Amenajarea unei colivii pentru cintezele australiene zebrate (Taeniopygia guttata)

ColiviaDesi pasari de mici dimensiuni, cintezele australiene zebrate au nevoie de un spatiu generos, pentru a-si exersa abilitatile de zbor si a-si mentine sanatatea. Aceasta inseamna ca, o pereche de zebrute trebuie sa beneficieze de o colivie care sa masoare un minimum de 70cm latime, 55cm adancime si 55cm inaltime. In cazul zebrelor australiene latimea este mult mai importanta decat inaltimea coliviei/volierei. Dimensiunea coliviei este cu atat mai importanta cu cat, in general, zebrele australiene nu sunt pasari care pot fi lasate libere sa zboare in casa si nu trebuiesc scoase din colivie. Nu uitati de faptul ca accesoriile si jucariile din colivie limiteaza si ele spatiul. Regula general valabila este sa cumparati o colivie cat mai mare pentru a oferi zebrutelor dumneavoastra o viata cat mai placuta si sanatoasa. Daca aveti mai multe zebre va trebui sa achizitionati o colivie/voliera si mai mare. Evitati sa folositi colivii “la mana a doua”, acestea pot purta diverse boli sau bacterii de la fostii “locuitori”.Colivia trebuie sa fie confectionata din otel inoxidabil si sa nu aiba parti ascutite in care pasarea sa se poata rani. Atunci cand alegeti colivia potrivita, va trebui sa aveti in vedere si distanta dintre bare, care nu trebuie sa fie mai mare de 12mm, pentru a preveni evadarea sau accidentarea zebrutelor. Unii veterinari sustin ca, coliviile rotunde nu sunt confortabile pentru pasari, din punct de vedere psihic, intrucat le accentueaza sentimentul de nesiguranta. O colivie dreptunghiulara va oferi pasarii posibilitatea de a se retrage in colturi, unde sa se simta ocrotita. Mai mult decat atat, cintezele australiene zebrate se simt mult mai in siguranta daca peretele din spate al coliviei este confectionat dintr-un material solid, nu din gratii. Deci, evitati coliviile rotunde!
Colivia ideala are fundul detasabil, pentru a permite curatarea ei cu usurinta. Pe fundul coliviei asezati hartie sau servetele de hartie pe care sa le inlocuiti zilnic. Nu folositi rumegus, nisip sau alte materiale pentru ca pasarea le poate inghiti, dezvoltand astfel grave probleme de sanatate si in plus, acestea pot cu usurinta adaposti bacterii. Pentru a limita mizeria din jurul coliviei puteti inconjura partea de jos a acesteia cu plexiglas. Aveti insa grija ca pasarea sa nu se poata rani in clemele cu care prindeti acest material de colivie (clemele vor trebui sa fie confectionate din otel inoxidabil).Desi nu este obligatoriu, pe timpul noptii puteti acoperi partial colivia cu un material, aceasta va incuraja pasarea sa se linisteasca si sa doarma mai mult dimineata, va tine departe insectele si va mentine constanta temperatura in colivie. Folositi un material cu structura uniforma si neteda, pentru a evita ca pasarea sa-si prinda ghearele in textura sa. Evitati materialele de tip prosop. Acest acoperamant va trebui scuturat zilnic de praf si spalat saptamanal cu detergent fara parfum.Accesoriile Colivia trebuie sa contina (chiar mai multe daca este spatioasa) stinghii, pozitionate la nivele diferite, nu foarte aproape una de alta, pentru a permite pasarii deplasarea confortabila intre ele. Stinghiile trebuie sa aiba diametre diferite, de circa 10-12mm. Cele mai potrivite sunt cele din lemn, si acrilic. Evitati stinghiile din smirghel intrucat cauzeaza rani pe piciorusele fragile ale zebrutei! Puteti folosi si franghie netratata pentru a confectiona stinghii, insa va trebui sa aveti grija si s-o indepartati atunci cand incepe sa se despice, pentru a preveni blocarea vreunei gherute in ea. Crengile naturale sunt si ele o optiune buna. Asigurati-va ca alegeti crengute proaspete si care nu au fost stropite cu insecticide! Interesati-va si daca lemnul respectiv nu este cumva toxic. Stinghiile deteriorate trebuiesc imediat inlocuite. Nu asezati bolurile cu mancare si apa sub stinghii, pentru a evita stropirea alimentelor cu materii fecale.
Pentru mancare si apa, folositi boluri mai degraba late decat adanci, confectionate din otel inoxidabil sau sticla intrucat sunt sigure si usor de curatat (acestea vor trebui spalate zilnic). Va trebui sa folositi boluri separate pentru pelete/seminte si pentru fructe/legume. Pentru apa puteti folosi si o adapatoare special conceputa. Asigurati-va ca plasati bolul de mancare langa o stinghie pe care pasarea sa poata sta si manca.In colivia zebrutei va trebui, obligatoriu, sa asezati si un os de sepia. Acesta ii furnizeaza calciul necesar si este un material excelent pe care isi poate exersa ghearele si ciocul.Zebrelor australiene le place foarte mult sa se balaceasca in apa. Mai mult decat atat, chiar au nevoie de o “baie” o data la 2-3 zile, pentru a-si putea curata penele. In acest scop puteti folosi un bol putin adanc pe care sa-l umpleti cu apa si sa il asezati pe fundul coliviei. In magazinele de specialitate exista si “cadite”, special concepute pentru pasari, care pot fi fixate pe peretele coliviei. Va trebui sa aveti in vedere totusi ca aceasta activitate, desi foarte utila si distractiva pentru zebruta, va produce mizerie si va fi necesar sa stergeti apa rezultata sau sa uscati/indepartati hrana si accesoriile care au fost eventual stropite. Daca zebruta dumneavoastra nu agreaza baile facute in acest mod, puteti sa stropiti pasarea cu apa calduta dintr-o sticla cu pulverizator, avand grija sa nu indreptati stropii catre fata ei sau sa ii udati puful de sub pene (care se usuca foarte greu). Baile trebuiesc facute ideal dimineata si atunci cand temperatura ambientala nu este scazuta (pentru a evita imbolnavirea pasarii). Nu adaugati niciodata detergent sau orice alt substanta in apa cu care imbaiati zebra asutraliana!Zebrutelor australiene le place sa doarma in cuib. Totusi, aveti in vedere faptul ca, daca le veti procura un astfel de cuib, ele vor face si pui. Deci, daca nu doriti pui de la zebrutele dumneavoastra, este mai bine sa nu le oferiti un cuib, oricum, prezenta acestuia in colivie nu este obligatorie.
In schimb, pentru a le amenaja un coltisor unde sa se simta in siguranta peste noapte, puteti amplasa o stinghie intr-un colt mai indepartat al coliviei, unde sa asezati si o planta vie sau artificiala (confectionata din materiale moi), ale carei frunze sa adaposteasca zebruta. Daca folositi plante vii asigurati-va ca nu sunt toxice pentru zebrute si ca nu au fost tratate cu diverse chimicale sau ingrasaminte.Jucariile Desi zebrele australiene nu vor fi niciodata atat de interesate de jucarii precum sunt papagalii, puteti incerca sa le oferiti cateva. Este posibil sa le foloseasca sau sa le ignore. Aveti grija sa procurati jucarii care sa nu poata fi dezmembrate in bucati mici pe care pasarea sa le poata inghiti. Evitati inelele metalice si lanturile, precum si jucariile din materiale tratate chimic (zinc, mercur, adezivi etc.) sau din plastic. Nu aglomerati colivia cu prea multe jucarii. Le puteti oferi un leagan sau o bucata de sfoara din fibre naturale, netratate, pe care sa o agatati de tavanul coliviei sau de un perete al acestei. Jucariile deteriorate sau prea murdare trebuiesc inlocuite imediat.Amplasarea colivieiColivia zebrutei NU trebuie asezata in bucatarii (pericol de toxicitate datorita gazului emanat de articolele de menaj confectionate din teflon!) si nici in bai. Alegeti un loc linistit si aveti grija sa nu o plasati totusi in locuri unde pasarile sa se simta total izolate. Nu asezati colivia pe podea, ea trebuie amplasata la inaltime pentru ca pasarea sa se simta in siguranta (ideal la nivelul ochilor). Colivia nu trebuie asezata in locuri in care sunt curenti de aer si nici in camere unde sunt variatii mari de temperatura. Temperatura ambientala ideala pentru o zebra australiana este de 22-24°C.
Pe timpul verii, nu plasati colivia in calea curentilor de aer conditionat. Amplasati colivia departe de geamuri, in locuri luminoase, dar in nici un caz sub lumina directa a soarelui.Igiena. Curatarea coliviei si a accesoriilor.Igiena este un factor extrem de important, mult mai important decat ne vine sa credem, in mentinerea sanatatii pasarilor. Asternutul de pe fundul coliviei trebuie inlocuit zilnic. Incercati sa curatati imediat materiile fecale cazute pe fundul coliviei sau pe barele ei, odata intarite acestea sunt mult mai dificil de indepartat. De asemenea, retineti ca hrana umezita sau fecalele atrag foarte repede insectele si dezvolta foarte usor bacterii. Saptamanal va trebui sa curatati colivia in intregime. Puteti folosi pentru aceasta operatiune o solutie diluata de clor (o jumatate de cana la 4l de apa). Clatiti din abundenta si lasati colivia sa se usuce complet inainte de a pune pasarea in ea. Bolurile de mancare si apa, adapatoarea trebuiesc spalate zilnic cu apa si putin detergent. Aveti grija sa indepartati toate resturile si mizeria, in special in cazul adapatorilor. Saptamanal le puteti dezinfecta si pe acestea, cu apa fiarta. Clatiti din abundenta pentru a va asigura ca pasarea nu va ingera substantele toxice cu care le-ati spalat.Jucariile, stinghiile si celelalte accesorii din colivie trebuiesc si ele spalate si curatate de indata ce sa murdaresc sau umezesc. Umezeala este inamicul numarul unu! Uscati bine toate aceste obiecte inainte de a le reintroduce in colivie.


www.latifa.ro

CUM INGRIJIM CANARUL PE CANICULA?

