Ce trebuie sa stim despre closti si clocit?

Activitatea de a “scoate” pui sau boboci este o indeletnicire straveche.
Desigur, este de dorit ca si la noi tractorul sa ia locul calului si incubatorul functia clostii, dar cum faptul nu este posibil decat in fermele mari, cu respect pentru ziua de maine, vom mai chema inca puii si bobocii sa dea binete primaverii si cu ajutorul clostilor.
Ca sa avem incredere in “capacitatea de productie” a clostilor, trebuie sa stim ca unii cercetatori din multe tari au studiat amanuntit diferitele aspecte privind clocitul natural si nu doar de dragul cunoasterii acestui comportament instinctiv al pasarilor, ci tocmai cu scopul de a perfectiona functionarea incubatoarelor.


Pe baza acestor cunostinte s-a recurs, in mare masura, la imitarea conditiilor pe care le asigura cu “maiestrie” clostile, la aparatele de incubat.
In articolul de fata, urmarim sa punem la dispozitia celor interesati cunostinte practice folositoare, privind incubatia naturala, pentru a mari, in mod neindoielnic, eficienta economica a acestei activitati.
Pentru a “scoate” pui si boboci, cat mai avantajos din punct de vedere economic, trebuie sa stim cum sa asiguram oua si closti de buna calitate si conditii normale de viata pasarilor puse sa cloceasca.
PROCENTUL DE ECLOZIUNE.
Cel mai important indicator pentru aprecierea rezultatelor incubatiei este procentul de ecloziune.
Acesta reprezinta valoarea, exprimata in procente, a numarului de pui sau boboci viabili, obtinuti din numarul de oua puse la clocit.
In conditiile gospodariilor mici din tara noastra, de multe ori, calitatea hranei administrate gainilor (daca nu si cantitatea) este necorespunzatoare, constituind un factor care conditioneaza scaderea procentului de ecloziune.
Faptul este grav si pentru ca afecteaza, in primul rand, ouale provenite de la gainile cu productie mare.
Pentru o apreciere corecta, reala economic, avem in vedere numai puii, sau bobocii viabili, respectiv cei care au iesit singuri din oua (fara ajutor), se tin bine pe picioare, au abdomenul inchis (orificiul ombilical uscat) si sunt vioi.
Ceilalti (de regula foarte putini), slabi, “bicisnici” sau cu alte defecte vizibile, nu merita sa fie retinuti pentru crestere, deoarece de obicei mor in primele 3 - 10 zile de la data ecloziunii.
Si chiar daca ar mai supravietui, ei vor ramane in urma cu cresterea si nu vor fi de nici un folos.

In conditii normale procentul de ecloziune in incubatia naturala se incadreaza in urmatoarele limite:
• pentru ouale de gaina - 70 - 80%
• pentru ouale de curca - 60 - 70%
• pentru ouale de rata - 65 - 70%
• pentru ouale de gasca - 45 - 65%

