există fân sau paie, care împiedică ouăle să atingă pământul, rezultatele clocirii sunt proaste – fie embrionii mor, fie puii se nasc morţi.
Crescătorii de fazani trebuie să aleagă locul de cuibar într-o poiană cu iarbă, dacă se poate într-o depresiune naturală. Alături de cuibar se pune nişte fân, muşchi sau frunziş, care trebuie să aibă întotdeauna contact cu pământul iar atunci când se usucă, trebuie stropite cu apă rece.
Înainte de a fi pusă pe ouă, cloşca trebuie obişnuită să clocească. Ea este pusă pe nişte ouă încălzite, seara, după ce a fost hrănită şi a băut apă, într-o cameră întunecată, în decurs de două până la trei zile. Dacă ea rămâne aşezată peste aceste ouă, ele trebuie schimbate cu cele de fazan. Sub găinuşe se pun zece ouă, sub găini câte 15 ouă iar sub curci 25 de ouă. Cloştile se ridică în fiecare seară de pe ouă, pentru a fi hrănite cu furaje din cereale. Furajele cu multă apă nu sunt indicate deoarece pot provoca colici şi alte deranjamente ale stomacului. La început, cloştile sunt ridicate de pe ouă pentru o perioadă scurtă – în prima săptămână pentru maxim 10 minute, în cea de-a 2-a săptămână pentru un sfert de oră, iar ultimele zile pentru 20 de minute. Astfel, ouăle se răcoresc iar cloşca se poate hrăni şi adăpa. Unii crescători de fazani consideră că prin atingerea pământului ouăle se răcoresc suficient şi de aceea ridică cloşca de pe cuib o dată la 2 zile. În cea de-a 23-a zi, puii de fazan încep să dea semne de viaţă şi ies din ouă în următoarele 2 zile. Pentru uşurarea ieşirii puilor din ouă, acestea sunt stropite, din cea de-a 18-a zi, cu apă de băut fiartă, care o temperatură de 39-40 grade. După ce puii au ieşit din ouă, cuibul este curăţat de coji iar cloşca şi puii sunt lăsaţi în locul unde vor fi crescuţi.
sursa:fazanibizz.tripod.com
duminică, 20 februarie 2011
Oul
Oul reprezintă o sursă perfect echilibrată de proteină şi grăsimi uşor digestibile. În plus, oul este o sursă importantă de energie şi de nutrienţi.
Proteinele din ou sunt bogate în aminoacizi esenţiali şi, din această cauză, oul a fost ales ca aliment standard al eficacităţii proteinei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Oul este unul dintre cele mai hrănitoare alimente. Un ou cu masa de 50g are o valoare energetică de 90-100 calorii, echivalentă, ca valoarea nutritivă, cu aproximativ 150g lapte, 40g carne sau 20g brânză uscată. Digestibilitatea oului este foarte ridicată: 97% pentru albuş şi 100% pentru gălbenuş.
Alături de lapte, oul reprezintă alimentul cel mai bogat în fosfor asimilabil – nutrient fundamental pentru copii. Gălbenuşul este bogat în fier, un ou asigurând aproximativ 30% din necesarul zilnic de fier.
Oul are un potenţial nutritiv foarte mare, el conţinând trofinele esenţiale pentru o alimentaţie echilibrată. Protidele oului au o mare valoare biologică, având cel mai echilibrat conţinut de aminoacizi esenţiali. De asemenea, oul este o sursă importantă de fosfor lecitinic, fier bine asimilabil, calciu, precum şi de numeroase vitamine. Grăsimile din ouă, valoroase din punct de vedere biologic, asociate cu lecitină şi cefalină, constituie tonifianţi apreciaţi pentru activitatea nervoasă superioară.
Structura şi compoziţia chimică a oului
Oul este format din trei părţi distincte: coajă, albuş şi gălbenuş. Raportul procentual între ele variază în funcţie de caracteristicile păsărilor de la care provin ouăle şi este în medie:
Coajă: 10-12%;
Albuşul: 58-60%;
Gălbenuşul: 29-31%.
1. Coaja sau cochilia constituie învelişul exterior al părţilor comestibile ale oului.
Culoarea ei variază de la alb până la brun-roşcată cu intensitate diferită, în funcţie de rasă sau hibrid. Suprafaţa cojii este acoperită cu o peliculă subţire denumită cuticulă; ea are un rol protector, împiedicând evaporarea lichidelor din interiorul oului şi totodată pătrunderea murdăriei şi microbilor în ou.
ATENŢIE!!! Prin distrugerea cuticulei, în urma spălării sau frecării cojii cu materiale aspre, se favorizează alterarea ouălor prin pătrunderea germenilor microbieni în interiorul său.
2. Albuşul: este un lichid gelatinos, vâscos, de culoare albă, cu o densitate medie de 1,042. Este format din 4 straturi de consistenţă diferită, cel dinspre gălbenuş fiind cel mai dens.
Compoziţia chimică medie a albuşului este:
Apă 85%;
Protide 12,7%;
Grăsime 0,3%;
Substanţe organice neazotoase - 0,7%;
Săruri minerale 0,6%.
Albuşul conţine mai multe feluri de albumine, solubile în apă, care se coagulează la 50-60°C. Printre albumine: ovoalbumina (80%) şi ovoglobulina, în a căror structură intră aminoacizii. În compoziţia oului intră şi mai mulţi fermenţi, dintre care cel mai important este lizozima, care are rol bactericid şi ajută la păstrarea ouălor.
3. Gălbenuşul: se prezintă ca un corp sferic, a cărui culoare variază de la galben deschis sau închis pană la galben roşiatic sau portocaliu închis în funcţie de alimentaţia păsărilor.
Gălbenuşul este format dintr-o emulsie densă de globule foarte mici, bogate în grăsime, învelită la exterior cu o membrană numită membrană vitelină. Gălbenuşul este format din două părţi: prima reprezintă discul germinativ, adică punctul mic şi albicios de pe suprafaţa gălbenuşului care adăposteşte ovula.
Discul germinativ are o dimensiune de cca 2-3 mm, el se continuă spre centrul gălbenuşului cu straturi concentrice de culoare mai deschisă decât restul gălbenuşului şi care se numeşte latebră. Discul germinativ împreună cu latebra formează vitelusul formativ, locul unde se formează embrionul, dacă oul este fecundat. Restul gălbenuşului, a doua parte, constituie rezerva de hrană a embrionului la începutul dezvoltării lui şi de aceea se numeşte vitelus nutritiv.
Fiind bogat în grăsimi (lipide, lecitină, colesterol) care sunt mai uşoare decât albuminele, gălbenuşul este mai uşor (mai puţin consistent) decât albuşul. De aceea, când oul este ţinut culcat mai mult timp în aceeaşi poziţie, gălbenuşul se ridică treptat în partea de sus a oului şi se lipeşte de coaja oului, favorizând pătrunderea germenilor patogeni în interiorul oului, producând alterarea lui.
La oul proaspăt, gălbenuşul este ţinut în centrul oului cu ajutorul şalazelor.
