PERUSII

Perusul este, fara indoliala, cel mai comun papagal de companie originar din emisfera sudica, mai exact din Australia, fiind rapandit pe tot teritoriul acestui continent. Exista peste 5 milioane de exemplare de perusi raspandite in toata lumea. In unele zone ale Australiai, populatiile de perusi sunt atat de numeroase incat afecteaza grav cultuile de cereale, avand un efect distructiv asupra acestora. Coloniile de perusi pot ajunge pana la cateva sute, chiar mii, de indivizi. Desi culoarea originara a perusului este verde, in urma domesticirii si a selectiei indelungate, s-au obtinut cele mai variate culori, incepand cu diferite nuante de verde cu sau fara capul galbem, apoi exemplare turcoaz, verzi-galbui, galbene, albastru deschis, albiciosi pana la alb pur, cu ochii rosii. Denumirea stiintifica a perusului este Melopsittacus onulatus (papagalul ondulat comun).
Perusul pe care il intalnim astazi in coliviile iubitorilor de pasari a fost creat de ornitologii din marea Britanie. Masculii au narile colorate in albastru, iar femelele le au de culoare pielii. Sunt pasari care se preteaza foarte bine la viata in captivitate, fiind foarte iubite de oameni, datorita coloritului incantator si a temperamentului vesel si afectuos.
Perusii nu sunt recunoscuti pentru abilitatile lor de vorbire si doar o mica parte a lor pot vorbi. Trebuie retinut ca doar masculii pot sa isi dezvolte aceasta capacitate, dar este destul de greu de inteles ce spun. Cu mare rabdare si partea omului, micul perus poate reusi sa imite cateva cuvinte sau cantecul altor apsari cu care convietuieste. Cuvantul cheie pentru acest lucru este repetitia.
Perusii sunt pasari misi si curate, foarte usor de intretinut, care au nevoie de multa afectiune din partea stapanului.
Fiind pasari foarte vioaie si active, perusii au nevoie de o colivie cat mai spatioasa. In colivie, trebuie sa existe cat mai mult suporturi, pe care sa se poata catara si odihni. Colivia trebuie sa aiba minimum 35 cm pe lungime, 20 cm latime si cel putin 40 cm inaltime. Orice dimensiune mai mica va fi in defavoarea locatarului.
Fiind mai amatori de bai, este bine sa sa introduca in colivia perusilor o tavita de 4-5 cm adancime, plina cu apa proaspata, dar nu prea rece. In felul acesta, pasarile isi satisfac periodic nevoia de imbiare si isi pot ciuguli si arana penajul care se mai murdareste, chiar daca sta intr-o colivie. Colivia trebuie curatata periodic de macarea care cade pe podea, aceasta putand adaposti foarte multe bacterii. Din acest motiv, este bine ca podeaua coliviei sa fie acoperita de un grilaj metalica, pentru ca perusul sa nu aiba acces la resturile de hrana alterate, care i-ar putea afecta sanatatea. Daca este posibil, spalati podeaua coliviei la 2-3 zile (sau chiar mai des), iar o data pe luna trebuie sa dezinfectati intreaga colivie cu un agent de inalbire baza pe clor (nu uitati insa sa clatiti extrem de bine inainte de a pune pasarea la loc).
Un perus are nevoie, in medie, de 10-12 ore de somn, devenind agitat daca nu doarme suficient. Pentru a o ajuta sa doarma, este bine sa ii acoperiti colivia, astfel incat sa fie intuneric atat noaptea cat si dimineta, deoarce chiar si cea mai mica raza de lumina o poate trezi. Unii perusi au "frica" de nopate, si se manifesta zburad haotic prin colivie si tipand atunci cand este intuneric. Daca pasarea dumneavoastra sufera de aceasta "frica", dezveliti colivia, aprindeti o lumina si vorbiti cu ea pana cand se linisteste.
Hranirea
In salbaticie, perusii se hranesc cu semnite si parti verzi ale diferitelr plante, dar si cu o cantitate insemnata de proteine animale, provenind din nevertrebate. In captivitate, regimul trebuie sa fie unul bazat tot pe seminte, in special de mei si ovaz, iar ca harna verde sunt recomandate: foile de salata, lucerna, iarba proaspata sau muguri. Sunt, de asemenea, indicate si legumele rase, amestecate cu putine tarate de grau si drojdie de bere. Lipsa verdeturilor poate fi suplinita cu succes cu seminte de mei, orz si ovaz.