ALEGEREA OUALOR
Pentru a pune sub closti numai oua corespunzatoare scopului urmarit, acestea trebuie verificate si alese dupa o serie de criterii, dupa cum urmeaza:
Starea de fertilitate.
Ouale destinate incubatiei, spre deosebire de cele pentru consum, trebuie sa fie fecundate, adica sa aiba “samanta” de la mascul (cocos, gascan etc., in functie de specia de pasari).
Deoarece in practica nu se pot deosebi ouale fecundate de cele nefecundate, vom recurge la o informatie indirecta, si anume, trebuie sa ne asiguram ca femelele au fost intretinute impreuna cu masculii, intr-un anumit raport numeric, in functie de specie, dupa cum urmeaza: un cocos pentru 10 - 12 gaini, un ratoi pentru 5 - 6 rate, un gascan pentru 3 - 5 gaste, un curcan pentru 8 - 12 curci.
La gaste este necesar, insa, ca grupele de femele cu masculi sa fie formate inca din toamna anului precedent, pentru ca sa se formeze un fel de familii.
Altfel spus, intr-un card de gaste cu gascani (de exemplu 20 - 30 de capete), fiecare gascan isi alege 3 - 5 gaste cu care se va obisnui sa convietuiasca, sa fie mai tot timpul impreuna (la hrana, apa, pasune) si pe acestea va avea grija sa le si “calce”.
Daca gascanul este dat intr-un grup de gaste doar in primavara, el nu va reusi sa-si formeze familia (de tip harem) si din aceasta cauza nu-si va putea indeplini nici functia de “insamantator”, ori si-o va indeplini prea tarziu, respectiv, dupa ce o buna parte din oua vor fi fost deja puse la clocit (desigur nefecundate).
O situatie particulara se constata la gascanii de rasa chineza.
Acestia manifesta tendinta de monogamie, adica de a “curta” si de a calca o singura gasca (de a forma o pereche, ca la porumbei).
In acest caz, in afara de cea aleasa, celelalte gaste din grup vor produce oua nefecundate.
Mentionam ca examinarea oualor privind prin transparenta spre o sursa de lumina (soare, bec electric) nu da intotdeauna rezultate.

Marimea oualor.
Ouale puse sub closti trebuie sa fie de marime mijlocie (medie), caracteristica speciei si, respectiv, rasei de pasari.
Din ouale prea mari sau prea mici se obtin mai putini pui sau boboci.
Greutatea medie a oualor bune pentru clocit, corespunzatoare populatiilor de pasari existente in gospodariile mici, este caracterizata prin urmatoarele valori: ouale de gaina 50 - 60 g; ouale de curca 70 - 80 g; ouale de rata 60 - 70 g; ouale de gasca 120 - 160 g.

Forma oualor.
Pentru clocit se aleg numai ouale cu forma normala, adica sa aiba un capat mai ascutit si celalalt mai rotunjit.
Ouale cu forma alungita, avand amandoua capetele ascutite, precum si rotunjite la amandoua capetele, dau rezultate mai slabe.
Ouale anormale, in primul rand, cele cu doua galbenusuri, dar si “starpiturile”, adica ouale foarte mici, precum si ouale cu pete de sange in galbenus, nu se vor pune la incubat.

Coaja oualor.
Ouale bune pentru incubatie trebuie sa aiba coaja normal constituita, caracteristica fiecarei specii de pasari, neteda pe toata suprafata oului, curata si intreaga.
Nu se vor pune la clocit ouale cu coaja aspra, cele cu rugozitati in anumite zone si cele murdare.
Se exclud, desigur, ouale cu coaja sparta sau care prezinta doar fine crapaturi, greu de observat (coaja cu “fisuri”).
Ouale cu coaja fisurata pot fi depistate examinandu-le, prin transparenta, sub o sursa de lumina, cu un instrument numit ovoscop.
In lipsa acestuia, iata, un procedeu la indemana tuturor: intr-o mana tinem (cu doua degete) un ou cu coaja intreaga, iar cu cealalta mana vom lua, unul cate unul, ouale pe care vrem sa le controlam si le vom ciocani usor de oul intreg; oul cu coaja fisurata va produce un sunet dogit, pe cand oul cu coaja intreaga, un sunet mai “ascutit”, mai inalt.
Ouale pe a caror coaja se observa pete transparente, sticloase, nu trebuie puse la clocit, caci acest aspect denota o coaja rau formata care nu poate asigura dezvoltarea normala a embrionilor.