Gălbenuşul conţine:
Apă 51%;
Proteine 16%;
Lipide 31%;
Săruri minerale 1,1% (sub formă de fosfor; fier; magneziu; potasiu; calciu);
O cantitate importantă de vitamine (A; B1; B2; D; E), enzime şi substanţe colorante (xantofilă).
Structura oului:
Cuticula;
Coaja;
Porii cojii;
Membrana cochilieră internă;
Camera de aer;
Membrana cochilieră externă;
Şalaze;
Stratul extern de albuş fluid;
Stratul de albuş dens;
Stratul intern de albuş fluid;
Stratul intern de albuş dens;
Membrana vitelina;
Disc germinativ;
Vitelus alb cu latebră în centru;
Vitelus galben.
sursa:desprepui.ro
Proteinele din ou sunt bogate în aminoacizi esenţiali şi, din această cauză, oul a fost ales ca aliment standard al eficacităţii proteinei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Oul este unul dintre cele mai hrănitoare alimente. Un ou cu masa de 50g are o valoare energetică de 90-100 calorii, echivalentă, ca valoarea nutritivă, cu aproximativ 150g lapte, 40g carne sau 20g brânză uscată. Digestibilitatea oului este foarte ridicată: 97% pentru albuş şi 100% pentru gălbenuş.
Alături de lapte, oul reprezintă alimentul cel mai bogat în fosfor asimilabil – nutrient fundamental pentru copii. Gălbenuşul este bogat în fier, un ou asigurând aproximativ 30% din necesarul zilnic de fier.
Oul are un potenţial nutritiv foarte mare, el conţinând trofinele esenţiale pentru o alimentaţie echilibrată. Protidele oului au o mare valoare biologică, având cel mai echilibrat conţinut de aminoacizi esenţiali. De asemenea, oul este o sursă importantă de fosfor lecitinic, fier bine asimilabil, calciu, precum şi de numeroase vitamine. Grăsimile din ouă, valoroase din punct de vedere biologic, asociate cu lecitină şi cefalină, constituie tonifianţi apreciaţi pentru activitatea nervoasă superioară.
Structura şi compoziţia chimică a oului
Oul este format din trei părţi distincte: coajă, albuş şi gălbenuş. Raportul procentual între ele variază în funcţie de caracteristicile păsărilor de la care provin ouăle şi este în medie:
Coajă: 10-12%;
Albuşul: 58-60%;
Gălbenuşul: 29-31%.
1. Coaja sau cochilia constituie învelişul exterior al părţilor comestibile ale oului.
Culoarea ei variază de la alb până la brun-roşcată cu intensitate diferită, în funcţie de rasă sau hibrid. Suprafaţa cojii este acoperită cu o peliculă subţire denumită cuticulă; ea are un rol protector, împiedicând evaporarea lichidelor din interiorul oului şi totodată pătrunderea murdăriei şi microbilor în ou.
ATENŢIE!!! Prin distrugerea cuticulei, în urma spălării sau frecării cojii cu materiale aspre, se favorizează alterarea ouălor prin pătrunderea germenilor microbieni în interiorul său.
2. Albuşul: este un lichid gelatinos, vâscos, de culoare albă, cu o densitate medie de 1,042. Este format din 4 straturi de consistenţă diferită, cel dinspre gălbenuş fiind cel mai dens.
Compoziţia chimică medie a albuşului este:
Apă 85%;
Protide 12,7%;
Grăsime 0,3%;
Substanţe organice neazotoase - 0,7%;
Săruri minerale 0,6%.
Albuşul conţine mai multe feluri de albumine, solubile în apă, care se coagulează la 50-60°C. Printre albumine: ovoalbumina (80%) şi ovoglobulina, în a căror structură intră aminoacizii. În compoziţia oului intră şi mai mulţi fermenţi, dintre care cel mai important este lizozima, care are rol bactericid şi ajută la păstrarea ouălor.
3. Gălbenuşul: se prezintă ca un corp sferic, a cărui culoare variază de la galben deschis sau închis pană la galben roşiatic sau portocaliu închis în funcţie de alimentaţia păsărilor.
Gălbenuşul este format dintr-o emulsie densă de globule foarte mici, bogate în grăsime, învelită la exterior cu o membrană numită membrană vitelină. Gălbenuşul este format din două părţi: prima reprezintă discul germinativ, adică punctul mic şi albicios de pe suprafaţa gălbenuşului care adăposteşte ovula.
Discul germinativ are o dimensiune de cca 2-3 mm, el se continuă spre centrul gălbenuşului cu straturi concentrice de culoare mai deschisă decât restul gălbenuşului şi care se numeşte latebră. Discul germinativ împreună cu latebra formează vitelusul formativ, locul unde se formează embrionul, dacă oul este fecundat. Restul gălbenuşului, a doua parte, constituie rezerva de hrană a embrionului la începutul dezvoltării lui şi de aceea se numeşte vitelus nutritiv.
Fiind bogat în grăsimi (lipide, lecitină, colesterol) care sunt mai uşoare decât albuminele, gălbenuşul este mai uşor (mai puţin consistent) decât albuşul. De aceea, când oul este ţinut culcat mai mult timp în aceeaşi poziţie, gălbenuşul se ridică treptat în partea de sus a oului şi se lipeşte de coaja oului, favorizând pătrunderea germenilor patogeni în interiorul oului, producând alterarea lui.
La oul proaspăt, gălbenuşul este ţinut în centrul oului cu ajutorul şalazelor.
Gălbenuşul conţine:
Apă 51%;
Proteine 16%;
Lipide 31%;
Săruri minerale 1,1% (sub formă de fosfor; fier; magneziu; potasiu; calciu);
O cantitate importantă de vitamine (A; B1; B2; D; E), enzime şi substanţe colorante (xantofilă).
Structura oului:
Cuticula;
Coaja;
Porii cojii;
Membrana cochilieră internă;
Camera de aer;
Membrana cochilieră externă;
Şalaze;
Stratul extern de albuş fluid;
Stratul de albuş dens;
Stratul intern de albuş fluid;
Stratul intern de albuş dens;
Membrana vitelina;
Disc germinativ;
Vitelus alb cu latebră în centru;
Vitelus galben.
sursa:desprepui.ro
Crescatoria de gaste si rate
Cu toate că gâştele sunt considerate cele mai inteligente păsări de curte şi creşterea lor nu este foarte costisitoare, în ţara noastră nu putem vorbi, cel puţin în prezent, de mari ferme numai de gâşte. Aceasta, pe de o parte, şi datorită cererii relativ reduse a carne de gâscă care, cu excepţia perioadelor de sărbătoare, este mai puţin cerută de consumatori. Pe de altă parte, gâştele sunt ceva mai pretenţioase, dacă ne gândim la numărul foarte mic de oua care le depun.
Având în vedere aspectele subliniate, marile ferme din vest merg pe o combinaţie între ferma de gâşte cu cea de raţe. În Franţa, spre exemplu, există peste 1000 de ferme de gâşte şi raţe, fiecare producând peste 5000 de capete anual.