In magazinele de specialitate gasiti mixuri de seminte de cea mai buna calitate, semintele alcatuind circa 50% din dieta perusului. Si fructele sunt indicate, printre acestea enumerand: merele, grapefruitul, kiwi, mango, nectarine, portocale, piersici, pere, capsuni, rodie, prune. Dintre legume, preferatele perusilor sunt: morcovul, broccoli, spanacul si sfecla alba (nu de zahar).
Fructele si legumele trebuie sa fie bine spalate, taiate in bucatele cat mai mici, proaspete si la temperatura camerei. Trebuie sa evitati urmatoarele alimante: ciocolata, varza, cofeina, macarea veche, laptele si cremele, cartoful crud, alcoolul si fructele de avocado.
Insectele si vitaminele trebuie sa compeletze necesarul de elemente nutriive pentru perusul dumneavoastra. Vitaminele au un rol important prin activitatea lor la nivel celular, dar in execes ele pot inhiba unele functii ale organismului.
Hrana moale poate fi si ea administrata din cand in cand. Aceasta se prepara dintr-un ou afiert tare, sfarama cat mai marunt cu furculita, un morcov ras cat mai marunt, care se amesteca cu 2-3 lingurite de pesmet, gris sau malai. Se mai adauga 2-3 lingurite de coaja de oua rasnita, care contine calciu. Amestecul de hrana moale se tine la frigider si i se da perusului intr-un capacel, numai dupa ce a fost adusa la temperatura camerei.
Pietricelele marunte, folositoare altor paasri in digestia semintelor, sunt indispensabile si perusilor. De aceea, o mica tavita cu nisip grosier nu trebuie sa lipseasca nici din colivia perusilor.
Apa trebuie improspatata permanent, altfel putand favoriza dezvoltarea diferitelor colonii de bacterii, la fel ca si hrana veche. Cel putin o data pe saptamana, in apa trebuie sa se puna 2-3 picaturi de polivitamina Romvac3, care contine gama de vitamine B, C, K, A si E.
In cazul in care observati tulburari ale tractului digestiv (diaree), este bine sa le dati ramurele de salcie, care este un foarte bun antidiareic si antibacterian.
Sanatatea
Daca perusul dumneavoastra da semne ca ar fi bolnav, este bine sa mergeti de urgenta cu el la medicul veterinar. Fiind o pasare de statura mica, chiar si cea mai usoara boala o poate omori daca este identificata prea tarziu. Cateva dintre semnalele cele mai evidente pe care le emite o pasare bolnava sunt:
-absenta poftei de macare;
- pufaie, stranuta constant si umed;
- este letargica;
- nu zboara;
- voma;
- scaderea rapida in greutate;
- se scarpina foarte mult;
- are diaree;
- devine brusc foarte tacuta, sau invers, daca este tacuta in general, devine brusc foarte galagioasa;
- modificari ale temperamentului.
Una dintre cele mai frecvente boli intalinte la perusi este psitacoza, cunoscuta si sub numele de "febra papagalilor". Agentul patogen este bacteria "chlamydia psittaci", o bacterie extrem de contagioasa. Pasarile cele mai expuse acestei boli sunt acelea care intra des in contact cu alte specii de animale. Simptomele acestei boli sunt: absenta poftei de macare, penele perusul se desprind foarte usor si acesta doarme mare parte a timpului, conjunctivita, dificultati respiratorii, secretii oculare si pierderi in greutate, asociate cu diaree. Totusi, pasarea poate fi purtatoare de virus fara sa prezinte nici un simptom.
Tratamentul este antibiotic, pe bazade tetracicilina sau derivate, administrat pe cale orala sau injectabila, o data la fiecare 10 aile. Tratamentul este de durata, bacteria putand supravietui pana la 45 de zile in organismul perusului.
Repoducere
Reproducerea perusilor nu este una grea, insa necesita o experienta acumulata in timp. Majoritatea perusilor tinuti in casa nu se pot reproduce, din cauza mediului ambient si chiar a lipsei de spatiu. In general, femela depune 5-6 oua, dar exista si cazuri cand sunt mai multe sau mai putine.
Crescatorii profesioniti stiu care sunt conditiile in care perusii se pot reproduce cel mai usor. Ei au nevoie de o cusca incapatoare, un cuib si multa liniste. Cuibul trebuie sa aiba o gaura rotunda in partea din fara, cu diamatruld e aproximativ cinci centimetri, iar capacul trebuie sa fie detasabil, pentru ca proprietarul sa poata curata usor interiorul coliviei. La 14 zile de la copulatie, femela depune primul ou, iar urmatoarele la 2 zile unul dupa altul. Femela cloceste ouale aproximativ 18-20 de zile.