Zilele calde de vara pot afecta serios viata canarului tau...Cum faci asadar sa-l protejezi de caldura si sa-i oferi tot confortul de care are nevoie un canar fericit?Mai intai ai in vedere sa indepartezi toate sursele de infectie din cusca sa. Pe caldura exista riscul cresterii bacteriilor si a microbilor. Acestia se inmultesc foarte repede datorita mediului propice si este posibil ca, daca nu faci destul de bine curatenie, pasarea sa se imbolnaveasca. Curatenia coliviei canarului - un detaliu important pe vreme de caniculaCurata asadar foarte atent colivia canarului. Indeparteaza resturile de mancare neconsumate dupa 4-5 ore de cand i le-ai oferit canarului. Indeparteaza de asemenea fecalele canarului destul de des, pentru ca ele ofera un mediu ideal pentru dezvoltarea bacteriilor si daca nu te ocupi cu atentie de acest aspect canarul poate ajunga sa dezvolte chiar paraziti interni. Ai in vedere sa schimbi apa de 2 ori pe zi. Apa care sta prea mult in adapatoare in combinatie cu mediul cald va duce la dezvoltarea bacteriilor si a algelor verzi.Racoare pentru canar pe vreme de caniculaCanarii vor suporta mai greu temperaturile foarte ridicate daca in camera se ridica foarte mult temperatura sau daca, dorind sa le oferi putin aer curat ii asezi in soare direct. Sa vedem asadar ce e de facut in aceste cazuri. Daca iti tii pasarea in apartament incearca sa ajustezi temperatura camerei astfel incat sa devina suportabila pentru canar. Urmareste-i activitatea. Daca tine aripile departate de corp si ciocul deschis in incercarea de a se racori e un semn evident al discomfortului termic al canarului. In acest caz incearca sa racoresti aerul din camera cu un ventilator sau cu ajutorul aerului conditionat. Ai in vedere ca nici ventilatorul si nici aerul conditionat sa nu bata direct in colivia canarului. Directia curentilor de aer proiectati pe colivie ii pot face mult rau canarului. Colivia sa trebuie plasata in afara directiei directe de actiune a curentilor de aer, dar in asa incat pasarea sa poata beneficia de efectul lor racoritor. Daca preferi sa scoati colivia pe balcon sau in gradina ai in vedere sa-i oferi canarului atat umbra cat si soare. Cel mai bine este ca pe zilele toride sa plasezi colivia intr-un loc umbros si racoros, dar daca nu ai de ales si trebuie sa lasi colivia in soare direct acopera jumatate din aceasta cu un material mai putin transparent, sau asezat in mai multe straturi, ca sa ii oferi canarului o zona de umbra in care sa se poata retrage daca simte nevoia.Baile canarului intr-o zi toridaO placere va fi pentru canarul tau sa-i oferi din cand in cand un dus racoros. Pentru aceasta stropeste-l cu apa curata dintr-un pulverizator. Foloseste o sticluta de parfum curatata cu grija dar evita pulverizatoarele pentru solutie de curatat geamul sau de la orice solutie cu detergenti, care ar putea fi periculoasa pentru canar. Clateste foarte atent recipientul inainte de a pune in ele apa cu care vei stropi canarul. Pasarii tare ii va face mare placere un astfel de dus, care ii va oferi in acelasi timp racoare si ii va imbunatati conditia penelor care vor deveni mai stralicitoare.Alt rasfat care il va incanta pe canarul tau ar fi un vas cu cativa cm de apa curata si proaspata in care sa se imbaieze singur. El se va inbaia cu bucurie de ori cate ori caldura il va face sa sufere excesiv. Canarul in gradinaDaca locuiesti la casa si ai posibilitatea ca in zilele calduroase sa ii oferi canarului tau o plimbare in gradina nu ezita sa o faci. Iata cum s-ar simti extraordinar de bine: Daca esti sigur ca nu ai folosit pesticide sau alte elemente chimice pe iarba din gradina ta ia colivia canarului, indeparteaza-i fundul si aseaz-o jos, pe iarba, undeva la umbra. Canarul va fi deosebit de fericit in urma acestui rasfat. Trebuie sa ai in vedere sa stai in permanenta langa el, pentru a evita riscul unor evenimente nefericite. Fii sigur ca pasarea ta nu este expusa pericolului pe care il ofera cainii, pisicile, pasarile pradatoare, tantarii sau alte fiinte capabile sa-i faca rau.In concluzie in zilele calduroase ofera-i canarului aer racoros si umbra, bai racoritoare, aer curat si multa multa curatenie in colivie. Astfel el va fi mai fericit si va trece cu bine de niste zile care in lipsa acestor masuri ar fi dificil de suportat.


www.animale-iubite.ro

GALERIA PASARILOR DOMESTICE(1)