Dotări fermă de gâşte şi raţe
- Staţie de reproducere
- Incubatoare
- Sector amenajat pentru îngrăşare
- Abator cu cameră frigorifică
- Agregat electric de rezervă
- Parc de maşini
- Sector de salubrizare
În afară de producţia de carne, în măsura în care ferma este utilată corespunzător, aceasta devine şi un important producător de pene şi puf pentru plapume şi perne.
Cu titlu de exemplu, amintim că pentru o producţie lunară de 5000 de raţe, trebuie achiziţionate cca. 45 tone furaje.
Creşterea gâştelor şi raţelor este rentabilă cu cât costurile sunt mai mici. Deosebit de rentabile sunt fermele mici, care au nevoie de forţă de muncă redusă. Păşunile nefolosite sau luncile sunt potrivite acestui tip de ferme, gâştele şi raţele găsind în astfel de locuri multă hrană naturală şi astfel se reduc foarte mult costurile de furajare.
Rase pentru carne şi puf
Rasele de gâşte pentru carne cele mai căutate sunt: EMDEN, POMERANIA, GÂSCA DE TOULUSE, DIEPHOLZ.
Rasele de raţe pentru carne şi pene sunt: PEKIN, PEKIN JUMBO, ROUEN, BLUE SUEDEZĂ.
sursa:afaceriagricole.ro
Având în vedere aspectele subliniate, marile ferme din vest merg pe o combinaţie între ferma de gâşte cu cea de raţe. În Franţa, spre exemplu, există peste 1000 de ferme de gâşte şi raţe, fiecare producând peste 5000 de capete anual.
Dotări fermă de gâşte şi raţe
- Staţie de reproducere
- Incubatoare
- Sector amenajat pentru îngrăşare
- Abator cu cameră frigorifică
- Agregat electric de rezervă
- Parc de maşini
- Sector de salubrizare
În afară de producţia de carne, în măsura în care ferma este utilată corespunzător, aceasta devine şi un important producător de pene şi puf pentru plapume şi perne.
Cu titlu de exemplu, amintim că pentru o producţie lunară de 5000 de raţe, trebuie achiziţionate cca. 45 tone furaje.
Creşterea gâştelor şi raţelor este rentabilă cu cât costurile sunt mai mici. Deosebit de rentabile sunt fermele mici, care au nevoie de forţă de muncă redusă. Păşunile nefolosite sau luncile sunt potrivite acestui tip de ferme, gâştele şi raţele găsind în astfel de locuri multă hrană naturală şi astfel se reduc foarte mult costurile de furajare.
Rase pentru carne şi puf
Rasele de gâşte pentru carne cele mai căutate sunt: EMDEN, POMERANIA, GÂSCA DE TOULUSE, DIEPHOLZ.
Rasele de raţe pentru carne şi pene sunt: PEKIN, PEKIN JUMBO, ROUEN, BLUE SUEDEZĂ.
sursa:afaceriagricole.ro
Gasca cehoslovaca alba
Aspectul exterior
O rasă de gâşte din categoria celor uşoare este şi gâsca cehoslovacă albă, cunoscută şi ca Gâsca de Boemia. Ciocul şi labele acestei rase de gâşte sunt de culoare portocalie.
Greutatea corpului
Greutatea corporală este aproximativ aceeaşi ca în cazul gâştei chinezeşti, masculul ajungând, în medie, până la cca. 5 kg, iar femela până la 4 kg.
Productivitatea
Această rasă are o productivitate bună de ouă, având în vedere specia Anser anser din care face parte, media fiind de cca. 45 de ouă/sezon.
Media greutăţii unui ou este de cca. 140 g.
Este mai puţin folosită ca atare în fermele specializate în producţia de carne, însă se foloseşte cu succes în crearea de hibrizi comerciali.
sursa:afaceriagricole.ro
O rasă de gâşte din categoria celor uşoare este şi gâsca cehoslovacă albă, cunoscută şi ca Gâsca de Boemia. Ciocul şi labele acestei rase de gâşte sunt de culoare portocalie.
Greutatea corpului
Greutatea corporală este aproximativ aceeaşi ca în cazul gâştei chinezeşti, masculul ajungând, în medie, până la cca. 5 kg, iar femela până la 4 kg.
Productivitatea
Această rasă are o productivitate bună de ouă, având în vedere specia Anser anser din care face parte, media fiind de cca. 45 de ouă/sezon.
Media greutăţii unui ou este de cca. 140 g.
Este mai puţin folosită ca atare în fermele specializate în producţia de carne, însă se foloseşte cu succes în crearea de hibrizi comerciali.
sursa:afaceriagricole.ro
Rasele de păsări din România – parte componentă a patrimoniului genetic naţional avicol
Resursele genetice animale sunt dintre cele mai valoroase şi importante bogăţii ale ţărilor care le posedă. Speciile, rasele şi liniile de animale cu un potenţial genetic valoros trebuie să-şi aducă o contribuţie importantă pentru realizarea poducţiei agricole şi alimentaţie.
Pornind de la principiul că „ fiecare specie, rasă, varietate şi linie atât din regnul animal cât şi din cel vegetal este la fel de importantă din punct de vedere genetic, indiferent de importanţa sa economică la un moment dat”, oamenii de ştiinţă din domeniul geneticii aviare, prezenţi la Conferinţa Mondială de la Bolognia, au lansat în anul 1964 primul apel către toate guvernele lumii, pentru a lua măsuri în sensul prezervării diversităţii genetice în acest domeniu, de a organiza colecţii genetice naţionale, regionale şi chiar continentale, sub supravegherea Asociaţiei Mondiale de Avicultură (W.P.S.A.).
Luând cunoştinţă de acest apel, Dr. Ing. Stan Ţârlea a organizat în anii 1966 – 1967, în cadrul Întreprinderii Avicole de Stat Constanţa, la Mamaia Sat şi ulterior la Moşneni, prima colecţie genetică de galinaceae la nivel naţional – Genoteca Avicolă.
Aşa cum rezultă din datele existente în arhiva genotecii, aceasta a cuprins între anii 1966 – 1969 un număr de 75 rase de galinaceae.
După zece ani de la înfiinţarea genotecii, Dr.Ing. Stan Ţârlea a prezentat întreaga realizare practică şi ştiinţifică în teza de doctorat model, intitulată „Identificarea, oganizarea şi valorificarea fondului genetic avicol naţional ca sursă a unor linii genitoare de hibrizi comerciali la special Gallus domesticus”. În această disertaţie, alături de autor, acesta a apreciat că după contribuţia adusă la realizarea genotecii trebuie să fie consideraţi ca membrii fondatori: Dr. Ing. Mihai Mihailov, Ing. Mircea Putileanu şi Ing. Ion Constantin.
Populaţiile de galinaceae existente în cadrul genotecii au constituit obiectul de studiu pentru numeroase lucrări de genetică cantitativă, care au scos în evidenţă performanţele productive realizate şi de genetică calitativă, concretizate prin studierea diferenţierilor date de culoarea pielii şi de culoarea penajului.
Problematica conservării şi biodiversităţii animalelor domestice a constituit obiectul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro care a avut loc în anul 1993. Cu acest prilej conservarea biodiversităţii a fost preluată la nivelul fiecărei ţări semnatare, iar F.A.O. a elaborat un program de monitorizare a acestei acţiuni, la scară mondială.