Unele deficiente in legatura cu intretinerea pasarilor pot conduce la degradarea calitatii oualor destinate incubatiei.
Astfel, daca pasarile depun ouale pe jos, pe asternut umed si murdar (in general din cauza numarului insuficient de cuibare), sau daca asternutul din cuibare este murdar, coaja se va contamina cu microbi si mucegaiuri, care pot provoca o dezvoltare anormala sau chiar moartea embrionilor.
In acelasi sens, deprecierea calitatii oualor pentru incubatie poate avea drept cauza recoltarea necorespunzatoare, la intervale de timp prea mari, a oualor.
Regula esentiala este ca ouale sa fie recoltate (adunate) cat mai des, cel putin la un interval de doua ore, daca nu din ora in ora.
Cu cat stau mai mult in cuibar, cu atat se contamineaza mai mult coaja cu microorganisme.
Inconveniente negative suplimentare se vor suprapune peste cele aratate mai sus, in cazul perioadelor reci, de iarna, sau a celor foarte calduroase, vara, daca recoltarea oualor nu se face la timp.

Durata de pastrare.
Cele mai bune rezultate la incubatie se obtin daca se respecta limita de temperatura a aerului din camera de pastrare.
Numai in cazuri de stricta necesitate ouale pot fi pastrate si pana la 10 - 14 zile in camera de depozitare.
Pentru ouale de rata si de gasca si la durate de pastrare de peste 10 zile se va mentine temperatura de cca 10°C.
In incaperea pentru pastrarea oualor de incubatie trebuie sa se faca zilnic aerisire (nu prea intensa) si sa se asigure o umiditate a aerului relativ mare (70 - 75%).
Ouale pot fi asezate orizontal (culcat), pe o suprafata curata si intr-un singur rand, pentru ca sa poata fi intoarse.
Schimbarea pozitiei oualor, ca si intoarcerea lor, trebuie sa se faca de doua ori sau cel putin o data pe zi.
Intoarcerea oualor, indiferent de specia de pasari de la care provin, se va face de fiecare data cu 180°, adica de pe o parte pe cea opusa.
Pentru a se usura operatia de intoarcere, este bine ca pe una din partile oului (cea superioara in momentul asezarii oualor) sa se faca un semn, cu un creion negru.

De ce este necesara intoarcerea oualor in timpul pastrarii?
Pentru ca galbenusul este mai usor decat albusul si deci are tendinta de a se ridica, de la mijlocul oului spre coaja.
Daca lasam oul in aceeasi pozitie mai mult timp, “chingile” (salazele), care tin galbenusul ancorat in centrul oului, slabesc si, astfel, galbenusul se va apropia si, in final, se va lipi de coaja.
Si pentru ca pe suprafata galbenusului se gaseste viitorul embrion, acesta va avea de suferit sau chiar va muri, din cauza pierderii lichidului din apropierea sa, datorita evaporarii apei prin porii cojii oului.
Closca “stie” acest lucru si pentru a-l preveni, intoarce ouale cu ajutorul ciocului.

ALEGEREA CLOSTILOR SI A LOCULUI DE CLOCIT
Alegerea clostilor.
Pasarile domestice clocesc oua provenite de la specia careia ii apartin, precum si de la alte specii.
Astfel, gainile si curcile pot cloci oua de rata, cu bune rezultate, iar curcile pot “scoate” si boboci de gasca.
Ratele nu clocesc, iar dintre gaini, cele de rasa Leghorn, de asemenea, nu cad closti (pentru ca au fost selectionate, sute de generatii, pentru productii foarte mari de oua).
Gainile locale, neameliorate, si cele din rasele mixte clocesc bine si apoi ingrijesc bine puii.
Dintre acestea din urma, mentionam rasa Rhode-Islansd, mai frecvent intalnita in gospodariile mici de la noi.
Dintre speciile de pasari domestice, curcile sunt cele mai bune closti si cele mai bune mame (ingrijesc cu mult “devotament” puii, pana ce acestia ajung mari, respectiv 2 - 3 luni).
Compartimentul de clocit, in afara de deosebirile aratate, in functie de specie si de rasa, difera si de la un individ la altul.
Acest lucru explica necesitatea de a alege, dintre pasarile care cad closti, pe cele care confirma calitatea de closti bune.
Pentru alegerea unor closti bune, dupa ce se constata semnele specifice comportamentului de clocit, trebuie sa urmarim daca pasarile pe care vrem sa le verificam, puse pe un cuib cu cateva oua, indeplinesc urmatoarele doua cerinte: raman pe cuib 24 - 36 de ore si daca, dupa ce ies pentru a se hrani, se grabesc sa se intoarca la cuib.