buna dimineata

CARTI PE CARE VI LE RECOMAD SA LE CITITI SI DIN CARE AFLATI LUCRURI INTERESANTE

CRESTEREA ARTIFICIALA A PUILOR DE STRUT

Managementul joaca un rol important in cresterea cu succes a puilor.
La varsta de 0-12 saptamani se inregistreaza cea mai mare mortalitate. Devine imperativ ca prin experienta, cercetare si cunoastere, sa se reduca mortalitatea.
O serie de factori sunt esentiali in cresterea puilor: genetici, starea de sanatate, managementul, conditiile de clima, nutritia, facilitatile si mediul, precum si factorii de stres.
Crescatorii de struti se confrunta adesea cu o mortalitate ridicata la pui si strutii tineri, ca urmare a cresterii neadecvate.
Urmatoarele recomnadari, aplicate in mod corect, vor duce la cresterea semnificativa a sperantei de viata.
Facilitatile pentru crestere trebuie astfel proiectate incat sa protejeze puii in fata pradatorilor (caini, vulpi etc), cat si in fata conditiilor de clima neprielnice. Puii nu trebuie NICIODATA lasati sa se ude pana la piele. Trebuie tinuti intr-un mediu uscat si curat, precum si ventilat.
I. Temperatura
Deoarece temperatura in incubator este de 36 grade Celsius, trebuie acordata atentie pentru ca puii sa nu raceasca cand sunt mutati. Sectorul in care sunt tinuti puii de o zi trebuie sa fie dezinfectata inainte. Temperatura puilor trebuie sa fie de 31-33 grade Celsius in primele 10 zile de viata, apoi de 26-29 pana la varsta de 3 saptamani. De la 3 la 8 saptamani, temperatura ideala este de 21-26 grade Celsius.
Puii nu trebuie expusi la temparaturi scazute, si nici prea ridicate. Puii crescuti intr-un mediu stramt, incalzit cu infrarosii, sunt susceptibili de a se imbolnavi intr-un mediu rece. Camerele incalzite uniform vor preveni aceasta problema. Se recomanda incalzirea centrala.
II. Podeaua
Daca puii sunt asezati pe rumegus, coji de orez sau nisip pentru constructii, acestea trebuie acoperite cu panza de sac in primele 7-10 zile pentru ca puii sa nu manance resturile, aparand astfel probleme intestinale.
Dupa ce panza este indepartata, rumegusul sau nisipul sunt scuturate zilnic pentru a se usca. NICIODATA nu se acopera cu ziare, carton, plastic sau alt tip de material alunecos.
III. Hranirea
Dispozitivele pentru hrana si apa trebuie curatate, dezinfectate si reumplute. Este important ca puii sa invete sa manance terci din primele zile de viata, inainte de a fi trecuti pe alimentatie cu lucerna. In acest timp, puii trebuie tinuti intr-un spatiu mic (3x3 m/50 pui), cu 8-10 orificii de alimentare cu hrana si apa. Ei trebuie sa aiba acces la hrana si apa din primele zile. Prin agitarea hranei cu regularitate, pui vor fi indemnati sa manance; sunt curiosi si vor veni sa cerecteze.Poate fi de asemenea plasat un pui mai mare care stie sa se hraneasca, pentru a-i invata pe cei mici acest lucru.
Lucerna se taie foarte fin (bucatele de 5 mm), se inmoaie, se amesteca cu terci pentru pui si se da puilor de 6 ori pe zi. Puii vor fi atrasi de alimentatoare si vor invata repede sa manance. Acestea nu trebuie sa fie adanci pentru ca puii sa se poata deplasa cu usurinta printre ele.Imediat ce puii incep sa manance din terci, spatiul in care stau poate fi marit cate putin in fiecare zi, pentru ca acestia sa incepa sa faca mai multa miscare.
Dupa 7 zile acesta zona trebuie sa masoare 4x10 m/50 pui. Puii mai mici de 4 saptamani nu trebuie sa primeasca fibre mai lungi de 5-8 mm. Daca fibrele sunt mai lungi, ele vor forma un ghem fibros in stomac, cauzand indigestie. Dupa 4 saptamani, fibrele pot ajunge la 10 mm.Pentru a preveni deshidratarea, apa potabila poate fi colorata galben-verde, culoare preferata de struti. Apa poate fi imbogatita cu o soluti e de multivitamine.
Containerele pentru hrana trebuie proiectate astfel incat puii sa nu se calce in picioare. Se presara lucerna proaspata peste hrana, pentru a incuraja ciugulitul.
Adapatoarele trebuie sa fie putin adanci pentru puii de o zi pana la 2 saptamani, pentru a preveni inecarea accidentala.
Este important sa se asigure pietris pentru pui, circa 2 kg la 50m kg de hrana.
IV. Ventilatia
Incalzirea suficienta, mai ales in prima saptamana, este esentiala, dupa care puii trebuie invatati sa se adapateze la temperaturi normale. O temperatura constanta, mai ales in lunile de iarna, poate fi mentinuta in incubator prin suspendarea unor senzori de caldura, la inaltimea puilor, ce vor activa sistemul de incalzire atunci cand se inregistreaza scaderea temperaturii la un anumit prag.. Incubatorul trebuie ventilat permanent, mai ales daca sunt multi pui, pentru a preveni cresterea amoniacului.
Curentul este nociv pentru pui, dar pe de alta parte ei nu trebuie supraincalziti. Un grad in plus la caldura este mai nociv decat unul in minus.
Grupurile de mai mult de 50 de pui trebuie tinute in spatii largi, permitand detectarea anomaliilor, dar ingreunand managementul general. Puii care se dezvolta mai greu sunt dificil de indentificat in grupuri mari. Puii trebuie sa fie cat mai apropiati ca varsta in cadrul unui grup.
V. Conditii exterioare
Exista o serie de sisteme de crestere a puilor, insa baza tuturor sistemelor o reprezinta sistemul pasunilor cu lucerna si al alimentatiei pe baza de concentrate.
Daca un anumit sistem da rezultate bune, el nu trebuie schimbat. Schimbarea, atunci cand se impune, trebuie facuta gradual.
Cand puii au doua saptamani si sunt pregatiti pentru lucerna, nu trebuia lasati afara in frig, in primele zile. Pe masura ce se incalzeste, sistemul de incalzire trebuie inchis iar puii scosi afara, pentru cateva ore.
Lucerna trebuie sa fie scurta, nu mai mult de inaltimea burtii strutilor, iar gardul nu este mai mare de 3x3-5x5 metri.
Pe masura ce puii cresc, ei pot fi plasati in spatii mai mari. Daca tarcurile sunt prea mari, puii vor manca prea multa lucerna, si prea putina hrana concentrata.
Alimentatoarele si adapatoarele trebuie plasate in tarcuri. In zilele cu vant puternic, se pot plasa folii de plastic la garduri pentru a proteja. In caz de vreme rea, puii trebuie tinuti inchisi.Pe masura ce se avanseaza in sezonul de imperechere, cuibarul se aglomereaza cu pui, iar pui mai mai sunt scosi afara.
Daca in acest interval se inrautatesc conditiile meteo, fara sa existe spatiu disponibil, se pot produce pierderi considerabile. Puii trebuie tinuti in sistem extensiv cat mai mult timp posibil, inainte de a fi transferati pe pasune (nu inainte de varsta de 4 luni).
Nu trebuie neglijata importanta hranirii corecte, in sistemul extensiv. Crescatorul de struti trebuie sa cunoasca ce elemente nutritive sunt cerute de pasari.
Daca strutii pot fi hraniti cu furaje sau grane, trebuie sa se realizeze un echilibru intre acestea si alimentatia din comert. Nu trebuie permis ca strutii sa devina supraponderali. Excesul de grasime este daunator productiei de oua si afecteaza calitatea carnii de strut.
La varsta de 6-8 saptamani, puii pot fi plasati afara daca vremea este prielnica, dar trebuie bagati in adapost pe timp de noapte.
Pot fi manevrati in grupuri de 25-50 pasari. Puii tineri vor ingiti orice. Tarcurile trebuie curatate de pietricele, vegetatie uscata,sarma, pioneze, si alte materiale ce pot cauza obstructie intestinala, si chiar deces. De asemenea, se curata resturile de hrana.
Reamintim, NICIODATA nu se permite ca strutii sa aiba acces la hrana umezita sau deteriorata.La varsta de 4 luni, puii sunt mai corpolenti, si pot fi lasati in aer liber fara a exista riscul aparitiei problemelor intestinale.
Adapostul si umbrisul trebuie sa fie disponibile pentru a proteja atat pasarile cat si hrana pe vreme rea sau noapte.
VI. Probleme in timpul cresterii
1.Puii cu speranta de viata redusa
Puii sunt lipsiti de culoare, sensibili la frig; nu mananca, de aceea cresc foarte incet. Aceasta problema poate sa apara ca rezultat al malnutritiei la pasarile pentru imperechere, la ouale care au fost depozitate un timp indelungat, procedurilor incorecte de incubatie sau igienei improprii in incubator.
2. Lipsa hranei
Daca puii nu invata sa manance in primele zile de viata, vor incepe sa arate lipsiti de culoare. Trebuie supravegheat daca hrana este acceptabila pentru pui si daca sunt suficiente orificii pentru hranire.
3. Stresul si frustrarea
Cu cat sunt mai mici puii, cu atat vor fi mai sensibili la stres si frustrare (care pot fi cauzate, printre altele, de manevrarea excesiva, zgomot, schimbarea mediului, o schimbare brusca in sistemul de hranire sau crestere, boli, iritatie cauzata de paraziti interni sau externi, frig, etc.).
4. Comportamentul anormal
Stresul ii face pe struti sa se comporte anormal, de exemplu sa inceapa deodata sa manance iarba, betisoare, pamant sau obiecte straine. Nu se poate determina intotdeauna cauza acestor anomalii.Cand puii se afla pe pajiste, si se manifesta anormal, poate fi util sa fie plasati intr-un tarc mai mic,pentru o saptamana sau doua, si invers. La stadiul la care se observa simptomele, este de regula prea tarziu, iar puii au mancat deja prea multa iarba sau betisoare.
5. Problemele cu adapostul
Aceste probleme se refera la ventilatia proasta, numarul prea mare de pui sau incalzirea ineficienta, toate acestea putand cauza probleme cu plamanii.Puii se ingramadesc impreuna atunci cand dorm si este prea frig, dar conditiile sunt odeale atunci cand dorm separat si par linistiti.
Cand puii alearga cu aripile desfacute, inseamna ca le este prea cald.Temperatura in adapostul puilor variaza considerabil incepand cu ora 9-10 dimineata pana la 3-4 dimineata urmatoare. Se recomnada o temperatura constanta in timpul noptii.
6. Boli si paraziti interni si externi
Masura in care va fi afectat mediul in care traieste, va determina cand un pui trebuie izolat din cauza unui parazit. Se recomnada consultarea unui medic veterinar pentru a afla ultimele recomandari.
7. Probleme la achizitionare
Daca schimba frecvent proprietarii, se poate ca puii de strut sa nu tina pasul la conditiile in schimbare. Drept urmare, anumite probleme sunt transferate de la un proprietar la altul, si din aceasta cauza poate muri un lot intreg de pui.
Se recomanda specializarea in cresterea puilor de o anumita varsta.
8. Plasarea timpurie in grup
Cand un pui este plasat prea devreme intr-un lot, in timp ce este inca activ si jucaus, el nu va face suficienta miscare intr-un spatiu restrans. Acest lucru va cauza stres, rezultand alte anomalii.Intr-un sistem extensiv, de exemplu bazat pe pasunile cu lucerna, puii sunt ocupati intreaga zi; ciugulitul lucernei si al gazelor ii calmeaza. Intr-un lot de crestere, puii vor cauta intotdeauna ceva de ciugulit.
VII. Spatiul
Necesitatile de spatiu pentru puii de strut nu au fost stabilite cu precizie, insa Asociatia Americana pentru Struti a sponsorizat proiecte de cercetare in Kenya, si au observat ca puii plasati in tarcuri de 9,3 metri patrati/pui dezvolta probleme digestive, probleme cu picioarele, cu ciuculitul si alte probleme comune prezentate deja.
Puii care dispun de 23 metri patrati/pui, de la clocire pana la varsta de 3 luni, nu vor suferi de aceste afectiuni.
Exista o serie de optiuni in ceea ce priveste marimea tarcurilor si adaposturilor pentru pui, in functie de varsta si de numarul acestora:
la inceput, se plaseaza nu mai mult de 3 pui intr-un tarc de 1,2x1,5 metri.pentru primele 2-3 saptamani, se plaseaza 100 de pui intr-un spatiu de 15 metri lungime.dupa 3 saptamani, aceasta lungime trebuie dublata pana la varsta de 6 saptamani. Un numar prea mare de pui poate cauza probleme ca stres, mancatul penelor sau malnutritie.marimea tarcului pentru puii de 6 saptamani trebuie sa fie de 3,5 metri/pui.
pentru grupuri de 25 pui, spatiile trebuie sa fie de 10x40 metri (1, 6 metri/strut). Trebuie facuta rotatia pasarilor de doua ori pe saptamana, pentru a reduce la minim contaminarea cu bacterii. Campul poate fi semanat cu lucerna, pentru a imbunatati dieta. La varsta de 6 saptamani, nu sunt necesare spatii pentru dormit eleborate; dar trebuie sa existe spatii pentru protectie in fata conditiilor neprielnice de vreme. Ele trebuie construite astfel incat sa fie curatate si incalzite cu usurinta, mai ales in timpul iernii.
la varsta de 3 luni, strutii sunt plasati pe pasuni largi, de cel putin 0,1 hectare/pui.
La 6 luni, pasarile pot fi transferate pe pasuni foarte mari (0,2 hectare/pui) pentru pasunat extensiv. Ca alternativa, ei pot fi trecuti pe un program de hranire, unde rata de crestere este controlata, pentru a obtine maximum de productie. Aceste pasari sunt plasate pe pasuni mici de 50x70 metri/25 pasari.
strutii plasati in spatii temporare, pentru vizionare inaintea vanzarii, cu o suprafata de 2 m patrati/greutatea de 50 kg. Un strut adult de 110-160 kg va necesita un spatiu de 6 metri patrati.
VIII. „Totul intrat - totul iesit”
Acest sistem trebuie folosit cu exactitate de catre crescatorii de struti. Situatia ideala consta in a depozita toate ouale odata pe saptamana. Puii care rezulta din aceste oua sunt tinuti impreuna intr-un singur tarc pana la varsta de trei luni. Tracul este apoi curatat, dezinfectat si lasat liber timp de 30 de zile pentru a elimina bacteriile naturale.
Facilitatile pentru pui trebuie construite pentru a usura managementul.
Se recomanda sa se evite mutarea puilor dintr-un tarc in hambar,pe cat posibil. Producatorii au tendinta sa plaseze puii tineri, cu un sistem imunitar precar, intr-un tarc ce abia a fost eliberat de catre puii mai varstnici. Puii mai batrani sunt mutati intr-un tarc curat, iar cei mai mici, intr-unul infectat!!!
IX. Traficul
Traficul intr-o ferma ar trebui sa fie unidirectional, incepand cu pasarile cele mai tinere (ouale) pana la cele mai batrane, fara a se intoarce in urma.
Trebuie interzis accesul vizitatorilor in incubator si zonele de crestere a puilor, din consideratii de ordin economic.
Se poate apela la supraveghere prin camere video, pentru a elimina excesul de trafic in cadrul fermei. Trebui retinute persoanele care viziteaza fermele, si care reprezinta risc de contaminare pentru pui.
X. Pasarile salbatice
Pasari precum randunele sau porumbei pot cauza probleme considerabile, atunci cand puii sunt transportati in afara hambarului. Ele consuma cantitati mari de cereale din hrana puilor. Adesea, pasarile sunt intr-un numar atat de mare, incat puii de strut se sperie si nu mai mananca.
X.Sexarea puilor
Deoarece diferentele de penaj care fac posibila deosebirea sexelor devin evidente abia spre varsta de doi ani, este necesara sexarea puilor prin examinarea vizuala a falusului (prezent la ambele sexe).
Sexarea poate fi realizata la orice varsta, dar studiile au aratat ca la 12 saptamani aceasta operatie poate fi efectuata cel mai simplu. Examinarea puilor mai mici este mai complicata, iar examinarea puilor mai mari este mai dificila pentru ca necesita o examinare interna, care complica lucrurile.
La varsta de 12 saptamani, puii de strut pot fi examinati in picioare, eventual tinuti de ina o persoana. Cel care efectueaza examinarea trebuie sa ridice coada pasarii cu mana stanga, in timp ce cu mana dreapta se apaca deasupra cloacei.
Falusul masculului este mai mare, curbat si mai cartilaginos ca al femelei. Pentru a avea siguranta in privinta sexarii, este recomandabil sa examinati mai multe pasari inainte sa va pronuntati asupra sexului.
In cazul in care nu aveti certitudini asupra sexului uni pui, puteti reveni dupa cateva saptamani pentru a va edifica.