În anul 1995, România a fost înregistrată cu 94 de rase, varietăţi şi linii de galinaceae în WORLD WATCH LIST for DOMESTIC ANIMAL DIVERSITY (WWL – DAD), ediţia a IIa.
Un an mai târziu, Genoteca de galinaceae a fost transferată de la Moşneni la Ferma Băneasa, în cadrul Societăţii Comerciale Avicola Bucureşti S.A., unde au continuat lucrările de genetică calitativă şi cantitativă.
Activitatea genotecii s-a închis în anul 1998 atât din raţiuni sanitar veterinare cât şi din lipsa unor fonduri necesare întreţinerii acesteia, care au fost solicitate în repetate rânduri autorităţilor statului. Prin închiderea activităţii genotecii s-au pierdut 78 de rase şi linii din totalul celor 94 existente în anul 1995, iar patrimoniul genetic naţional avicol a fost diminuat considerabil.
În prezent, cu excepţia galinaceaelor din rasele uşoare, în ţara noastră nu mai există programe de selecţie proprii. Aceste programe care au cuprins rase de gâşte, linii pure de raţe, curci şi galinaceae de carne, s-au închis datorită perioadei de tranziţie, cât şi trecerii unităţilor care posedau patrimoniu genetic avicol în subordinea Fondului Proprietăţii de Stat, care, necontrolând tehnic deciziile unităţilor din subordine – deţinătoare de patrimoniu genetic, a facilitat renunţarea unilaterală la acest domeniu de activitate.
Pe fondul restructurării societăţii româneşti şi a instituţiilor statului, în baza Hotărârii de Guvern nr. 1223/1966, în scopul protecţiei şi dezvoltării patrimoniului genetic naţional din zootehnie s-a reorganizat activitatea Centrului Naţional de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor în Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (A.N.A.R.Z.), instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi care poartă numele savantului român Prof. dr. G.K. Constantinescu, fondatorul Institutului Naţional Zootehnic al României. Printre acţiunile de mare importanţă întreprinse, A.N.A.R.Z. a elaborat programele de ameliorare a animalelor, pe specii. Astfel, pentru prima dată în România, Programul de ameliorare a efectivelor de păsări scoate în evidenţă importanţa crescătorilor particulari în ceea ce priveşte contribuţia acestora la diversitatea genetică, alături de genofondul speciilor din fermele de elită, structurate în rase şi linii.
În anul 1999, Editura Tehnică Agricolă a publicat sub redacţia Alexandru T. Bogdan, membru corespondent al Academiei Române, volumul I din Monografia patrimoniului genetic naţional din zootehnie, intitulat „Managementul resurselor genetice din avicultură”. Autorii acestei lucrări, Prof.univ.dr. Ioan Vacaru-Opriş, Dr.ing. Stan Ţârlea, Dr.ing. Sorin Chelmu, Dr.ing. Florin Pricop, Dr.ing. Gelu Movileanu şi Dr.ing. Nicolae Onac, au întregit şi actualizat informaţia de specialitate referitoare la bazele ştiinţifice ale ameliorării genetice în avicultură, au descris patrimoniul genetic care a existat în genoteca Moşneni, Staţiunea Didactică Experimentală Avicolă Băneasa din cadrul Universiţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Păsărilor şi Animalelor Mici Baloteşti, Avicola Bucureşti şi Avicola Tărtăşeşti, iar într-un capitol separat, au prezentat managementul şi marketingul resurselor genetice avicole.
În perioada 2000 – 2005, fondul genetic autohton, reprezentat de rasele şi liniile de păsări aflate în programele de ameliorare coordonate de către A.N.A.R.Z., a fost susţinut financiar prin sprijinul acordat de către Ministerul Agriculturii.
Începând cu anul 2006, sub coordonarea A.N.A.R.Z. s-au întocmit programe de conservare şi utilizare pentru fiecare rasă şi linie aflată în stare critică, în pericol de dispariţie, precum şi pentru cele vulnerabile în scopul conservării biodiversităţii avicole. Sumele alocate pe cap de pasăre reprezintă o şansă dată păstrării şi conservării fondului genetic avicol autohton, reprezentat în anul 2007 de 56 rase şi linii de galinaceae (Anexa 1) 4 rase de gâşte, 4 rase de raţe şi 7 rase de curci (Anexa 2), aşa cum rezultă din banca de date pe care o deţine Direcţia pentru Protecţia Resurselor Genetice Animale din cadrul A.N.A.R.Z.
În prezent, crescătorii particulari sunt organizaţi în 19 asociaţii (Anexa 3), afiliate la Federaţia Asociaţiilor Crescătorilor de Păsări de Curte şi Animale Mici în Rasă Pură din România. Anual, asociaţiile organizează expoziţii zonale şi la nivel naţional, unde crescătorii participă cu cele mai valoroase exemplare din rasele pe care le deţin. Păsările sunt bonitate de către comisiile de arbitri, iar cei mai valoroşi subiecţi din cadrul fiecărei rase sunt declaraţi campioni şi cu acest prilej se acordă diplome şi diverse premii câştigătorilor.
În anii 2001- 2003, pe fondul semnalării unor neconcordanţe majore între teorie şi practică, Dr.ing.Florin Pricop a efectuat o serie de încrucişări pe parcursul a două generaţii, cu participarea raselor Rhode-Island Roşu, Rhode-Island Alb şi Marans Barat. Rezultatele obţinute au fost cu totul diferite de cele prezentate de către Morgan T.H. (1919) în lucrarea sa The physical Basis of Heredity. Esenţa descoperirii făcute constă în aceea că s-au identificat în premieră mondială, în cormozomul W, gena dominantă a sexului (SDW) înlănţuită cu gena care determină culoarea penajului, iar în cromozomul Z, alela recesivă a sexului (sdw). Genele identificate sunt elemente constitutive ale unei noi teorii, intitulată „Teoria genică a sexualităţii”. Noua teorie explică determinismul sexului la nivel genic, ca fiind rezultatul împerecherii între un organism homozigot recesiv şi unul heterozigot.
Această descoperire este protejată la nivel naţional prin Brevetul de invenţie nr. 120269/2005 iar pe plan internaţional de Cererea de Brevet de invenţie PCT/RO 2003/000013, publicată de către Tratatul de Cooperare al Patentului de la Geneva cu număr de pulblicare internaţioală WO 2005/013681 A1 şi de către Oficiul de Patente şi Mărci al Statelor Unite ale Americii, cu număr de publicare internaţională US 2006/0064771 A1. Până acum, descoperirea a fost prezentată sub formă de poster şi a obţinut următoarele distincţii:
Medalia de aur cu Menţiune şi Diploma Salonului Mondial de Inventică, Bruxelles – Eureka! 2005;
Medalia de aur , cu felicitările juriului şi Diploma Salonului Internaţional de Invenţii, Geneva 2006;
Premiul special al Uniunii Inventatorilor şi al Federaţiei de Cultură Tehnică din Croaţia , Geneva 2006;
Medalia Genius şi Diploma Salonului Internaţional de Invenţii, Budapesta 2006.