Alegerea locului pentru clocit.
Incaperea in care se amplaseaza cuibarele pentru clocit trebuie sa fie izolata de restul pasarilor si ferita de accesul cainilor, pisicilor, sobolanilor si de circulatia oamenilor.
Aceasta trebuie sa fie intunecoasa, lipsita de curenti si sa permita mentinerea unei temperaturi a aerului care sa nu depaseasca limitele valorilor de 14 - 22°C.
Este necesar, deci, ca pe timp friguros, iarna, sa se asigure incaperi mai calduroase si vara mai racoroase.
Gastele clocesc mai bine chiar in cuibarul in care au ouat, dar daca acesta nu se gaseste intr-un adapost, care indeplineste conditiile aratate mai sus, trebuie sa se aseze un cuibar pentru clocit in alta incapere.
Pentru a se asigura umiditatea necesara oualor in timpul clocitului, se recomanda ca pardoseala incaperii in care se asaza cuibarele pentru clocit sa fie din pamant batut.
Cuibarele pentru clocit pot fi simple cadre, confectionate din scanduri, de forma patrata, ca niste sertare fara fund.
Latura patratului la cuibarul pentru gaini va fi de 40 de cm, iar pentru curci si gaste de 60 de cm.
Pentru gaini si curci, peretii laterali si cel posterior trebuie sa aiba inaltimea de 20 - 25 cm, iar peretele din fata mai putin inalt, ca un prag, de circa 15 cm.
In acest fel, la revenirea in cuibar, clostile nu vor fi obligate sa sara si, astfel, se evita spargerea oualor.
Cuibarele pentru gaste trebuie sa fie prevazute cu pereti despartitori, inalti de 60 - 70 cm, pentru ca pasarile sa nu se vada intre ele, mai ales vecinele care incearca sa-si fure ouale.
In cuibarele pentru clocit se asaza paie curate, direct pe pardoseala din pamant batut, stropita cu apa, in prealabil.
Daca in incaperea unde se pun cuibarele, pardoseala este din scandura, sub asternut se recomanda a se aseza o brazda de pamant, de asemenea, stropita cu apa.
Numarul de oua ce se pun sub closti se apreciaza in functie de marimea pasarilor si de marimea oualor, cu unele diferente, si in functie de anotimp (numar mai mic de oua in lunile reci si mai mare, vara).

INGRIJIREA CLOSTILOR, A CUIBARELOR SI A OUALOR PUSE LA CLOCIT
Ingrijirea clostilor si a cuibarelor.
Clostile bune, adesea, refuza sa paraseasca cuibarele cate 1 - 2 zile, riscand sa slabeasca prea mult, datorita hranirii insuficiente.
Crescatorul trebuie sa ridice closca de pe cuibar, cu blandete, avand grija, ca aceasta sa nu se zbata si sa nu sparga ouale.
Se recomanda ca aceasta operatiune sa se faca de doua ori pe zi (sau cel putin o data pe zi), asigurandu-se in acest fel clostilor hranirea, adaparea, defecarea, dar si posibilitatea de a-si dezmorti picioarele si aripile, practic de a-si mentine starea de sanatate.
Daca spatiul si starea timpului permit, clostile ar fi incantate daca ar putea sa faca baie in nisip.
In timpul cat closca lipseste de pe cuibar (nu mai mult de 10 - 15 minute), se va verifica asternutul si daca se constata ca este umed sau murdar, se va schimba.