strutibizz.tripod.com

MIGRATIA BERZELOR

Călătoare între continente
Barza albă ne părăseşte pe la mijlocul lui august, începutul lui septembrie. Prima dată pleacă puii, care vor fi urmaţi după câteva zile de către adulţi. Nici părinţii nu călătoresc împreună: legătura dintre ei se destramă la sfârşitul sezonului de cuibărit.
În general, berzele călătoresc în grupuri formate din peste o sută de păsări. Din cauza mărimii lor şi a aripiilor lungi şi late, berzele nu pot efectua zboruri active prin bătăi de aripi o perioadă mai lungă de timp. Astfel, ele sunt nevoite să parcurgă cea mai mare parte a drumului prin zbor planat. În acest scop, berzele se folosesc de curenţii calzi ascendenţi care se formează ziua deasupra uscatului. În aceste locuri, aerul cald se ridică ca într-un horn purtând în sus şi berzele. Rotindu-se cu aripile întinse, berzele ating în 3-4 minute înălţimi de 600-800 m, după care una câte una încep să părăsească curentul ascendent. Într-un front larg, probabilitatea găsirii unui alt curent ascendent creşte. Aflate în zbor planat, glisează 3-50 de kilometri până la următorul „horn”, de unde este reluat procedeul descris. În mod firesc, berzele pot migra numai ziua şi numai deasupra uscatului, pentru că deasupra suprafeţelor de apă nu se formează curenţi calzi ascendenţi.
Pe baza datelor a celor aproximativ 30 000 de berze inelate regăsite, ştim că berzele din Europa ocolesc Marea Mediterană prin două căi: păsările din vestul Europei migrază prin Strâmtoarea Gibraltar, iar berzele din România împreună cu celelalte păsări provenind din Europa Centrală şi de Est ajung în Africa prin traversarea Bosforului. Pe baza datelor a celor aproximativ 400 de berze inelate în Bazinul Carpatic, regăsite ulterior în Africa, ştim că zonele de iernare a păsărilor noastre se întind de la obârşia Nilului până în sudul Africii. În ultima vreme, migraţia berzelor se urmăreşte cu ajutorul unor radioemiţătoare. Datele obţinute prin urmărirea prin satelit a 120 de berze pe spatele cărora au fost ataşate asemenea radioemiţătoare ne arată că viteza migraţiei este de 30-90 km/oră, iar într-o singură zi berzele parcurg în medie distanţe de 220 km. De asemenea, s-a constatat că în ultima vreme zonele de iernare a speciei s-au mutat mai spre nord: tot mai multe păsări din Europa occidentală iernează în Spania, iar berzele din estul Europei tot mai rar ajung până la Africa de Sud.Zonele staţionare preferate de berze în Africa sunt terenurile deschise, înierbate (savanele). Aici îşi petrec timpul hrănindu-se şi odihnindu-se până la momentul reîntoarcerii. Berzele noastre se hrănesc în Africa preponderent cu insecte. Primăvara, berzele se întorc pe acelaşi traseu pe care îl traversează şi toamna, însă migraţia de primăvară este mai rapidă. Berzele tinere nu se întorc acasă pentru cuibărit, ele hoinăresc de-a lungul căii de migraţie până la vârsta de 2-3 ani. Vor începe să clocească numai la vârsta de 3-4 ani, când ating maturitatea sexuală. În general îşi caută un loc de cuibărit situat la o distanţă de 50-100 km faţă de locul lor de naştere, dar câteodată se întâmplă să ajungă să cuibărească şi la distanţe mult mai mari.
În 2004-2005, Societatea Ornitologică Română în colaborare cu Ligue pour la Protection des Oiseaux (Liga pentru Protecţia Păsărilor - BirdLife Franţa) şi cu sprijinul financiar al Ministerului Ecologiei şi Dezvoltării Durabile din Franţa, a derulat un proiect ale cărui obiective au fost evaluarea şi ocrotirea populaţiei de barză albă din Lunca Dunării.
O noutate absolută pentru ornitologia română, dar şi pentru cea din sud-estul Europei, a fost cea de urmărire a migraţiei berzelor albe din România spre cartierele de iernare prin sistemul satelitar Argos. În acest scop au fost ataşate radioemiţătoare alimentate de baterii solare pe spatele a trei exemplare de barză albă.
Această acţiune a oferit informaţii importante referitoare la migraţia berzelor albe din România, la locurile de iernat, căile de migraţie şi zonele de popas.

WWW.ciconia.ro

BARZA ALBA(CICONIA CICONIA)

Azi 29.03.2009 am zarit pe cerul senin al Romaniei 4 berze albe.Probabil acesta e un semn ca primavara a sosit sau urmeaza sa soseasca.Oricum am fost fascinat si placut surprins cand am vazut cele 4 exemplare.Barza alba e una din speciile de pasari de-o frumusete covarsitoare mi se opreste respiratia atunci cand am posibilitatea sa le urmaresc indeaproape.Cred ca barza alba e prima din speciile migratoare care se intorc acasa in fiecare an.
Sa le uram Bun Venit din nou acasa si sa incercam sa le pretuim si mai mult decat am facut-o pana acum.

Sa tineti minte

1 APRILIE ZIUA MONDIALA A TUTUROR PASARILOR DE PE TERRA

12 MAI ZIUA MONDIALA A PASARILOR MIGRATOARE

În acest an prin Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare se va sublinia impactul pe care schimbările climatice îl au asupra păsărilor migratoare. Pentru a înţelege mai bine acestea vom face o scurtă prezentare a originii păsărilor şi a migraţiei acestora.
Originea păsărilor încă reprezintă un subiect controversat. Cei mai mulţi biologi consideră că păsările au evoluat din dinozaurii de pradă bipezi. Această teorie este susţinută de multe fosile descoperite în ultimii 150 de ani. Descoperirea lui Archaeopteryx, în special, a convins mulţi oameni de faptul că păsările moderne se trag din dinozauri.
Teoria descendenţei păsărilor din dinozauri nu este unanim acceptată. Există biologi care consideră că primele păsări au evoluat cu mult înainte să apară Archaeopteryx, cam în aceeaşi perioadă cu primii dinozauri, probabil din strămoşi reptilieni patrupezi. Conform acestei teorii, multe specii de păsări au apărut şi apoi au dispărut o dată cu dinozaurii.
Indiferent cum au evoluat, păsările au devenit unul dintre cele mai diverse şi mai de succes grupuri de animale de pe planetă. În prezent, se cunosc aproape 9 700 specii de păsări, care ocupă fiecare habitat şi fiecare nişă ecologică imaginabilă.
Migraţia păsărilor este un fenomen remarcabil, întâlnit în cazul a sute de specii din întreaga lume. Multe specii de păsări din regiunile temperate şi tropicale îşi petrec viaţa aproximativ în acelaşi habitat, însă altele migrează pe distanţe foarte mari, în funcţie de schimbarea anotimpurilor.
Unele specii de păsări migrează datorită surselor de hrană. Păsările care trăiesc în zonele mai calde, din preajma Ecuatorului, îşi pot găsi hrana în tot timpul anului, însă aici ziua este mult mai scurtă, ajungând la numai 12 ore chiar pe linia Ecuatorului. Pentru că majoritatea speciilor de păsări îşi reperează hrana folosindu-şi văzul, durata scurtă a zilei limitează perioada în care se pot hrăni, iar aceasta poate fi o problemă foarte mare în special pentru părinţii care încearcă să adune hrană pentru puii lor înfometaţi. Deplasându-se către nord sau către sud, înspre zone cu climă mai caldă, păsările migratoare se asigură că pot găsi hrană pe tot parcursul anului, profitând în acelaşi timp de zilele mai lungi din zonele mai apropiate de poli.
Există diverse specii de păsări care migrează, străbătând uneori mii de kilometri. Cea mai impresionantă specie migratoare este rândunica arctică. Aceasta îşi fac cuibul la nord de Cercul Arctic, însă migrează 17.600 km spre sud, când vara nordică se transformă în iarnă. Multe specii de raţe, gâşte şi lebede migrează spre sud, din regiunile arctice spre Europa, Asia şi America de Nord, în timpul iernii, revenind în regiunile nordice primăvara, pentru a se înmulţi. Mecanismele care declanşează migraţia păsărilor nu sunt încă pe deplin înţelese de oamenii de ştiinţă, deşi durata zilei, direcţia vântului şi modificările hormonale par să fie elemente determinante esenţiale. De asemenea, nu se ştie încă sigur cum îşi găsesc drumul înapoi spre casă păsările care migrează pe distanţe foarte mari. Anumite studii sugerează că aceste specii se ghidează după soare şi după stele, precum şi după anumite detalii ale peisajului. Alte specii se pare că folosesc câmpul magnetic al Pământului, care le ajută să îşi găsească drumul atunci când zboară pe deasupra unui peisaj foarte monoton sau pe deasupra oceanului.
Păsările sunt ameninţate de multe pericole. Ca în cazul tuturor animalelor, supravieţuirea lor depinde integral de mediul în care trăiesc. Sunt foarte sensibile la schimbările din ecosistemul lor. Chiar şi deteriorări minore ale mediului lor pot avea urmări catastrofice asupra populaţiei de păsări. În 2002, Uniunea Internaţională pentru Protecţia Naturii a estimat că 1.192 specii de păsări erau în pericol de dispariţie la nivel mondial, la momentul respectiv. 800 dintre acestea erau în mod deosebit vulnerabile - adică aproximativ 20% din toate speciile de păsări cunoscute. Pierderea habitatului lor natural este cea mai mare ameninţare cu care se confruntă păsările. Despăduririle, defrişările, asanarea mlaştinilor, plantarea unor arbori non-nativi şi pierderea zonei rurale în favoarea dezvoltărilor urbane reprezintă pericole majore pentru păsări. Ca urmare, multe alte specii înregistrează o scădere pronunţată a numărului de indivizi. Asemenea pierderi sunt cu precădere grave pe insule, unde populaţiile de păsări sunt adesea foarte reduse la număr şi foarte fragile. Schimbările de climă, datorate fenomenului de încălzire globală, au şi ele consecinţe imposibil de neglijat asupra populaţiei de păsări, la nivel mondial, provocând întreruperea ciclurilor reproductive ale multor specii şi silind speciile migratoare să îşi schimbe obiceiurile legate de migraţie. Păsările migratoare sunt considerate indicatorii a efectelor schimbărilor climatice care pot afecta şi alte grupuri de animale sălbatice. Majoritatea speciilor migratoare pot fi influenţate de schimbări climatice cum sunt modificările regimului apelor, limitarea resurselor de hrană sau modificările distribuţiei, abundenţei şi prezenţei în timp ale speciilor pradă, creşterile nivelului mărilor, modificările habitatelor sau creşterea frecvenţei furtunilor.
Poluarea este un alt factor major de risc pentru populaţiile de păsări. Insecticidele, în special, reprezintă o problemă gravă: multe specii de păsări se hrănesc cu insecte, iar diminuarea populaţiilor de insecte le afectează în mod direct numărul. Efectele toxice ale acestor substanţe chimice pot ucide în mod direct sau pot avea efecte secundare, ca de pildă subţierea coajei oului. Ca urmare, şi alte specii de păsări au de suferit, în special cele care se hrănesc cu păsări mai mici, de exemplu vulturul sau uliul. Diminuarea populaţiei de şoimi călători în anii 1960 şi 1970 se pare că a fost rezultatul direct al otrăvirii păsărilor cu DDT. Şi petele de petrol provoacă pagube imense în rândul populaţiei de păsări, năclăindu-le penele şi otrăvindu-le. Asemenea accidente ecologice au declanşat scăderea dramatică a numărului de păsări marine.