În cursul anului 2006, Dr.ing.Florin Pricop a publicat la Editura Academiei Române cartea intitulată „Teoria genică a sexualităţii” şi a prezentat descoperirea sub formă de poster la cea de a XII-a Conferinţă Europeană de Avicultură, care s-a desfăşurat la Verona – Italia. Rezumatul lucrării „Procedeu de recombinare genetică pentru ameliorarea hibrizilor de galinaceae” a fost publicat atât în CD-ul conferinţei cât şi în revista World’s Poultry Science Journal, volumul 62, supliment.
Realizările prezentate scot în evidenţă importanţa practică şi ştiinţifică a patrimoniul genetic naţional avicol, existent în România.
Dezvoltarea în continuare a patrimoniului genetic naţional avicol se va realiza prin:
creşterea numerică a raselor existente, în acest sens apelându-se la importuri;
creşterea numerică a efectivelor de păsări existente la crescătorii particulari;
încadrarea raselor existente în standardul de rasă;
organizarea schimburilor de reproducători între crescători;
folosirea rotaţiei cocoşilor în scopul evitării consangvinizării;
asigurarea hibrizilor necesari pentru sectorul industrial şi a celor adaptaţi cerinţelor din fermele ecologice, producătoare de ouă şi pui carne.
Toate acţiunile care privesc conservarea patrimoniului genetic naţional avicol, respectiv reproducerea anuală, creşterea tineretului şi exploatarea adultelor necesită existenţa unui flux tehnologic propriu cu un calendar bine definit. În acest scop, se impune modernizarea halelor de creştere a tineretului , de exploatare a păsărilor adulte şi a incubaţiei cu echipamente performante de ultimă generaţie.
În anul 2007 a luat fiinţă Asociaţia Română pentru Managementul Resurselor Genetice Animale (A.R.M.R.G.A.) care are ca principal scop promovarea populaţiilor de animale în stare critică, în pericol de dispariţie şi a celor vulnerabile, în vederea menţinerii diversităţii acestora în concordanţă cu Convenţia de la Rio, privind conservarea biodiversităţii.
Realizarea obiectivului propus necesită, pe lângă sursele de finanţare acordate de la bugetul statului, identificarea în continuare de noi surse în scopul acoperirii integrale a cerinţelor finanţării biodiversităţii avicole din România.
sursa:gainiderase.ro
Pornind de la principiul că „ fiecare specie, rasă, varietate şi linie atât din regnul animal cât şi din cel vegetal este la fel de importantă din punct de vedere genetic, indiferent de importanţa sa economică la un moment dat”, oamenii de ştiinţă din domeniul geneticii aviare, prezenţi la Conferinţa Mondială de la Bolognia, au lansat în anul 1964 primul apel către toate guvernele lumii, pentru a lua măsuri în sensul prezervării diversităţii genetice în acest domeniu, de a organiza colecţii genetice naţionale, regionale şi chiar continentale, sub supravegherea Asociaţiei Mondiale de Avicultură (W.P.S.A.).
Luând cunoştinţă de acest apel, Dr. Ing. Stan Ţârlea a organizat în anii 1966 – 1967, în cadrul Întreprinderii Avicole de Stat Constanţa, la Mamaia Sat şi ulterior la Moşneni, prima colecţie genetică de galinaceae la nivel naţional – Genoteca Avicolă.
Aşa cum rezultă din datele existente în arhiva genotecii, aceasta a cuprins între anii 1966 – 1969 un număr de 75 rase de galinaceae.
După zece ani de la înfiinţarea genotecii, Dr.Ing. Stan Ţârlea a prezentat întreaga realizare practică şi ştiinţifică în teza de doctorat model, intitulată „Identificarea, oganizarea şi valorificarea fondului genetic avicol naţional ca sursă a unor linii genitoare de hibrizi comerciali la special Gallus domesticus”. În această disertaţie, alături de autor, acesta a apreciat că după contribuţia adusă la realizarea genotecii trebuie să fie consideraţi ca membrii fondatori: Dr. Ing. Mihai Mihailov, Ing. Mircea Putileanu şi Ing. Ion Constantin.
Populaţiile de galinaceae existente în cadrul genotecii au constituit obiectul de studiu pentru numeroase lucrări de genetică cantitativă, care au scos în evidenţă performanţele productive realizate şi de genetică calitativă, concretizate prin studierea diferenţierilor date de culoarea pielii şi de culoarea penajului.
Problematica conservării şi biodiversităţii animalelor domestice a constituit obiectul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro care a avut loc în anul 1993. Cu acest prilej conservarea biodiversităţii a fost preluată la nivelul fiecărei ţări semnatare, iar F.A.O. a elaborat un program de monitorizare a acestei acţiuni, la scară mondială.
În anul 1995, România a fost înregistrată cu 94 de rase, varietăţi şi linii de galinaceae în WORLD WATCH LIST for DOMESTIC ANIMAL DIVERSITY (WWL – DAD), ediţia a IIa.
Un an mai târziu, Genoteca de galinaceae a fost transferată de la Moşneni la Ferma Băneasa, în cadrul Societăţii Comerciale Avicola Bucureşti S.A., unde au continuat lucrările de genetică calitativă şi cantitativă.
Activitatea genotecii s-a închis în anul 1998 atât din raţiuni sanitar veterinare cât şi din lipsa unor fonduri necesare întreţinerii acesteia, care au fost solicitate în repetate rânduri autorităţilor statului. Prin închiderea activităţii genotecii s-au pierdut 78 de rase şi linii din totalul celor 94 existente în anul 1995, iar patrimoniul genetic naţional avicol a fost diminuat considerabil.
În prezent, cu excepţia galinaceaelor din rasele uşoare, în ţara noastră nu mai există programe de selecţie proprii. Aceste programe care au cuprins rase de gâşte, linii pure de raţe, curci şi galinaceae de carne, s-au închis datorită perioadei de tranziţie, cât şi trecerii unităţilor care posedau patrimoniu genetic avicol în subordinea Fondului Proprietăţii de Stat, care, necontrolând tehnic deciziile unităţilor din subordine – deţinătoare de patrimoniu genetic, a facilitat renunţarea unilaterală la acest domeniu de activitate.
Pe fondul restructurării societăţii româneşti şi a instituţiilor statului, în baza Hotărârii de Guvern nr. 1223/1966, în scopul protecţiei şi dezvoltării patrimoniului genetic naţional din zootehnie s-a reorganizat activitatea Centrului Naţional de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor în Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (A.N.A.R.Z.), instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi care poartă numele savantului român Prof. dr. G.K. Constantinescu, fondatorul Institutului Naţional Zootehnic al României. Printre acţiunile de mare importanţă întreprinse, A.N.A.R.Z. a elaborat programele de ameliorare a animalelor, pe specii. Astfel, pentru prima dată în România, Programul de ameliorare a efectivelor de păsări scoate în evidenţă importanţa crescătorilor particulari în ceea ce priveşte contribuţia acestora la diversitatea genetică, alături de genofondul speciilor din fermele de elită, structurate în rase şi linii.