Pentru a determina sexul unui perus, cel mai bine este sa aplati la medicul veterinar, acesta fiind un proces destul de dificil. Exista insa cateva indicii care va pot spune, cu aproximatie, ce sex are perusul dumneavoastra. Cel mai importanta si cel mai sigur dintre indicatori este zona carnoasa de deasupra ciocului (fosele nazale) care este colorata in albastru intens la masculul adult si in bej-maroniu la femela. In perioada de imperechere, culorile devin mai intense. Atentie insa, caci la femelele foarte tinere, aceasta zona este colorata in albastru deschis, alburiu, putandu-ve induce in eroare. La pui, narile (aflata in aceeasi zona carnoasa de deasupra ciocului) sunt colorate in roz la mascul si alb la femela.

http://www.zooland.ro/

OREZARII (pasari exotice)

OREZARII – Padda oryzivora ralina scrie "Descriere Orezarii nu prezinta subspecii sau rase. Penajul exemplarelor salbatice este foarte asemanator ambelor sexe. Astfel crestetul capului este negru pana la ceafa. Tot culoarea neagra este penajul fraului, cel din jurul ochilor, al tartitei, al acoperitoarelor codale si remigelor primare, ca si al aulei. Spinarea, acoperitoarea remigelor secundare are culoarea cenusiu-albastruie.
Caracteristice pentru aceaste specie sunt pet ele mari, albe de pe obraji, cate una de fiecare parte a capului, bine delimitate de penajul din jur printr-o margine de culoare negricioasa. Culoarea cenusie-albastruie au si partile laterale ale gatului, gusa si pieptul. Subcoadele si penele de pe pulpe sunt albe. Restul penelor de pe partea inferioara a corpului sunt de culoare cenusiu-roscata. O dungulita roz ca un inel margineste ochiul care este brun-roscat.Ciocul, puternic si butucanos este rosu cu partile taioase albicioase si se termina cu un varf albicios. Picioarele sunt de culoarea carnii.
Lungimea pasarii poate ajunge pana la 14 cm .
Înafara de exemplarele cu penajul asemanator exemplarelor salbatice se intalnesc si exemplare cu penaj alb, care au fost obtinute la inceput de catre crescatorii chinezi. Mai tarziu, aceasta varianta de cultura a fost preluata de japonezi, care au reprodus-o foarte mult. Exemplarele cu intregul penaj alb curat sunt foarte rare; de regula, ele au un penaj – in special pe spate – pene cenusii-negricioase sau pet e mai mici sau mai mari de culoare inchisa. Din exemplarele albe rezulta uneori baltati. Din imperecherea alb X culoarea naturala a speciei rezulta ca albul domina cenusiu-albastruiul.
Se pot intalni si exemplare care prezinta melanism adica un penaj foarte intunecat, aproape negru, dar rezulta numai dupa mai multe naparliri ale unui exemplar normal colorat, in conditiile climatice caracterizate printr-o umiditate relativa ridicata a aerului, in tari cum sunt Olanda si Belgia unde, clima este mult deosebita de cea a arealului natural.Deosebirea sexelor se face dupa culoarea penajului si dupa tinuta: masculul are ciocul foarte puternic cu o coloratie mai atenuata decat femela, capul, de asemenea mai puternic este mai mare. Un indiciu sigur pentru recunoasterea masculului este cantecul, care, din pacate, la unii mascului, poate fi rar auzit.Orezarii apartin grupului de pasarele exotice care au fost crescute in captivitate de foarte multa vreme. Preferinta pentru cresterea lor se datoreste faptului ca se imblanzesc si se acomodeaza usor in comparatie cu alte specii si nu ridica probleme in ce priveste inmultirea lor.
Areal si mod de trai
Se presupune ca patria originara a orezarilor a fost numai in insulelel Djawa si Bali. Arealul a fost extins insa prin intermediul oamenilor in diverse zone ale globului, mai mult sau mai putin apropiate de arealul originar, cum ar fi insulele Hawai si Mauritius, insa cu timpul au disparut din aceste zone. Cauza principala a disparitiei acestora se pare ca a fost exterminarea cauzata pagubelor pe care le pricinuiau culturilor de orez.
Arealul de raspandire, este de regula pe langa ogoarele de orez, pe care le invadeaza in perioada coacerii boabelor. Odinioara aceste pasari au trait in stepele cu arbusti si arbori unde se hraneau cu seminte de ierburi. Actualmente in aceste regiuni se gasesc in numar mic, majoritatea habitand pe langa culturile de orez, in apropirea asezarilor omenesti, in cuiburi construite sub stresinile caselor, precum si in tufisurile dese si chiar in coroanele arborilor. Cuiburile au forma sferica, sunt cladite des, avand dimensiuni mari.