FASCINANTA LUME A PASARILOR

posta electronica

Daca aveti nelamuriri sau sugestii ,daca nu intelegeti ceva sau daca doriti sa aflati cat mai multe despre viata acestor creaturi numite pasari imi puteti trimite mail la adresa birdsandeggs@yahoo.com

INCUBATIA OUALOR DE STRUT

I. Metode
Sunt consacrate doua metode de incubatie pentru strutii domestici - naturala si artificiala.
Majoritatea crescatorilor de struti africani perfera metoda naturala de incubatie deoarece sunt de parere ca puii obtinuti pe cale artificiala nu sunt la fel de sanatosi. Acest fapt este probabil adevarat, deoarece puii cei mai puternici pot supravietui in conditii naturale; cu toate acestea, putini pui supravietuiesc la incubatia pe cale naturala. De asemenea, permitand strutilor sa stea pe oua pana la 6 saptamani, poate cauza tensionarea acestora, deteriorandu-le conditia. Atat femela cat si masculul impart responsabilitatile de clocire, masculul mai ales noaptea iar femela ziua. Daca femela poate sta pe oua, ea va depune cate un ou la interval de doua zile, cumuland astfel 12-15 oua pe luna.
Cuibul este o groapa nu foarte adanca in pamant; poate fi marit prin saparea unei mici gropi in pamant, langa cuib, umpluta cu nisip, iar in jurul ei se construieste o ridicatura.Producatorii din Statele Unite sunt adeptii incubatiei artificiale; ei considera ca investitia in incubatia naturala este mult mai mare.
O productie mare de oua se obtine daca ouale sunt indepartate din cuib in fiecare zi. Daca se apeleaza la incubatia artificiala, se colecteaza ouale de doua ori pe zi, se depoziteaza, se racesc la 18-21 grade Celsius, si se plaseaza in incubator timp de 7-10 zile. Daca ouale nu sunt incubate in 7-10 zile, rata de clocire este semnificativ redusa.
Principii generale de incubatie
Perioada medie de incubatie
42 – 43 zile
Temperatura medie
36 grade Ceslius
Umiditate relativa
23% - 26%
Rotatia6 – 8 ori/zi
Depozitarea10 zile – 12–15 grade Celsius
II. Facilitati pentru incubatie si clocire
Sunt necesare sisteme performante de incubatie si clocire. Alaturi de struti, aceste sisteme reprezinta o importanta investitie financiara.
Aceste tehnici au fost perfectionate, contribuind la reducerea mortalitatii timpurii. Ventilatia inadecvata, umiditatea improprie au reprezentat probleme majore in trecut.
Obiectivul incubatieiil reprezinta crearea conditiilor necesare pentru ca din ouale fertile sa rezulte pui de strut intr-o perioada de 42-43 zile, folosind echipament special. In natura, parintii-struti asigura in mod instinctiv conditiile de mediu pentru clocire, dar in mediul artificial, trebuie creat un mediu similar.
Facilitatile pentru incubatie difera de la o ferma la alta, in functie de buget, dimensiunea afacerii, cladirile existente. Fiecare producator trebuie sa puna la punct o structura, permanenta sau temporara, in functie lde numarul anticipat de oua.Dimensiunile actuale ale echipamentelor pentru incubatie si clocire vor varia, de aceea trebuie stiute aceste dimensiuni, inainte de a sti suprafata cladirii.
La planificarea facilitatilor trebuie avute in vedere:
izolarea fata de circulatia persoanelor
controlul de mediu asupra camerelor si cladirii
igienizarea camerei
sursa de curent de rezerva
extinderea ulterioara
spatii adecvate pentru provizii
spatiu pentru depozitarea echipamentului necesar pentru incubator.
Incubatorul trebuie astfel proiectat incat sa asigure temperatura, umiditate si circulatia aerului constante.
III. Echipament
Pe piata actuala exista mai multe tipuri de echipamente pentru incubatie si clocire.
Un incubator are 4 functii de baza:
1.controlul temperaturii
2.controlul umiditatii
3.circulatia adecvata a aerului
4.mecanismul de rotatie (acest mecanism nu este prezent la instalatiile de clocire)Fiecare dintre acesti factori poate cauza erori fatale in procesul de incubatie.
1. Temperatura
Valorile recomandate variaza intre 32,2 grade Celsius si 36,6 grade Celsius dar valorile cele mai comune sunt cuprinse in intervalul 35,5-36,6.
2. Umiditatea
Este de asemenea foarte importanta. Ouale trebuie sa piarda o anumita cantitate de apa in timpul incubatiei – 13-15% din greutatea initiala. Umiditatea si circulatia aerului joaca un rol important in pierderea apei. Umiditatea trebuie sa aiba valori cuprinse intre 20-40%. Pierderea de apa va fi determinata prin cantarire saptamanala.
In functie de pierderea in greutate a oului, se opereaza ajustari in incubator in ceea ce priveste umiditatea. Pentru a tine o evidenta clara, se recomnada un registru operat pe calculator.Umiditatea relativa trebuie mentinuta la valoarea de 25% pana in ziua a 40-a, dupa care se trece la valoarea de 35-40%.
Vor exista diferente de marime la oua, de forma si porozitate. Ca urmare, temperatura si umiditatea in incubator trebuie ajustate.
3. Circulatia aerului
In timpul incubatiei, ouale consuma oxigen (respiratie) si elimina dioxid de carbon. Deoarece embrionul se dezvolta mai ales dupa primele 6 saptamani, creste si consumul de oxigen, deci si cantitatea de dioxid de carbon eliminata. De aceea, este ESENTIALA circulatia adecvata a aerului in cadrul sistemelor de incubatie!
4. Pozitia
Ouale de strut trebuie depozitate cu capatul mai mare in sus la o temperatura de 18-21 grade Celsius. In acest timp, trebuie sa se efectueze rotatia oualor in fiecare zi.
Acordati atentie speciala sacului de aer!
Sacul de aer se formeaza dupa 24 ore de la depunerea oualor. Nu va grabiti sa puneti oul in incubator. In sacul de aer se colecteaza albumina ce contine un factor antibacterial necesar pentru embrion. Cu cat sta mai mult, cu atat calitatea va fi crescuta.
Sacul de aer nu trebuie sa fie mai larg de 6 mm, sau mai mic de 4 mm.
Ouale mai mari de 10 zile au o rata de succes scazuta.
5. Rotatia
Ouale trebuie intoarse de 2-3 ori pe zi inainte de a fi plasate in incubator.
6. Salubritatea
Sunt plasate in incubator doar ouale curatem si solide.
Apa pentru dezinfectare trebuie plasata la intrarea in incubator.
Se vor purta doar haine si incaltaminte sterile, chirurgicale in incubator. Inainte de inceperea activitatii, mainile trebuie spalate si dezinfectate.
7. Cantarirea
Cantarirea oualor saptamanal determina pierderea in greutate a acestora, permitand adaptarea factorilor de umiditate si temperatura. Cei mai multi producatori se asteapta la o pierdere de 15-18%.