În anul 1999, Editura Tehnică Agricolă a publicat sub redacţia Alexandru T. Bogdan, membru corespondent al Academiei Române, volumul I din Monografia patrimoniului genetic naţional din zootehnie, intitulat „Managementul resurselor genetice din avicultură”. Autorii acestei lucrări, Prof.univ.dr. Ioan Vacaru-Opriş, Dr.ing. Stan Ţârlea, Dr.ing. Sorin Chelmu, Dr.ing. Florin Pricop, Dr.ing. Gelu Movileanu şi Dr.ing. Nicolae Onac, au întregit şi actualizat informaţia de specialitate referitoare la bazele ştiinţifice ale ameliorării genetice în avicultură, au descris patrimoniul genetic care a existat în genoteca Moşneni, Staţiunea Didactică Experimentală Avicolă Băneasa din cadrul Universiţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Păsărilor şi Animalelor Mici Baloteşti, Avicola Bucureşti şi Avicola Tărtăşeşti, iar într-un capitol separat, au prezentat managementul şi marketingul resurselor genetice avicole.
În perioada 2000 – 2005, fondul genetic autohton, reprezentat de rasele şi liniile de păsări aflate în programele de ameliorare coordonate de către A.N.A.R.Z., a fost susţinut financiar prin sprijinul acordat de către Ministerul Agriculturii.
Începând cu anul 2006, sub coordonarea A.N.A.R.Z. s-au întocmit programe de conservare şi utilizare pentru fiecare rasă şi linie aflată în stare critică, în pericol de dispariţie, precum şi pentru cele vulnerabile în scopul conservării biodiversităţii avicole. Sumele alocate pe cap de pasăre reprezintă o şansă dată păstrării şi conservării fondului genetic avicol autohton, reprezentat în anul 2007 de 56 rase şi linii de galinaceae (Anexa 1) 4 rase de gâşte, 4 rase de raţe şi 7 rase de curci (Anexa 2), aşa cum rezultă din banca de date pe care o deţine Direcţia pentru Protecţia Resurselor Genetice Animale din cadrul A.N.A.R.Z.
În prezent, crescătorii particulari sunt organizaţi în 19 asociaţii (Anexa 3), afiliate la Federaţia Asociaţiilor Crescătorilor de Păsări de Curte şi Animale Mici în Rasă Pură din România. Anual, asociaţiile organizează expoziţii zonale şi la nivel naţional, unde crescătorii participă cu cele mai valoroase exemplare din rasele pe care le deţin. Păsările sunt bonitate de către comisiile de arbitri, iar cei mai valoroşi subiecţi din cadrul fiecărei rase sunt declaraţi campioni şi cu acest prilej se acordă diplome şi diverse premii câştigătorilor.
În anii 2001- 2003, pe fondul semnalării unor neconcordanţe majore între teorie şi practică, Dr.ing.Florin Pricop a efectuat o serie de încrucişări pe parcursul a două generaţii, cu participarea raselor Rhode-Island Roşu, Rhode-Island Alb şi Marans Barat. Rezultatele obţinute au fost cu totul diferite de cele prezentate de către Morgan T.H. (1919) în lucrarea sa The physical Basis of Heredity. Esenţa descoperirii făcute constă în aceea că s-au identificat în premieră mondială, în cormozomul W, gena dominantă a sexului (SDW) înlănţuită cu gena care determină culoarea penajului, iar în cromozomul Z, alela recesivă a sexului (sdw). Genele identificate sunt elemente constitutive ale unei noi teorii, intitulată „Teoria genică a sexualităţii”. Noua teorie explică determinismul sexului la nivel genic, ca fiind rezultatul împerecherii între un organism homozigot recesiv şi unul heterozigot.
Această descoperire este protejată la nivel naţional prin Brevetul de invenţie nr. 120269/2005 iar pe plan internaţional de Cererea de Brevet de invenţie PCT/RO 2003/000013, publicată de către Tratatul de Cooperare al Patentului de la Geneva cu număr de pulblicare internaţioală WO 2005/013681 A1 şi de către Oficiul de Patente şi Mărci al Statelor Unite ale Americii, cu număr de publicare internaţională US 2006/0064771 A1. Până acum, descoperirea a fost prezentată sub formă de poster şi a obţinut următoarele distincţii:
Medalia de aur cu Menţiune şi Diploma Salonului Mondial de Inventică, Bruxelles – Eureka! 2005;
Medalia de aur , cu felicitările juriului şi Diploma Salonului Internaţional de Invenţii, Geneva 2006;
Premiul special al Uniunii Inventatorilor şi al Federaţiei de Cultură Tehnică din Croaţia , Geneva 2006;
Medalia Genius şi Diploma Salonului Internaţional de Invenţii, Budapesta 2006.
În cursul anului 2006, Dr.ing.Florin Pricop a publicat la Editura Academiei Române cartea intitulată „Teoria genică a sexualităţii” şi a prezentat descoperirea sub formă de poster la cea de a XII-a Conferinţă Europeană de Avicultură, care s-a desfăşurat la Verona – Italia. Rezumatul lucrării „Procedeu de recombinare genetică pentru ameliorarea hibrizilor de galinaceae” a fost publicat atât în CD-ul conferinţei cât şi în revista World’s Poultry Science Journal, volumul 62, supliment.
Realizările prezentate scot în evidenţă importanţa practică şi ştiinţifică a patrimoniul genetic naţional avicol, existent în România.
Dezvoltarea în continuare a patrimoniului genetic naţional avicol se va realiza prin:
creşterea numerică a raselor existente, în acest sens apelându-se la importuri;
creşterea numerică a efectivelor de păsări existente la crescătorii particulari;
încadrarea raselor existente în standardul de rasă;
organizarea schimburilor de reproducători între crescători;
folosirea rotaţiei cocoşilor în scopul evitării consangvinizării;
asigurarea hibrizilor necesari pentru sectorul industrial şi a celor adaptaţi cerinţelor din fermele ecologice, producătoare de ouă şi pui carne.
Toate acţiunile care privesc conservarea patrimoniului genetic naţional avicol, respectiv reproducerea anuală, creşterea tineretului şi exploatarea adultelor necesită existenţa unui flux tehnologic propriu cu un calendar bine definit. În acest scop, se impune modernizarea halelor de creştere a tineretului , de exploatare a păsărilor adulte şi a incubaţiei cu echipamente performante de ultimă generaţie.
În anul 2007 a luat fiinţă Asociaţia Română pentru Managementul Resurselor Genetice Animale (A.R.M.R.G.A.) care are ca principal scop promovarea populaţiilor de animale în stare critică, în pericol de dispariţie şi a celor vulnerabile, în vederea menţinerii diversităţii acestora în concordanţă cu Convenţia de la Rio, privind conservarea biodiversităţii.