Intretinere, crestere si alimentatie
Aceste pasarele pot fi crescute atat in colivie – mai ales exemplarele albe – cat si in voliera, unde se reproduc usor. Daca sunt pusi in voliera cu alte specii exotice se va avea grija ca acestea sa aiba spatiu suficient, intrucat orezarii au spatiul lor, pe care il apara cu indarjire.
In cazul cresterii in colivie, se va pune numai o pereche intr-o colivie, pentru a evita certurile intre indivizi. Lungimea minima a unei colivii pentru orezari trebuie sa fie de cel putin un metru.
Hrana orezarilor consta din mei, dughie, glant, amestec pentru pasari de padure, orez nedecorticat si foarte multa verdeata. Cerealele incoltite sunt foarte apreciate de aceste pasari. Oul de gaina fiert si ras in amestecat cu pesmet este bine mancat de catre orezari ; rareori au predilectie pentru viermisori sau insecte vii. femelele isi cresc puii cu multa usurinta, chiar daca nu au tot timpul la dispozitie hrana de origine animala; in acast caz solicita multa hrana verde. Trebuie avuta in vedere placerea mare pe care o au orezarii sa se scalde, astfel incat, apa administrata acestora trebuie sa fie schimbata chiar de doua ori pe zi.
Cand perechile se pregatesc pentru reproducere nu sunt necesare masuri deosebite. Este suficient daca in voliera se pun mai multe cuiburi in forma de cutie, asemanatoare celor folosite in cresterea perusilor insa ceva mai mici, sau cuiburi de lemn semideschise, mai maricele, pentru zebre. Acestea se plaseaza la o inaltime convenabila pentru a putea fi vizitate de catre crescator si in unghiuri mai intunecoase ale volierei sau ale coliviei. Pasarile prefera cuiburile plasate mai sus. Orezarii isi cladesc un cuib mai mult sau mai putin solid, numai in cutii de clocit. Acestea are forma unei cupe al carei interior il astern cu frunze moi uscate, fire de iarba si resturile vestede ale furajelor verzi care le-au fost administrate si pe care le-au consumat; numai rareori captuseste cuibul cu pene.
La circa 6 zile de la calcat (copulatie), femela incepe sa oua. Ponta consta din 4-6 oua mari mai rar 9. In timpul zilei, masculul si femela colcesc pe rand, schimbandu-se de cateva ori. La cele mai mici zgomote care se aud in apropierea cuibului, pasarea care cloceste paraseste cuibul imediat, insa repede dupa aceea intra la loc si isi continua clocitul. In intervalul in care parintii parasesc cuibul este posibil sa se faca si controlul cuibului stiut fiind ca orezarilor nu le place sa fie deranjati cand clocesc sau cand au pui. Tot acum se pot pune inele puilor care au circa 16 zile. La trei saptamani puii sunt complet imbracati cu pene, iar la 24-28 de zile parasesc pentru prima data cuibul.
Ca aspect, puii se deosebesc de parinti prin coloratia cenusie-inchis a spinarii si galbuie-cenusie a partii inferioare a corpului. Inelul roz de la ochi al exemplarelor mature este la pui galbui-cenusiu. Ciocul puilor este negru, insa picioarele sunt ca ale adultilor.
Puii sunt hraniti de parinti inca doua saptamani de la iesirea lor din cuib, dupa care devin independenti. Pana acum ei se reintorceau in fiecare noapte in cuibul in care au crescut. Daca au crescut in colivie acum este timpul sa fie separati de parinti, intrucat incep certurile intre tata si puii sai masculi.
Naparlirea puilor incepe adesea la circa 6 saptamani de la prima lor iesire din cuib. Uneori abia dupa 10-12 luni naparlesc puii, dar numai atunci cand au beneficiat de o intretinere si hranire optime si in acest caz se pot reproduce avand penejul de puiendrii. In lunile de vara puiendrii naparlesc mai usor decat in alte anotimpuri.
Orezarii pot sa scoata mai multe randuri de pui intr-un an, fiecare cuprinzand un numar mare de progenituri, fiind cunoscuta prolificitatea lor. Pentru a nu slabi vigoarea reproducatorilor se recomanda ca o pereche sa scoata numai trei randuri de pui pe an.

http://www.zoonutritie.ro/