STRUTIBIZZ.TRIPOD.COM

CATEVA INFORMATII FOARTE IMPORTANTE DESPRE OU

Oul reprezintă o sursă perfect echilibrată de proteină şi grăsimi uşor digestibile. În plus, oul este o sursă importantă de energie şi de nutrienţi.
Proteinele din ou sunt bogate în aminoacizi esenţiali şi, din această cauză, oul a fost ales ca aliment standard al eficacităţii proteinei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Oul este unul dintre cele mai hrănitoare alimente. Un ou cu masa de 50g are o valoare energetică de 90-100 calorii, echivalentă, ca valoarea nutritivă, cu aproximativ 150g lapte, 40g carne sau 20g brânză uscată. Digestibilitatea oului este foarte ridicată: 97% pentru albuş şi 100% pentru gălbenuş.
Alături de lapte, oul reprezintă alimentul cel mai bogat în fosfor asimilabil – nutrient fundamental pentru copii. Gălbenuşul este bogat în fier, un ou asigurând aproximativ 30% din necesarul zilnic de fier.
Oul are un potenţial nutritiv foarte mare, el conţinând trofinele esenţiale pentru o alimentaţie echilibrată. Protidele oului au o mare valoare biologică, având cel mai echilibrat conţinut de aminoacizi esenţiali. De asemenea, oul este o sursă importantă de fosfor lecitinic, fier bine asimilabil, calciu, precum şi de numeroase vitamine. Grăsimile din ouă, valoroase din punct de vedere biologic, asociate cu lecitină şi cefalină, constituie tonifianţi apreciaţi pentru activitatea nervoasă superioară.
Structura şi compoziţia chimică a oului
Oul este format din trei părţi distincte: coajă, albuş şi gălbenuş. Raportul procentual între ele variază în funcţie de caracteristicile păsărilor de la care provin ouăle şi este în medie:
Coajă: 10-12%;
Albuşul: 58-60%;
Gălbenuşul: 29-31%.
1. Coaja sau cochilia constituie învelişul exterior al părţilor comestibile ale oului.
Culoarea ei variază de la alb până la brun-roşcată cu intensitate diferită, în funcţie de rasă sau hibrid. Suprafaţa cojii este acoperită cu o peliculă subţire denumită cuticulă; ea are un rol protector, împiedicând evaporarea lichidelor din interiorul oului şi totodată pătrunderea murdăriei şi microbilor în ou.
ATENŢIE!!! Prin distrugerea cuticulei, în urma spălării sau frecării cojii cu materiale aspre, se favorizează alterarea ouălor prin pătrunderea germenilor microbieni în interiorul său.
2. Albuşul: este un lichid gelatinos, vâscos, de culoare albă, cu o densitate medie de 1,042. Este format din 4 straturi de consistenţă diferită, cel dinspre gălbenuş fiind cel mai dens.
Compoziţia chimică medie a albuşului este:
Apă 85%;
Protide 12,7%;
Grăsime 0,3%;
Substanţe organice neazotoase - 0,7%;
Săruri minerale 0,6%.
Albuşul conţine mai multe feluri de albumine, solubile în apă, care se coagulează la 50-60°C. Printre albumine: ovoalbumina (80%) şi ovoglobulina, în a căror structură intră aminoacizii. În compoziţia oului intră şi mai mulţi fermenţi, dintre care cel mai important este lizozima, care are rol bactericid şi ajută la păstrarea ouălor.
3. Gălbenuşul: se prezintă ca un corp sferic, a cărui culoare variază de la galben deschis sau închis pană la galben roşiatic sau portocaliu închis în funcţie de alimentaţia păsărilor.
Gălbenuşul este format dintr-o emulsie densă de globule foarte mici, bogate în grăsime, învelită la exterior cu o membrană numită membrană vitelină. Gălbenuşul este format din două părţi: prima reprezintă discul germinativ, adică punctul mic şi albicios de pe suprafaţa gălbenuşului care adăposteşte ovula.
Discul germinativ are o dimensiune de cca 2-3 mm, el se continuă spre centrul gălbenuşului cu straturi concentrice de culoare mai deschisă decât restul gălbenuşului şi care se numeşte latebră. Discul germinativ împreună cu latebra formează vitelusul formativ, locul unde se formează embrionul, dacă oul este fecundat. Restul gălbenuşului, a doua parte, constituie rezerva de hrană a embrionului la începutul dezvoltării lui şi de aceea se numeşte vitelus nutritiv.
Fiind bogat în grăsimi (lipide, lecitină, colesterol) care sunt mai uşoare decât albuminele, gălbenuşul este mai uşor (mai puţin consistent) decât albuşul. De aceea, când oul este ţinut culcat mai mult timp în aceeaşi poziţie, gălbenuşul se ridică treptat în partea de sus a oului şi se lipeşte de coaja oului, favorizând pătrunderea germenilor patogeni în interiorul oului, producând alterarea lui.
La oul proaspăt, gălbenuşul este ţinut în centrul oului cu ajutorul şalazelor.
Gălbenuşul conţine:
Apă 51%;
Proteine 16%;
Lipide 31%;
Săruri minerale 1,1% (sub formă de fosfor; fier; magneziu; potasiu; calciu);
O cantitate importantă de vitamine (A; B1; B2; D; E), enzime şi substanţe colorante (xantofilă).
Structura oului:

Cuticula;
Coaja;
Porii cojii;
Membrana cochilieră internă;
Camera de aer;
Membrana cochilieră externă;
Şalaze;
Stratul extern de albuş fluid;
Stratul de albuş dens;
Stratul intern de albuş fluid;
Stratul intern de albuş dens;
Membrana vitelina;
Disc germinativ;
Vitelus alb cu latebră în centru;
Vitelus galben.

WWW.desprepui.ro

Am recoltat ouale din cuibar pentru incubatie

SFATURI PRACTICE PRIVIND INCUBAREA OUALOR DE PASARI

La pasari, ca si la celelalte specii de animale, fecundarea se produce in interiorul organismului femel. Dezvoltarea embrionului in continuare, se face in afara organismului pasarii, in conditii optime asigurate de om, in cazul incubatiei artificiale (temperatura, umiditate, ventilatie), sau de closca in cazul incubatiei naturale. Acest proces denumit si clocit, dureaza aproximativ 3 saptamani la gaini, 4 saptamani la curci, o luna la gaste. Pentru a realiza un procent de ecloziune cat mai mare de la o closca (peste 70%) sau de la fiecare serie de oua pusa la incubator, trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte: - starea de sanatate a pasarilor; - raportul de sexe (un cocos la 10-12, un ratoi la 5-7 rate, un gascan la 3-4 gaste, un curcan la 12-15 curci); - vasta maxima de folosire pentru reproducere (4-5 ani la cocos, curcan, ratoi si 6-7 ani pentru gascani); - reproducerea la pasari are loc dupa varsta de 11 luni la cocosei si curcani si dupa varsta de 2 ani la ratoi si gascani; - calitatea si cantitatea furajelor administrate pe cap si pe zi; - prospetimea oualor folosite la incubatie (maxim 7 zile la gaini, 6-8 zile la curci curci, gaste, rate); - varsta pasarilor (cele mai bune oua pentru incubat sunt obtinute in primul an de exploatare de la gaini si se mentine 1,5 ani, iar la curci, gaste si rate in al doilea an si se mentine 3-4 ani); - ouale pentru incubat (clocit) trebuie sa fie curate, cu coaja neteda, intacta, de marime normala. Dupa recoltare, ouale se asaza in cofraje cu varful ascutit in jos, se tin intr-o camera racoroasa, slab luminata sau chiar la intuneric, cu o temperatura de 12°C si cu posibilitati de aerisire (ventilare). Embrionul incepe sa se dezvolte chiar din momentul cand a avut loc fecundarea in oviduct, fapt pentru care trebuie sa se asigure oualor un regim de temperatura care sa inceteze metabolismul, fara a-l degrada, mai ales vara, cand la temperatura de 28°C in atmosfera se continua dezvoltarea embrionului. In gospodariile populatiei se folosesc incubatoare de capacitate mica (60-150 bucati oua), majoritatea construite artizanal, fara a respecta tehnologia de incubatie, conditiile biologice necesare dezvoltarii embrionului. Daca la closca, oul are asigurate conditii naturale de microclimat (temperatura, umiditate, ventilatie), la incubatia artificiala trebuie sa se asigure in interiorul incubatoarelor, indiferent de capacitatea lor, o temperatura optima de 37,5-37,8°C la ouale de gaina. In acelasi timp, ouale se intorc de cel putin trei ori pe zi pana in a 18-zi de incubatie, cand incepe ecloziunea (sa ciocneasca). Dupa 18 zile de incubatie, in incubator se scade temperatura, umiditatea creste (apa mai multa), ouale sunt aerisite (ventilate mai des) pentru a favoriza iesirea puilor din ou.
fermierul.ro