Realizarea obiectivului propus necesită, pe lângă sursele de finanţare acordate de la bugetul statului, identificarea în continuare de noi surse în scopul acoperirii integrale a cerinţelor finanţării biodiversităţii avicole din România.
sursa:gainiderase.ro
Lista raselor de galinaceae – patrimoniu genetic în conservare
Rhode-Island Alb Linia S 5
Rhode-Island Roşu-Linia 3M
Rhode-Island Roşu-Linia 3 E
Sussex-Linia 32T
Marans Herminat-Linia 54 S
Marans Barat-Linia S 3
Leghorn-Linia 2 G
Leghorn-Linia 4 Z
Leghorn-Linia 4 X
Leghorn-Linia 4 C
Rode-Island Roşu –Linia 5 K
Rhode-Island Alb-Linia 5 M
Rhode-Island Alb-Linia 5 F
Marans Barat-Linia 54 B
Rhode-Island Roşu-Linia 3H
Rhode-Island Alb-Linia S4
Brahma
Orpington
Plymouth rock
Cochinchina pitic
Moţată olandeză
Italiană
Rhode-Island
Sussex
Wyandotte
New-Hampsire
Paduană
Wyandotte pitic
Chabo
Mătase japoneză
Hamburg
Combatantă pitică
Faverolles pitic
Pitică americană
Pitică germană
Combatantă indiană
Combatantă malayezia
New-Jersey
Brahma pitic
Minorca
Yokohama
Sebright
Faverolles
Welsumer mare
Mii de flori
Brakel
Sussex pitic
Welsumer pitic
Pheonix
Bielefelder
Cochinchina
Kraienkoppe
Gaina de anvers
New Hampshire pitic
Bantham pitic
Gât golaş de TransilvaniaANEXA 2
Lista raselor de gâşte – patrimoniu genetic în conservare*
– Toulouse
– Emden
– Chineză castanie
– Chineză albă
Lista raselor de raţe – patrimoniu genetic în conservare*
– Barbarie
– Pekin
– Kaki Campbell
– Alergătoare Indiană
Lista raselor de curci – patrimoniu genetic în conservare**
– Albă mică
– Albă de Braşov
– Albă de Ruşeţu
– Anemona
– Albă mare
– Diana
– Bronzată
sursa:gainiderase.ro
Rhode-Island Roşu-Linia 3M
Rhode-Island Roşu-Linia 3 E
Sussex-Linia 32T
Marans Herminat-Linia 54 S
Marans Barat-Linia S 3
Leghorn-Linia 2 G
Leghorn-Linia 4 Z
Leghorn-Linia 4 X
Leghorn-Linia 4 C
Rode-Island Roşu –Linia 5 K
Rhode-Island Alb-Linia 5 M
Rhode-Island Alb-Linia 5 F
Marans Barat-Linia 54 B
Rhode-Island Roşu-Linia 3H
Rhode-Island Alb-Linia S4
Brahma
Orpington
Plymouth rock
Cochinchina pitic
Moţată olandeză
Italiană
Rhode-Island
Sussex
Wyandotte
New-Hampsire
Paduană
Wyandotte pitic
Chabo
Mătase japoneză
Hamburg
Combatantă pitică
Faverolles pitic
Pitică americană
Pitică germană
Combatantă indiană
Combatantă malayezia
New-Jersey
Brahma pitic
Minorca
Yokohama
Sebright
Faverolles
Welsumer mare
Mii de flori
Brakel
Sussex pitic
Welsumer pitic
Pheonix
Bielefelder
Cochinchina
Kraienkoppe
Gaina de anvers
New Hampshire pitic
Bantham pitic
Gât golaş de TransilvaniaANEXA 2
Lista raselor de gâşte – patrimoniu genetic în conservare*
– Toulouse
– Emden
– Chineză castanie
– Chineză albă
Lista raselor de raţe – patrimoniu genetic în conservare*
– Barbarie
– Pekin
– Kaki Campbell
– Alergătoare Indiană
Lista raselor de curci – patrimoniu genetic în conservare**
– Albă mică
– Albă de Braşov
– Albă de Ruşeţu
– Anemona
– Albă mare
– Diana
– Bronzată
sursa:gainiderase.ro
Gaini rase de ornament
Rase moţate
Rasa Paduană
Paduana este o rasă de ornament, foarte asemănătoare cu Moţata Olandeză. Ea posedă în plus o barbă şi favorici.
Păsările acestei rase se regăsesc în varietăţile de culoare aurie, argintie sau cărămizie.
Greutatea medie a cocoşului este de 1,2 kg, iar a găinii de 1 kg.
Găina produce 130–150 de ouă pe an, ouăle au 35 g şi coaja albă.
Rasa Olandeză
Aceste păsări, cu caracter decorativ deosebit, provin din Olanda.
Prezintă două varietăţi de culoare: neagră şi albastră.
Greutatea cocoşilor este de 2,5-3 kg, iar a găinilor de 2-2,5 kg.
O găină produce 130-150 de ouă anual (ouăle au aproximativ 55 g).
Rasa Houdan
Este una dintre cele mai vechi rase franţuzeşti, numită după oraşul Houdan.
Rasa Sultan
Se presupune că această rasă trăia în grădina sultanului în Turcia.
Singura varietate de culoare recunoscută este cea albă. Ele mai există şi în varietăţile albastră şi neagră.
Rase cu coada lungă
Rasa Sumatra
Provine de pe insula Sumatra.
Rasa Ohiki
Este originară din Japonia.
Rasa Totenko
Rasa, originară din Japonia, face parte din grupul păsărilor cântătoare.
Pasărea Totenko este rară, dar spectaculos de frumoasă. Greutatea corporală medie la cocoşi este de 2,25 kg iar la găini de 1,8 kg.
Rasa Kurokashiva
Rasa Yokohama
Păsările din rasa Yokohama sunt originare din Japonia, unde sunt considerate o comoară naţională înviată. Au ajuns pentru prima oară în Europa (Franţa) în anul 1864, aduse de un misionar francez, numit Girard. Numele Yokohama le-a fost dat, probabil, după numele portului japonez de pe care aceste păsări au fost îmbarcate către Europa.
Rase pitice
Unele sunt forme pitice ale raselor de producţie (Cochinchina, Brahma, Lagnshan, Rhode-Island, Plymouth-Rock, Wyandotte, Orpington, Minorca, etc.).
Greutatea lor corporală este cuprinsă între 500-600 g.
Rasa Bantham
Este considerată miniatura rasei Brahma.
Rasa Mii de flori
Formată în Belgia, această rasă este foarte atractivă datorită multitudinii de culori pe care le are. Coloritul specific rasei se definitivează doar când exemplarele ating vârsta maturităţii.
Rasa Sebright
Sunt de origine engleză şi au fost create de Sir John Sebright la începutul anilor 1800.
Există în două varietăţi de culoare: aurie şi argintie.
Rase cu penaj deosebit
Rasa Negresse
Rasa Frizată japoneză
Rasa Mătase japoneză
Rasa se numeşte mătase japoneză pentru că au puf în loc de pene şi provin din Japonia
sursa:e-pets.ro
Rasa Paduană
Paduana este o rasă de ornament, foarte asemănătoare cu Moţata Olandeză. Ea posedă în plus o barbă şi favorici.
Păsările acestei rase se regăsesc în varietăţile de culoare aurie, argintie sau cărămizie.
Greutatea medie a cocoşului este de 1,2 kg, iar a găinii de 1 kg.