Ingrijirea oualor in timpul clocitului.
In timpul perioadei de clocit este necesar sa se faca doua controale pentru a depista ouale limpezi si cele cu embrioni morti, care se indeparteaza din cuibar.
La ouale de gaina, primul control se face in ziua a saptea si cel de-al doilea in ziua a 14-a.
Ouale se examineaza cu ajutorul unui ovoscop.
In lipsa acestuia, se poate folosi si urmatoarea tehnica: se tine oul cu doua degete de la o mana, la circa 10 cm de becul unei veioze, iar cu palma deschisa a celeilalte maini, apropiata de ou, se tine pavaza ca sa ne vina lumina in ochi.
Prin transparenta oului vom observa, dupa 7 zile de la inceputul clocitului, o zona rotunda foarte clara la varful rotunjit al oului (care este camera cu aer), iar in prelungirea camerei cu aer se distinge o retea, asemanatoare ramurilor unui pom, de culoare rosie, ce se intinde pana la mijlocul lungimii oului sau ceva mai mult.
Aceasta imagine este o dovada sigura ca in oul respectiv embrionul se dezvolta normal.
Daca in oul examinat nu se constata aceasta retea si continutul apare clar, uniform, este sigur ca nu are embrion si este un ou limpede.
Acesta n-a fost fecundat si n-a avut, deci, din ce sa se dezvolte un embrion.
Unele oua pot prezenta la aceasta varsta un cordon (ca un inel) rosu in mijloc.
Astfel de oua au embrioni morti.
In ziua a 14-a, aspectul oualor cu embrion in dezvoltare este urmatorul: reteaua amintita, de culoare rosie, s-a extins pe toata suprafata interna a oului, inclusiv peste varful ascutit.
Ouale cu embrioni morti, intre ziua a 7-a si a 14-a, prezinta o retea rosie care nu ajunge la varful ascutit al oului.
La ouale de curca si de rata, primul control se face la 9 zile, iar la cele de gasca la 10 zile.
Al doilea control la ouale de curca si de rata se face la 18 zile, iar la cele de gasca la 21 de zile.
Semnele ce se pot constata sunt asemanatoare cu cele descrise pentru ouale de gaina.
Este necesar sa se inlature din cuibar atat ouale limpezi, cat si cele cu embrioni morti, deoarece acestea influenteaza negativ incalzirea normala a oualor cu embrioni vii.

ECLOZIUNEA
Actul de iesire a puilor din oua este cunoscut sub denumirea de ecloziune.
Daca ouale, clostile si conditiile de viata asigurate clostilor au fost de calitate buna, ecloziunea se desfasoara cu usurinta, la toate speciile de pasari.
La ouale de gaina, din momentul in care puiul ciocneste coaja (sfarsitul zilei a 19-a sau inceputul zilei a 20-a) si pana in momentul ecloziunii trec aproximativ 14 ore.
La ouale de gasca, bobocii incep sa ciocneasca in zilele a 27-a si a 28-a, iar ecloziunea se termina in ziua a 30-a.
Este important de stiut faptul ca in perioada de timp ce se scurge din momentul ciocnirii si pana la ecloziune au loc doua procese biologice de o insemnatate deosebita.
Reteaua rosie, despre care am relatat, este o retea de vase de sange, aflata in afara corpului embrionului.
Sangele din aceasta retea se retrage in corpul lui tocmai in aceasta perioada, deci inainte de ecloziune (iar vasele raman pe coaja).
In acelasi timp, partea de galbenus, in mod normal neconsumat pana in momentul ciocnirii, se retrage, de asemenea, in cavitatea abdomenului, iar locul pe unde se retrage galbenusul (orificiul ombilical) se inchide bine.
Cunoscand cele doua aspecte precizate in randurile de mai sus, vom intelege ca nu este bine sa intervenim in intervalul de timp mentionat pentru a ajuta puiul sau bobocul sa iasa din ou.
Cu alte cuvinte nu este permis sa grabim iesirea din ou (ecloziunea) pentru ca am impiedica desfasurarea normala a celor doua procese biologice care pregatesc noua viata pentru lumea de afara.

Ing. Ion CIOBOTAR
www.fermierul.ro