DESPRE INMULTIREA FAZANILOR

Cel mai târziu la sfârşitul lui februarie, cuştile pentru depunerea ouălor trebuie pregătite pentru primirea femelelor. În colţuri se pun rămurele de copaci, mărăcini, care pot fi folosite drept ascunzătoare pentru femelele care vor să-şi depună ouăle în locuri ascunse sau întunecoase. Grupele se formează cel mai târziu în prima jumătate a lunii martie, pentru ca păsările să aibă timp să se obişnuiască cu noul adăpost. Dacă nu se cunosc, unii masculi mai agresivi îşi pot răni sau chiar ucide partenerele. Din acest motiv, în primele zile ale convieţuirii, masculul este separat într-o parte a volierei, cu o plasă de sârmă, pentru câteva zile. După ce începe să manifeste o atitudine binevoitoare faţă de femele, peretele despărţitor este înlăturat, însă compartimentul masculului trebuie urmărit cu atenţie timp de încă câteva zile. Riscurile se micşorează dacă în volieră există destule plante vegetale şi locuri de ascuns pentru femele.
Din cea de-a 2-a jumătate a lunii martie încep să se manifeste instinctele sexuale ale fazanilor. Începe perioada de călduri. Masculii devin mai neliniştiţi, se umflu în pene, se învârt în jurul femelelor cu un mers specific, bat din aripi şi emit tot felul de sunete. La scurt timp se manifestă instinctele sexuale şi la femelele depunătoare de ouă. Încrucişarea se realizează, de obicei, la primele ore ale dimineţii. Dacă sunt foarte excitaţi şi le incomodează pe femele, masculii trebuie separaţi, până când se liniştesc.
Spermatozoizii fazanilor sunt foarte rezistenţi şi sunt în stare să fertilizeze câteva ouă.
Înainte de depunerea ouălor, femelele încep să facă mici găuri pentru cuibar. Găurile trebuie să fie lărgite şi în jurul lor se pune iarbă, frunziş sau muşchi. Cuibul poate fi făcut bucăţi de pământ scoase împreună cu iarbă.
În libertate, o femelă poate depune între 16 şi 18 ouă, înainte de a începe clocirea lor. În captivitate, numărul ouălor recoltate de la o singură făzăniţă poate ajunge la 70 de bucăţi de-a lungul a 3 luni: aprilie-iunie. Media este situată în jurul a 55 de ouă/femelă. Se pot recolta ouă şi mai târziu, în luna iulie, dar ele au o fertilitate foarte scăzută.
Ouarea începe după ce vremea se încălzeşte, în mod normal în jur de mijlocul lui aprilie şi se termină, tot de obicei, în prima jumătate a lui iunie. Condiţiile climaterice nefavorabile pot amâna procesul de depunerea ouălor iar cele favorabile îl pot accelera cu 10-15 zile.
La începutul primăverii, în cazul unei răciri bruşte, procesul de depunere a ouălor poate fi încetinit sau oprit, însă după încălzirea vremii, el este reluat. Femelele din rasele mai productive de ouă o dată la 2 zile, în special seara. Ele devin neliniştite, fug haotic în diferite direcţii şi înainte de ouare se îndreaptă spre cuibar. Femelele din rasele de vânătoare ouă uneori dezordonat, acolo unde se găsesc pe moment.
Capacitatea de ouare şi fertilitatea depind de mulţi factori. Pe primul loc se află condiţiile de creştere şi alimentaţia. Pe cel de-al 2-lea loc se află vârsta. Cei mai buni indicatori îi au femelele aflate în al doilea ciclu de ouare. Fertilitatea la unii masculi mai vârstnici este mai mare decât la cei tineri. Puii rezultaţi de la părinţi mai în vârstă au o mai mare vitalitate şi sunt mai rezistenţi la boli.
Există metode de stimulare artificială a producţiei de ouă: femelele sunt închise în cuşti luminate artificial şi natural, succesiv, astfel încât perioada de lumină zilnică să fie de 13 ore, începând cu 1 martie. La rândul lor, masculii trebuie supuşi acestui regim începând cu o lună mai devreme.
La începutul sezonului pentru ouare, fertilitatea este întotdeauna mai mică însă ajunge, după câteva zile, la capacitatea sa maximă. În cazul unei bune îngrijiri şi a unei hrăniri cu produse de origine animalieră, fertilitatea la fazani poate fi de peste 95%, fenomen rar întâlnit la alte rase de păsări de curte. Atunci când nu sunt bine hrăniţi, când nu au suficiente substanţe minerale şi vitamine în tain, este posibil ca unele păsări, în special masculii, să spargă ouăle aflate la clocit. Cojile de ouă care se dau ca adaos de substanţe minerale trebuie să fie bine fărâmiţate. În luna mai fertilitatea ajunge la valoarea maximă, de 98%.
Ouăle fazanilor sunt foarte slabe şi au un înveliş fragil, de aceea trebuie să se umble cu foarte mare atenţie cu ele, în special atunci când păsările sunt crescute în voliere. Ouăle trebuie strânse în mod regulat, de 2-3 ori pe zi, iar în cazul unei vremi ploioase sau foarte calde – mai des. Ouăle adunate se pun în suporturi din carton pentru ouă, curate, cu vârful în jos. Ouăle mai mici sunt învelite în hârtie, pentru a nu se fisura în timpul transportului. Ouăle de fazan se păstrează la fel ca cele de găină. La recoltare se va însemna cu un creion negru, moale, data recoltării şi numărul boxei, pentru a se identifica şi înlocui masculii nefertili.
Ouăle de fazan au culoare verzuie, uniformă, greutatea lor variind între 30-35 de grame. Primele ouă sunt mai mici (32 g în medie), ele crescând de-a lungul perioadei de depunere. Pentru incubaţie, se vor alege ouăle cu o mică strălucire, nu cele mate.
Ouăle adunate sunt marcate prin înscrierea iniţialei rasei şi data ouării. Ouăle trebuie să fie puse în incubatoarele pentru clocit cel mai târziu după 3 zile, deoarece calităţile lor de incubaţie se deteriorează foarte repede. În cazul păstrării ouălor timp de o săptămână, capacitatea lor de clocire se reduce cu 10%, iar în cazul păstrării lor timp de cel mult 10 zile , cu 15-20%. Condiţiile de depozitare sunt 10-13 grade Celsius şi o umiditate de 50-60%. În timpul perioadei de conservare, ouăle vor fi aşezate în poziţie verticală, uşor înclinate, cu partea mai lată în sus. Întoarcerea lor nu este neapărat necesară, important fiind ca durata păstrării să nu depăşească 10 zile.
Unii crescători acordă o importanţă deosebită culorii cochiliei: ouăle mai pigmentate sunt, în general, mai puţin fertile. De asemenea, ei evită incubarea ouălor a căror coajă este rugoasă, care au forme anormale, sau sunt prea mici. Aceste ouă sunt produse de femele la începutul sezonului, şi abia după 4-6 ouări se obţin ouăle cu greutate şi aspect normal.
Dacă nu există suporturi de carton, ouăle pot fi ţinute şi culcate însă trebuie întoarse în fiecare zi la 180 de grade, pentru a-şi păstra capacitatea de clocire. Pentru transportul ouălor se folosesc lădiţe de transport pentru ouă. Mijloacele de transport trebuie să circule cu o viteză mai mică pentru a se evita gropile şi denivelările de pe drum.


Clocirea ouălor

Ouăle de fazan se clocesc într-un interval de 24-25 de zile, cu excepţia raselor la care perioada de incubaţie este de 27-28 de zile. Înainte de a fi introduse în incubator, ouăle se vor lăsa 24 de ore, după transport, pentru a se „odihni”.

Clocirea artificială

În clocitorile fermelor de fazani se folosesc incubatoare automate universale. Pentru nevoile crescătorilor amatori de păsări se produc diferite sisteme de incubatoare plate, cu o capacitate de 100-1000 de ouă, cu indicatori tehnici foarte buni.
În incubatorul cilindric, ouăle sunt puse în câte 4 serii, la intervale de câte 5 zile. Temperatura se menţine constant la 37,8 grade iar umiditatea relativă la 52-56%. În cazul alimentării cu prima şi cea de-a doua serie, porţile de ventilaţie sunt deschise la jumătate, iar după introducerea şi celei de-a 3-a şi a 4-a serii sau când incubatorul este plin, se deschid în totalitate. Umiditatea relativă se menţine prin vaporizarea apei din tăvi şi prin deschiderea gurilor de ventilaţie.
Ouăle se întorc la fiecare 2-4 ore, până în ziua a 21-a. prima examinare de control se realizează în cea de-a 7-a zi, iar cea de-a 2-a, în a 21-a zi. Timp de 5-6 ore temperatura este ridicată la 39,5 grade, iar umiditatea relativă se menţine la 65-70%. În timpul clocirii, temperatura poate fi mărită până la 40 de grade Celsius.
În ultimele zile ale incubaţiei se intensifică schimbul de proteine al embrionilor iar temperatura lor creşte. Pentru a nu se încălzi prea tare, zilnic, de preferinţă dimineaţa, ouăle sunt stropite cu apă de băut, fiartă şi filtrată, cu o temperatură de 38 grade.
În fiecare dimineaţă, se va lăsa uşa incubatorului deschisă 5 minute, apoi progresiv până la 15 minute după 15 zile.
Incubatoarele plate sunt construite cu diferite sisteme de încălzire. Unele au sisteme de încălzire dispuse deasupra ouălor şi, drept rezultat, ouăle care sunt în zona centrală, în imediata apropiere a acestor sisteme de încălzire, se încălzesc mai mult, în comparaţie cu cele aflate pe margine. Acest inconvenient este înlăturat prin mutarea periodică a ouălor.
Alte incubatoare au sisteme de încălzire a vasului cu apă iar umezit şi încălzit are temperatura necesară în întreaga cameră de clocire. La început este menţinută temperatura de 37,5 grade, iar în ultimele 4 zile ea urcă la 39 grade. Umiditatea relativă a aerului este de 60%, iar în ultimele zile de creştere până la 70-80%. Răcirea se realizează la fel ca în cazul incubatoarelor circulare.
Ouăle din incubatoarele plate se întorc din cea de-a 3-a zi până la ieşirea puilor, la fiecare 8 ore sau de 3 ori pe zi.
Incubatoarele plate cu un volum mai mic reacţionează la temperatura din cameră, care trebuie să fie menţinută la o valoare relativ egală. Camerele în care sunt aşezate trebuie să fie aerisite mai des şi la un interval mai scurt de timp. În incubatoarele mai mici mai lipsesc aparatele pentru măsurarea umidităţii, iar clocirea se controlează prin măsurarea temperaturii aerului în camera de clocire.
După ieşirea din ouă şi uscare, puii de fazani sunt aşezaţi într-o baterie de cuşti. Dacă se foloseşte o lampă cu infraroşii, aceasta se ridică la 40 cm deasupra puilor, iar ulterior la 60 cm.
În cazul creşterii naturale, ouăle se clocesc direct pe pământ, unde se răcoresc şi absorb umiditatea necesară pentru dezvoltarea normală a embrionilor.
Întârzierea ecloziunii se datorează temperaturii scăzute din incubator sau eclozionator, a calităţii scăzute a ouălor (vechi). Dacă temperatura este prea ridicată, ecloziunea întârzie, creşte concentraţia de dioxid de carbon, puii vor avea abdomen mare şi murdari de conţinutul oului.
Ecloziunea prematură este datorată temperaturii prea ridicată în eclozionator. Apar pui de talie mică, cu embrion uscat.
Dacă avem exces de aerisire, rezultând o umiditate scăzută în eclozionator, coaja oului se sfărâmă uşor, membrana devine elastică, de consistenţa cauciucului, şi puiul moare asfixiat.
Dacă avem umiditate prea scăzută în eclozionator coroborată cu ouă vechi sau păstrate incorect, aerisire insuficientă sau supraîncălzirii camerei de ecloziune, exces de umiditate în incubator, puii cresc foarte mari şi nu pot ieşi din ou, murind sufocaţi. Aceasta se mai datorează şi oscilaţiilor de temperatură şi în mod special supraîncălzirii în primei săptămâni a incubatorului, incubaţiei la o temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată.
Embrionii mor în ou, datorită excesului de temperatură în incubator în timpul primelor 15 zile, neîntoarcerii ouălor deloc sau neregulat.
Temperatura foarte ridicată în incubator produce hemoragii şi moartea embrionilor în special între a 3-a ţi a 15-a zi de incubaţie. Temperatura prea ridicată în eclozionator în timpul zvântării puilor îi face foarte nervoşi.