Găina produce 130–150 de ouă pe an, ouăle au 35 g şi coaja albă.
Rasa Olandeză
Aceste păsări, cu caracter decorativ deosebit, provin din Olanda.
Prezintă două varietăţi de culoare: neagră şi albastră.
Greutatea cocoşilor este de 2,5-3 kg, iar a găinilor de 2-2,5 kg.
O găină produce 130-150 de ouă anual (ouăle au aproximativ 55 g).
Rasa Houdan
Este una dintre cele mai vechi rase franţuzeşti, numită după oraşul Houdan.
Rasa Sultan
Se presupune că această rasă trăia în grădina sultanului în Turcia.
Singura varietate de culoare recunoscută este cea albă. Ele mai există şi în varietăţile albastră şi neagră.
Rase cu coada lungă
Rasa Sumatra
Provine de pe insula Sumatra.
Rasa Ohiki
Este originară din Japonia.
Rasa Totenko
Rasa, originară din Japonia, face parte din grupul păsărilor cântătoare.
Pasărea Totenko este rară, dar spectaculos de frumoasă. Greutatea corporală medie la cocoşi este de 2,25 kg iar la găini de 1,8 kg.
Rasa Kurokashiva
Rasa Yokohama
Păsările din rasa Yokohama sunt originare din Japonia, unde sunt considerate o comoară naţională înviată. Au ajuns pentru prima oară în Europa (Franţa) în anul 1864, aduse de un misionar francez, numit Girard. Numele Yokohama le-a fost dat, probabil, după numele portului japonez de pe care aceste păsări au fost îmbarcate către Europa.
Rase pitice
Unele sunt forme pitice ale raselor de producţie (Cochinchina, Brahma, Lagnshan, Rhode-Island, Plymouth-Rock, Wyandotte, Orpington, Minorca, etc.).
Greutatea lor corporală este cuprinsă între 500-600 g.
Rasa Bantham
Este considerată miniatura rasei Brahma.
Rasa Mii de flori
Formată în Belgia, această rasă este foarte atractivă datorită multitudinii de culori pe care le are. Coloritul specific rasei se definitivează doar când exemplarele ating vârsta maturităţii.
Rasa Sebright
Sunt de origine engleză şi au fost create de Sir John Sebright la începutul anilor 1800.
Există în două varietăţi de culoare: aurie şi argintie.
Rase cu penaj deosebit
Rasa Negresse
Rasa Frizată japoneză
Rasa Mătase japoneză
Rasa se numeşte mătase japoneză pentru că au puf în loc de pene şi provin din Japonia
sursa:e-pets.ro
Bibilica (Numida meleagris)
ibilicile sunt originare din Africa. Ele trăiesc în familii de 10-20 capete şi, uneori, în grupe de 2-8 familii. Bibilicile sunt păsări care se domesticesc foarte uşor. Speciile sălbatice sunt: Numida vulturina, Numida cristata şi Numida vitrata, iar speciile domesticite sunt: Numida meleagris şi Numida ptyloryncha.
Se persupune că domesticirea bibilicilor s-a făcut în Africa, fiind aduşi în Europa domesticite de către greci. În jurul anului 1500, fiind pe cale de dispariţie în Europa, portughezii au mai adus câteva exemplare, numindu-le Găini de Guinea.
Bibilicile se cresc în special pentru carnea lor de calitate superioară, care este considerată delicatesă. În general sunt păsări masive, ajung până la 53-58 cm, având greutatea corporală de 1,5-2 kg. Producţia anuală de ouă este de 60-90 bucăţi, greutatea medie a ouălor fiind de 45 g. Acestea au coaja tare, pigmentată şi presărată fin cu pete maro, şi un gust plăcut. Bibilica este şi pasăre decorativă, cu forme corporale carcateristice.
Bibilicile au capul mic, corpul rotund, şi penajul de culoarea gri închis, împestriţat cu pete albe. Capul golaş este prevăzut cu un coif osos, galben sau roşcat, şi cu un cioc puternic pe care îl folosesc atât pentru a mânca cât şi pentru a ataca. Aripile sunt scurte şi rotunde, picioarele nu au pinteni. Bibilica domestică are două varietăţi: cenuşie şi albă. La varietatea cenuşie penele au fond gri-albăstrui, cu un desen perlat alb-strălucitor, regulat repartizat, iar la varietatea albă penele au fond alb-mat, cu perlaj alb-strălucitor.
Nu este recomandabil ca bibilicile să fie ţinute în acelaş loc cu celelalte specii domesticite, pentru că ele alungă restul păsărilor de la hrană. Hrana lor constă din insecte, ierburi, fructe şi seminţe. Bibilicile sunt rezistente la boli, creşterea lor este eficientă pe spaţii întinse sau în sisteme intensive, cu asigurarea reproducţiei în baterii şi creşterea puilor pe aşternut. Pentru a asigura un procent ridicat de ouă fecundate, raportul dintre sexe trebuie să fie de 1 mascul la 5-7 femele. Ele îşi depun ouăle în locuri ascunse, recoltarea lor fin destul de grea.
sursa:e-pets.ro
Se persupune că domesticirea bibilicilor s-a făcut în Africa, fiind aduşi în Europa domesticite de către greci. În jurul anului 1500, fiind pe cale de dispariţie în Europa, portughezii au mai adus câteva exemplare, numindu-le Găini de Guinea.
Bibilicile se cresc în special pentru carnea lor de calitate superioară, care este considerată delicatesă. În general sunt păsări masive, ajung până la 53-58 cm, având greutatea corporală de 1,5-2 kg. Producţia anuală de ouă este de 60-90 bucăţi, greutatea medie a ouălor fiind de 45 g. Acestea au coaja tare, pigmentată şi presărată fin cu pete maro, şi un gust plăcut. Bibilica este şi pasăre decorativă, cu forme corporale carcateristice.
Bibilicile au capul mic, corpul rotund, şi penajul de culoarea gri închis, împestriţat cu pete albe. Capul golaş este prevăzut cu un coif osos, galben sau roşcat, şi cu un cioc puternic pe care îl folosesc atât pentru a mânca cât şi pentru a ataca. Aripile sunt scurte şi rotunde, picioarele nu au pinteni. Bibilica domestică are două varietăţi: cenuşie şi albă. La varietatea cenuşie penele au fond gri-albăstrui, cu un desen perlat alb-strălucitor, regulat repartizat, iar la varietatea albă penele au fond alb-mat, cu perlaj alb-strălucitor.
Nu este recomandabil ca bibilicile să fie ţinute în acelaş loc cu celelalte specii domesticite, pentru că ele alungă restul păsărilor de la hrană. Hrana lor constă din insecte, ierburi, fructe şi seminţe. Bibilicile sunt rezistente la boli, creşterea lor este eficientă pe spaţii întinse sau în sisteme intensive, cu asigurarea reproducţiei în baterii şi creşterea puilor pe aşternut. Pentru a asigura un procent ridicat de ouă fecundate, raportul dintre sexe trebuie să fie de 1 mascul la 5-7 femele. Ele îşi depun ouăle în locuri ascunse, recoltarea lor fin destul de grea.
sursa:e-pets.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)