Clocirea naturală

Multe rase de fazani nu clocesc ouăle atunci când sunt crescuţi în mediul artificial sau atunci când volierele sunt strâmte. De aceea, crescătorii de fazani preferă să folosească găini sau curci pentru clocirea ouălor de fazani. Sunt preferate găinile care sunt mai liniştite şi nu ciupesc ouăle de fazan. Cloştile trebuie mai întâi deparazitate pentru a se obţine pui sănătoşi şi cu o vitalitate crescută.
Clocirea ouălor de fazan se deosebeşte de clocirea altor păsări de curte. Embrionii se dezvoltă normal numai atunci când au o umiditate suficientă şi solul este răcit. Dacă în cuibar există fân sau paie, care împiedică ouăle să atingă pământul, rezultatele clocirii sunt proaste – fie embrionii mor, fie puii se nasc morţi.
Crescătorii de fazani trebuie să aleagă locul de cuibar într-o poiană cu iarbă, dacă se poate într-o depresiune naturală. Alături de cuibar se pune nişte fân, muşchi sau frunziş, care trebuie să aibă întotdeauna contact cu pământul iar atunci când se usucă, trebuie stropite cu apă rece.
Înainte de a fi pusă pe ouă, cloşca trebuie obişnuită să clocească. Ea este pusă pe nişte ouă încălzite, seara, după ce a fost hrănită şi a băut apă, într-o cameră întunecată, în decurs de două până la trei zile. Dacă ea rămâne aşezată peste aceste ouă, ele trebuie schimbate cu cele de fazan. Sub găinuşe se pun zece ouă, sub găini câte 15 ouă iar sub curci 25 de ouă. Cloştile se ridică în fiecare seară de pe ouă, pentru a fi hrănite cu furaje din cereale. Furajele cu multă apă nu sunt indicate deoarece pot provoca colici şi alte deranjamente ale stomacului. La început, cloştile sunt ridicate de pe ouă pentru o perioadă scurtă – în prima săptămână pentru maxim 10 minute, în cea de-a 2-a săptămână pentru un sfert de oră, iar ultimele zile pentru 20 de minute. Astfel, ouăle se răcoresc iar cloşca se poate hrăni şi adăpa. Unii crescători de fazani consideră că prin atingerea pământului ouăle se răcoresc suficient şi de aceea ridică cloşca de pe cuib o dată la 2 zile. În cea de-a 23-a zi, puii de fazan încep să dea semne de viaţă şi ies din ouă în următoarele 2 zile. Pentru uşurarea ieşirii puilor din ouă, acestea sunt stropite, din cea de-a 18-a zi, cu apă de băut fiartă, care o temperatură de 39-40 grade. După ce puii au ieşit din ouă, cuibul este curăţat de coji iar cloşca şi puii sunt lăsaţi în locul unde vor fi crescuţI.
fazanibizz.tripod.com

IMPERECHEREA CANARILOR

Femela canar va putea incepe sa depuna oua la 2-5 zile de la prima imperechere. Pentru a va asigura ca toate ouale sunt fertile, masculul trebuie lasat in colivie impreuna cu femela, cel putin pana cand aceasta se aseaza pe oua pentru a le cloci.
In perioada premergatoare depunerii, ca si in perioada incubatiei este foarte important sa oferiti femelei posibilitatea de a se imbaia, umiditatea este extrem de importanta atat in “prepararea” oualor cat si in procesul de incubatie (cand ouale din cuib trebuie sa aiba diferite niveluri de umiditate pentru a se dezvolta normal). Dieta femelei este foarte importanta, oferiti-i neaparat suplimente de calciu si minerale (os de sepie, blocuri de minerale), ou fiert tare, fructe si legume proaspete precum: mar, banana, portocala, capsuni, pepene, broccoli, porumb, morcov etc, seminte inmuiate in apa (48 de ore).
In general, femela canar va depune in medie circa 4-6 oua mici si albastrui (desi este posibil sa fie depuse chiar si 8 oua). Ouale sunt depuse dimineata devreme, cate unul pe zi, iar ultimul ou depus este mai albastru decat celelalte. Procesul de incubatie poate incepe cu al treilea – al patrulea ou sau abia dupa depunerea ultimului ou. Ouale fertile raman viabile pana la 7 zile la temperatura camerei daca procesul de incubare nu a inceput, asa ca nu aveti motive de ingrijorare. De aceea, este foarte util sa va notati intr-o agenda datele exacte ale depunerii si ale inceperii incubatiei pentru a putea tine un calendar corect al reproducerii.
Nu neaparat toate ouale depuse sunt fertile, se estimeaza ca doar circa 80-90% din ele vor dezvolta pui. Dupa 2-3 zile de la inceperea incubatiei ouale pot fi verificate pentru a evalua fertilitatea lor si dezvoltarea embrionului dinauntru. Pentru aceasta va trebui sa folositi o mini lanterna (sau sa adaptati o lanterna mai mare) al carei fascicul de lumina sa nu fie foarte puternic (expunerea la caldura puternica omoara embrionul). Spalati-va intotdeauna pe maini inainte sa manipulati ouale, coaja lor este poroasa si bacteriile de pe maini pot omori embrionii! Luati oul si, intr-o camera unde este intuneric, expuneti fundul acestuia (capatul mai lat) la fascicolul de lumina provenit de la lanterna. Daca oul este fertil va trebui sa vedeti imediat sub coaja o retea fina de capilare distincte si rosii, iar embrionul apare ca o pata inchisa la culoare in mijlocul acestei retele.

Veti vedea de asemenea si o bula de aer in interiorul cojii. Daca embrionul este mort va aparea ca o pata de culoare inchisa, uscata in interiorul cojii. Daca oul este infertil sau nu este incubat va permite trecerea luminii prin el. Incercati sa limitati pe cat posibil atat durata procedurii de verificare a fertilitatii oualor, cat si durata expunerii oului la fascicolul de lumina pentru a nu afecta embrionii. Manipulati ouale cu mare grija intrucat sunt foarte fragile! Nu zgaltaiti ouale, nu le intoarceti de pe o parte pe alta pentru ca omorati embrionii! Ouale infertile sau cu embrioni morti trebuiesc indepartate din cuib.
Incubarea oualor este facuta numai de femela, care isi petrece aproape tot timpul in cuib, fiind hranita si de catre mascul. In timpul incubatiei, atat ziua cat si noaptea, femela intoarce ouale de pe o parte pe alta in cuib, pentru a preveni aderarea embrionilor de coaja oului. Intreruperea procesului de incubatie se soldeaza intotdeauna cu moartea embrionilor.
Este bine sa verificati cuibul canarilor din cand in cand (dar nu mai mult de o data pe saptamana) pentru a vedea starea oualor. Pentru a inspecta cuibul alegeti intotdeauna momentele in care mama canarita nu este asezata pe oua. Manipulati cuibul si ouale cu mare grija, sunt foarte fragile!
Eclozarea oualor va avea loc la circa 13-14 zile masurate de la inceputul procesului de incubatie. In zilele premergatoare eclozarii oferiti mai multe alimente moi parintilor pentru a-i obisnui bine cu acest tip de mancare pe care-l vor oferi si puilor. Nu va grabiti sa inlaturati ouale daca nu au eclozat dupa trecerea celor 14 de zile, mai asteptati pana se implinesc 20 de zile. Uneori procesul de incubatie incepe mai tarziu decat crede stapanul datorita faptului ca unele conditii necesare nu au fost indeplinite decat mai tarziu. Eclozarea puilor este de obicei asincrona (nu toti puii eclozeaza in aceeasi zi). Puiul reuseste sa sparga coaja oului cu ajutorul unui dinte si acest proces de eclozare poate dura chiar cateva ore, in functie de forta si vigoarea puiului, dar si de grosimea cojii. Dupa aceasta “munca” obositoare puii se “odihnesc” de obicei sezand in pozitie embrionica, cu burtile in sus, nefiind suficient de puternici ca sa stea pe picioruse. Nu va alarmati, aceasta pozitie este perfect normala.
www.latifa.ro

INCUBAREA OUALOR DE RATA

in ceea ce priveste incubareaoualor de rata,este ca la gaini,eu am incubat oua de rate si le-am intors ouale de 2 ori/zi,si le-am stropit cu apa calduta,la temperatura camerei.
Atentie la iesirea din ou,trebuie sa fiti pe faza cind sparg coaja si in 12 ore sa scoateti bobocii cu grija din ou ca nu ies singuri,ramin acolo si se sufoca.
Cind ai luati din gaoacea de ou au si un mucus,ca si un albus pe care il stergeti cu grija.
Pentru mai multa siguranta,sa nu le omori,incerci coaja oului cu mina,in sensul ca :iei oul in palma si il stringi putin,daca pare ca si o coaja din care s-a mincat interiorul,adica se sfarima usor,cu o penseta largesti gaura pe care a facut-o puiul si il scoti afara.daca apare singe il mai lasi. puii se pun la loc la caldura si se hranesc a 2-a zi cu ou fiert tare si brinza dulce de vaca.in apa de baut pui antibiotic preventiv,de la farmacie veterinara sau le dai ceai de urzica. succes,nu-i asa greu cum pare .
m.c.-dove

Imi place incubatorul cleo

Daca doriti sa apelati la incubarea oualor cu ajutorul unui incubator eu vi-l recomand pe CLEO

Iata cateva date tehnice ale acestui incubator:

se foloseste in gospodariile individuale, la incubarea oualor provenite de la pasarile domestice.Este construit pe principiul incubatorului de suprafata, ouale fiind asezate intr-un singur strat (la CLEO 6A etajat). Carcasa, din masa plastica termoizolanta, asigura pastrarea temperaturii interioare.Cand temperatura exterioara este scazuta se poate folosi o husa de protectie care izoleaza carcasa, micsorand pierderile de caldura. Incalzirea este asigurata de o rezistenta electrica.Omogenizarea aerului in interior este facuta de un motor cu elice.Controlul temperaturii este asigurat de un circuit electronic.Prin orificiile practicate in carcase, se asigura o ventilare lenta si continua a aerului din interior, inlaturand astfel, excesul de bioxid de carbon si alte noxe rezultate in timpul incubarii.
UMIDITATEA este asigurata prin umplerea cu apa a celor doua alveole (canale) A si B din semicarcasa inferioara a incubatorului (vezi fig. 1 si 1.a). Se recomanda o umiditate sporita in prima saptamana de incubare (cand trebuie preintampinata evaporarea apei din oua) si in ultimele 2 zile (pentru usurarea desprinderii puilor din membrane).In restul perioadei umiditatea trebuie sa fie normala pentru a favoriza eliminarea noxelor.
TEMPERATURA este factorul principal de care depinde incubarea. Supraincalzirea oualor are ca efecte malformatii, pui debili, sau chiar mortalitate in coaja. Subincalzirea incetineste dezvoltarea embrionara, "ciocnirea" este tardiva.
INTOARCEREA OUALOR are drept scop uniformizarea temperaturii si umiditatii pe intreaga suprafata a oului si evitarea lipirii embrionului de coaja.
CARACTERISTICI TEHNICE:- Temperatura de incubare: 38 oC ±1oC- Consum energie electrica: max. 1,4 kWh/24 ore,la temperatura mediului de +20oC- Umiditate: 60 ... 65 % (cu apa in alveola A)70 ... 80 % (cu apa in alveola B)80 ... 85 % (cu apa in ambele alveole)- Incalzire: electrica cu rezistenta- Tensiune de alimentare: 230 V / 50 Hz- Rotire oua: manual (de doua ori pe zi), cu 180o- Tip incubator: transportabil, de suprafata- Randament incubare: minimum 60 % (cu respectarea instructiuni de utilizare). CLEO - 5A CLEO - 6A CLEO - 7A- Masa maxima, kg 2,8 4,0 1,8- Capacitatea max.(buc.):
oua gaina 60 85 40
oua curca 42 60 30
oua rata 50 70 35
oua gasca 30 40 22
ACUM SI PENTRU oua de prepelita 100